– Copiii nu cresc precum buruienile! Îmi răsună și acum în cap această replică. Mă gândesc, deseori, la ea, de peste un an, de când am auzit-o, în zorii unei zile de octombrie, în trenul care mă ducea de de la Brașov la București. Mergeam la un eveniment. În fața mea, un bărbat, aproximativ de aceeași vârstă cu mine. Mai lucram pe laptop, mai citeam câteva pagini din „Familia conștientă” , de dr. Shefally, mai schimbam câte o replică politicoasă cu vecinul de compartiment.
Din vorbă în vorbă, am ajuns, desigur, să vorbim despre copii. Eu aveam doi, el doi, puțin mai mari decât ai mei. Povesteam despre cum încercăm fiecare să îi creștem în mod diferit decât am fost noi crescuți. Despre greșelile pe care le-au făcut ai noștri. Despre cum s-au străduit apoi părinții se compenseze cu ajutor material. „Bun și ăsta”, a remarcat el pe un ton amar.
Așa este. Copiii nu cresc precum buruienile. Nu pot fi lăsați să crească la voia întâmplării, nici că „lasă că se descurcă ei, că și noi am crescut singuri”! Copiii au nevoie să fie ghidați. Copiii se nasc cu un fond bun, apoi noi plivim pământul, curățăm buruienile din jurul lor, punem apă și pământ hrănitor. Nu îi ținem ca pe niște flori frumoase în ghiveci, ci le dăm libertatea, mai întâi a unei grădini miraculoase, apoi a unei naturi imense. Educația pe care noi o dăm copiilor noștri, experiențele pe care le oferim sunt esențiale pentru dezvoltarea lor armonioasă.
Dar până la acea libertate este un drum lung, în care le suntem alături cu iubire și înțelegere. Suntem atenți la particularitățile fiecarei etape prin care trece un copil. Încercăm să îl înțelegem și să răspundem nevoilor sale. Atenție! Nevoilor reale, nu capriciilor! În afară de cele fiziologice, cele mai importante nevoi sunt de autonomie, de atenție, de acceptare, de valorizare, de exprimare. Punem limite atunci când este cazul. Limite de bun simț, nu absurde. Îi explicăm ce înseamnă libertate și până unde poate merge libertatea sa. Nu îi putem permite să își pună viața sau sănătatea în pericol, a lui sau a altcuiva. Nu îi putem permite să crească egoist și să nu fie atent la nevoile celor din jur. Ne iubim copiii, sunt cele mai importante ființe pentru noi, dar nu îi creștem spunându-le că sunt buricul pământului și că totul li se poate permite. Bazele educației se pun acasă, în primii ani. Noi suntem modelul lor. Îi ținem de mână, apoi ne desprindem încet, dar nu-i scăpăm din ochi. Ne dăm un pas în spate și suntem acolo dacă au nevoie de ajutorul nostru.
Copiii nu cresc precum buruienile! Ei sunt cele mai frumoase flori care se deschid spre lume și înfloresc, atunci când sunt stropite cu iubire și prețuite la adevărata valoare!
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
Sursă foto: Unsplash
V-ar putea interesa și:
Sunt copiii răsfățați ? Să creștem copii liberi, dar nu fără bun simț!
Parentingul modern naște „monștri”?
Ce este și ce nu este educația liberă
