Despre dragoste și alți demoni este un roman tulburător despre iubirea imposibilă, despre prejudecăți sociale și religioase. Scris în inconfundabilul stil al lui Gabriel Garcia Marquez, romanul te cucerește de prima dată introducându-te într-o lume a realismului mitic.
Autorul folosește tehnica povestirii în ramă pentru a surprinde miraculosul univers al sentimentului iubirii. Romanul lui Marquez debutează cu un fapt banal. În redacția ziarului în care naratorul își făcea ucenicia ca reporter se a anunță începerea golirii criptelor funerare din vechea mănăstire Santa Clara, iar el este trimis acolo pentru a face o știre. Într-o criptă se descoperă rămăsițele unei tinere, Sierva Maria de Todos Los Angeles a cărei podoabă capilară măsura peste douăzeci de metri lungime, fapt ce îi amintește naratorului de o legendă povestită de bunica lui. Este un prilej de a reface apoi destinul tinerei fete, poveste situată undeva pe la jumatatea secolului al XVIII-lea.
Sierva Maria se naște într-o familie, în care părinții se urau și aparent nu-și iubesc nici copilul. Ea crește alături de sclavii negri de pe moșia familiei sale, învățând limbile și obiceiurile acestor. Ea își creează astfel o lume proprie, în care se simțea în siguranță, dând dovadă de comportament sălbatic în fața oamenilor albi pentru a se proteja de aceștia.
Părinții o ignoră cu desavârșire până în momentul când află că fiica lor a fost mușcată de un câine turbat. Atenția lor se îndreaptă spre ea în această situație nu din iubire, ci din prejudecăți sociale, dorind să nu-și păteze imaginea în societate. Don Ygnacio , în speranța de a o salva încearcă diferite leacuri, cheamă medici, iar în final își duce copila la mănăstire să fie exorcizată. Siera Maria nu a fost atinsă însă de turbare, ea este doar neînțeleasă de tatăl său. Societatea în care trăiesc personajele este o lume închistată în mentalități învechite, dominată de dogmele religioase ale Inchiziției, o lume limitată care nu poate înțelege un copil care provine dintr-o familie disfuncțională , unde nu primise niciun strop de afecțiune. Medicul care vine deseori sa o vadă pe fată este singurul spirit deschis, care se opune dogmelor bisericii, fapt pentru care este și considerat eretic.
Neînțeleasă va fi Sierva Maria și la mănăstirea Santa Clara, unde va fi considerată ca posedată de diavoli și unde va avea parte de multe abuzuri și tratamente rele. Preotul Cayetano Delaura este trimis sa o exorcizeze. Tânăra exercită asupra lui o atracție magică și sfârșește prin a se îndrăgosti de ea. Este singurul care îi este alături, încearcă să-i deslușească misterul și să o ajute.
Adevărații demoni nu sunt presupușii diavoli care o posedau pe fată, ci demonii unei societăți ignorante, a lipsei de comunicare a unor părinți ignoranți și limitați care își abandonează copilul și nu au putere să lupte pentru salvarea sa, ai dogmelor credinței, care va produce cel mai mare rău copilei, în locul mângăierii sufletești și a iubirii pe care ar fi trebuit să i le ofere unui suflet rătăcit. Sunt demonii neputinței, ai disperării de a salva ființa iubită, de a schimba mentalitatea unei societăți obtuze. Putem afirma că fiecare personaj se confruntă cu propriii săi demoni, care-i chinuiesc fie trupul, fie mintea și în funcție de care fac atât de mult rău altora.
Este o poveste tristă, care trezește un strigăt de revoltă al cititorului contra unei orânduiri nedrepte și contra neputinței.
“Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea.”
“Niciun nebun nu-i nebun dacă este de acord cu rațiunile lui”
Alte recomadări de cărți faine găsiți aici.
Vă reamintesc că, în cadrul Provocării de vineri, vă invit, dragi mămici, să faceți ceva pentru voi, pentru a vă îmbunătăți viața, relația cu copiii sau cu partenerul. Este așa de important să ne simțim bine în pielea noastră, să facem lucruri și pentru noi fără a simți vină. Mai multe articole din această categorie, puteți citit aici.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole, urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.