Locuri de vizitat în Brașov cu copiii

710 6

Anul acesta se împlinesc zece ani de când locuiesc în Brașov. În fiecare zi mă bucur că am luat decizia de a mă muta aici. Farmecul Brașovului este că aici te poți simți turist chiar dacă ești localnic. Descopăr mereu locuri frumoase în oraș și peisaje care îți taie răsuflarea în munții din împrejurimi. Ce îmi place în Brașov este că poți să te bucuri de frumusețea locurilor și dacă nu ai mașină. Te poți descurca și cu mijloacele în comun pentru a ajunge în satele învecinate sau în locurile de unde încep traseele montane.

Brașovul este o destinație minunată pentru familiile cu copii, deoarece aici găsiți toate ingredientele pentru o călătorie de neuitat. Indiferent de vârstă, copiii vor fi fericiți să exploreze în natură, să se joace în parcuri sau la locurile special amenajate pentru ei, să guste deserturile delicioase. În Brașov, vremea este de multe ori schimbătoare. Nu trebuie să vă faceți planuri în funcție de meteo. Fiți pregătiți cu haine la voi și faceți ce vă doriți. Chiar dacă sunt câțiva stropi de ploaie, foarte repede poate să reapară soarele.

Ce poți face în Brașov cu copiii

Dacă este vreme frumoasă, aveți multe opțiuni. Puteți merge în parcuri. Locuri de joacă pentru copii găsiți la fiecare pas. Un parc foarte mare și frumos, cu un lac în mijloc, este parcul din cartierul Noua. Acolo găsiți și locuri special amenajate pentru grătar. Lângă acest parc se află parcul Aventura, în care copiii mai mari sigur vor găsi ce să facă. Tot în cartierul Noua se află și Grădina Zoologică. Cartierul se află lângă pădure, așa că puteți opta pentru o plimbare în mijlocul naturii.

În Centrul Vechi vă puteți pierde pe străduțele încărcate de istorie, puteți alege să vă relaxați pe terasele cafenelelor sau restaurantelor din zonă. Puteți vizita Muzeul Judetean de Istorie Muzeul Casa Muresenilor, Biserica Neagră, dar și Bastionul Tesatorilor, Turnul Alb și Turnul Negru. Apoi continuați plimbarea pe Aleea de Sub Tâmpa, unde, mai ales în zilele călduroase vă puteți bucura de umbra și aer curat. Copiii pot alerga în voie sau se pot juca la locurile special amenajate pentru ei. De aici se poate urca pe Tâmpa fie prin pădure, fie cu telecabina. Nu este un traseu greu, poate fi făcut lejer cu copiii. Noi am urcat cu telecabina, iar cei mici au fost foarte încântați. Sus s-au jucat în voie și au explorat după bunul plac. Tot din centru se poate urca și pe Cetățuie. Chiar dacă momentan accesul vizitatorilor nu este permis în incinta sa, merită să adimirați de sus priveliștea orașului.

Dacă doriți să mergeți la o piscină cu cei mici, eu recomand să alegeți piscinele hotelurilor. Mi se par mai sigure pentru cei mici. Pentru copii există și reprezentații teatrale. Teatrul Strada și Teatrul Arlechino oferă des astfel de spectacole. În fiecare lună și Opera Brașov găzduiește spectacole deosebite pentru copii. Fiul meu a fost fascinat de Vrăjitorul din Oz și mereu mă întreabă când mai mergem.

Din Brașov se poate ajunge foarte repede în natură. Din centru puteți ajunge ușor la Pietrele lui Solomon, unde, cu siguranță, copiii se vor distra cățărându-se pe pietre sau jucându-se în pârâu. În cazul în care sunteți dornici de trasee ușoare, de aici puteți să vă plimbați pe un drum forestier până în Poiana Brașov. Tot aproape de Brașov, dar în direcția opusă este Canionul Șapte scări. Drumul până acolo nu este greu de parcurs.

Unde poți merge în apropierea Brașovului

La aproximativ 15 minute de mers cu mașina este orașul Râșnov care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp. Există și un lift care urcă turiștii către Cetatea țărănească Rânov. La Cetate puteți ajunge însă și cu trenuleț spre bucuria copiilor. Cetatea are un farmec aparte și parcă respiri aerul și retrăiești forfota din trecut.

  

Pe drumul spre Cetate, se află Dino Parc, unde copiii au ce face pentru câteva ore. Băiețelul meu cel pasionat de dinozauri a fost impresionat de acest parc. Mergea la fiecare dinozaur, îmi povestea ce știa el despre fiecare În apropiere de Cetate este și o peșteră amenajată, care se vizitează cu ghid.
De la Rânov se ajunge foarte repede la Zărnești, de unde încep multe trasee turistice. În afară de plimbările în natură, cred că nu ar trebui ratată rezervația de urși.

Copiii vor fi impresionați și vor învăța să fie empatici cu animalele. Plimbarea prin rezervație s-ar putea să vă schimbe viziunea despre circ și grădinile zoologice.  Când am vizitat-o Picoțel al meu era mai mic și nu a înțeles prea multe despre ce se întâmplă acolo. Eu, în schimb, aveam ochii în lacrimi când am vizionat filmul de prezentare.

Rezervația se află în pădurea de pe dealul de la intrarea în Zărnești dinspre Brașov. Sanctuarul Libearty a fost creat în memoria ursoaicei Maya și acum găzduiește urși salvați de la o viață abuzivă de captivitate. Tot de la Râșnov puteți merge spre Făgăraș, prin Poiana Mărului, o zonă foarte frumoasă și mai puțin explorată. La Făgăraș, o altă cetate vă așteaptă să o vizitați.

Un alt punct de atracție în zonă este Castelul Bran. Zona Bran-Moeciu este potrivită și pentru plimbări în natură. Pentru cine își dorește mai puțină agitație, ideale sunt însă satele Șirnea, Peștera sau Măgura.

Fiecare sat din apropiere are farmecul său. Oriunde ați ajunge, vă puteți plimba prin natură sau puteți vizita Cetățile fortificate. Una dintre cele mai frumoase este cea din Prejmer. Cetatea Prejmer care adăposteşte Biserica Fortificată din localitate este una dintre cele mai bine păstrate fortificaţii din Europa, dar şi cel mai vechi monument istoric din Braşov. Între Prejmer și Hărman, este și o pescărie. Localul este ideal pentru cei mici. Dispune de o minifermă cu animale, lacuri pentru pescuit, un loc mic de joacă pentru copii. În general este destul de aglomerat, cel mai bine este să faceți o rezervare în prealabil. Nouă ne place foarte mult acolo și mergem de câte ori se ivește ocazia.

Vara în Brașov este imposibil să te plictisești. Găsești mereu activități în aer liber, plimbări în natură sau trasee montane. Aproape în fiecare weekend sunt organizate evenimente fie în oraș, fie în localitățile din vecinătate. Festivaluri, concerte, târguri, tradiții frumoase, spectacole vă pot condimenta vacanța la Brașov.

Iarna puteți profita de pârtiile de schi sau de patinoarele din Brașov și din împrejurimi.

Zile cu soare și excursii reușite!
Text de Eliza Biro

 

Total 2 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.

6 comentarii on "Locuri de vizitat în Brașov cu copiii"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *