Muncim cu copiii cățărați pe noi, la propriu. Unul pe o parte, altul pe alta. Când la mama, când la tata.  Nu este ușor să lucrezi când pe fundal se aude: „Joacă-te cu mine” sau „Nu te-ai jucat astăzi cu mine”, „Mi-e foame”. „Sete”, „Uite ce desen am făcut” etc.

Pe birou se dau lupte grele. Soldățeii aliniați sunt gata de atac. Dar luptele cele mai grele se duc pentru făcutul de teme și pentru câteva ore de liniște în care să putem munci.

În această perioadă, copiii sunt anxioși și mai lipiți de noi. Paharul lor pare găurit tot timpul. Noi suntem plini de frustrări. Statul în casă, pe termen lung, nu face bine nimănui.  Mai ales copiilor, nevoiți să își consume energia cățărându-se pe pervaz sau sărind de pe canapea pe masă, și de pe noptieră pe pat. La asta se adaugă faptul că nu primesc atenția de care acum au nevoie și mai mult decât înainte.

Cum poți supraviețui în perioada asta? Cum poți să ieși cu mintea întreagă, mai ales când nu ai timp pentru tine în care să stai să îți auzi gândurile, să citești o carte sau să asculți un webinar care îți place.

Limitele în perioadă de criză

Eu stau cu copiii acasă din 11 martie. Și voi mai sta, se pare, câteva luni, Nu am vrut să le număr să nu le fac concurență copiilor cu vreo criză de nervi. Nu că nu mă așteptam la asta sau că nu stau oricum vara eu cu ei, dar parcă nu e același lucru. Vara mai făceam schimb cu câte o mamă și stăteam, pe rând, cu copiii. Sau mai venea doamna care ne mai ajută cu copiii. Sau câte o zi-două la un centru educativ. În plus, mergeam la plimbare și, destul de des, în excursii.

Cum nimic nu se compară cu ce a fost, și, probabil, așa va fi o vreme îndelungată, trebuie să ne adaptăm cu toții la noua situație. Adaptabilitatea este abilitatea pe care copiii ar trebui să o deprindă cel mai bine, căci ea îi va ajuta să facă față neprevăzutului.

Așadar, ne-am adaptat și noi și am lărgit limitele cât s-a putut. Am încercat să păstrăm un echilibru, fără să forțăm însă nimic.

1. Ecranele

Atâta ne-am chinuit să nu le dăm ecrane. Nu le-am luat telefon, tabletă sau laptop. Am tăiat chiar și cablul la TV, că-l plăteam degeaba și, oricum, televizorul nostru ar putea sta foarte bine într-un muzeu, de vechi ce este.

Copiii priveau desene cu o limită de aproximativ 30 de minute, iar în weekend se uitau la câte un film, Nu în fiecare zi. Nici în fiecare weekend. Nu se jucau pe telefon.

Acum sunt zile când ajung și la peste două ore de ecrane, atunci când privesc și o piesă de teatru și fiecare câte un desen. La care, desigur, se uită împreună, dar fiecare își alege desenul. Se adaugă întâlnirile Zoom ale lui fiu-meu de la școală  (de două ori pe săptămână) și vreo 15-20 de minute de joc Minecraft pe telefonul lui taică-său. Când mă gândesc că fiu-meu la vârsta pe care soră-sa o are acum nu depășea 20 de minute de desene și asta foarte rar… Și cum cuvinte ca Netflix, internet, Minecraft, Zoom sunt acum curente în vocabularul lor. Le merg degetele pe ecrane, de zici că s-au născut cu ele în mână. Schimbă desene, opresc microfonul, pun pe pauză, găsesc funcționalități ale notițelor din telefon, pe care nu le știam nici eu (fiică-mea a descoperit chiar cum se șterg notițele de pe Iphone, pe care, cu toată durerea din suflet, nu am putut să le mai recuperez.

2. Dulciuri

Păstrăm și acum o limită, adică dulciurile nu sunt chiar la liber, dar nu trece nicio zi fără ceva bun, cum zic ei. Pentru că nu suntem specialiști în deserturi și pentru că nu avem nici timp, nici răbdare să meșterim dulciuri sofisticate, apelăm la câte o cioco, la bomboane, turtă dulce sau alte delicatese, în funcție de ce-a mai rămas în stoc. Mai facem și noi câte o budincă, o clătită sau vreo prăji mai simplă, în weekend.

3. Dormitul împreună

Noaptea, am ajuns înapoi, claie peste grămadă. Am renunțat la control, în privința dormitului. Fac orice numai să adoarmă repede seara să mai câștig puțin timp pentru mine. Iar noaptea vreau să dorm neîntrerupt să mă pot trezi dimineața odihnită. Am nevoie de asta să pot funcționa normal peste zi, cu atâtea roluri pe cap. Am nevoie un somn odihnitor ca să am energie și echilibru să gestionez zilnic noile provocări cu lecții, muncă, joacă, treburi casnice.

4. Program mai relaxat

Nu reușesc în perioada asta să le fac copiilor un program. Și nici nu mă mai stresez pentru asta. Profit de orice moment de liniște să mai bifez ceva de pe lista mea. Eu nu pot trăi fără liste, iar în perioada asta cu atât mai mult am nevoie de organizare. În fiecare zi, există priorități. Respectăm orele fixe când trebuie să se întâmple ceva, de exemplu cursurile mele online, întâlnirile lui fiu-meu de la școală pe Zoom, ședințele cu clienții. Celelalte de pe listă le facem în ritmul nostru.  Cei mici se trezesc la ore diferite. Primul, fiu-meu. De ani de zile, ne dă trezirea între 6.30 și 7.30, cu mici variații, uneori. Profit cât cea mică doarme să pot lucra o oră-două la proiectele urgente. Apoi, mă pliez pe programul lor. Dacă am urgențe  sau cursuri online și ei mă solicită, scot ceva cu care nu s-au jucat de mult. În caz că nici asta nu ajută, nici vorba bună, atunci le pun desene. Când nimic nu funcționează, dăm drumul la apă în cadă. Joaca în apă funcționează mereu. Dacă nu am nicio urgență, mă joc puțin cu ei. De obicei, după ce primesc atenție, sunt mai puțin solicitanți și apoi mai pot lucra puțin. Sigur, nicio zi nu este identică cu cealaltă. Mai sunt treburi casnice pe care le fac, pe bucăți. Printre picături, fac și temele cu fiu-meu. Aștept să nu fie prins în vreun joc și lucrăm împreună. Dacă îl forțez, nu rezolv nimic, decât declanșez crize de nervi. Când face teme cu taică-său, eu petrec niște timp special cu fiică-mea, astfel că și ea a înțeles, în sfârșit, să îl lase pe frate-său în pace când are școală.

Oricum, în perioada asta, îi las cât mai mult timp să se bucure de libertate, să facă alegeri și să se joace mult. Ne jucăm și noi cu ei, pe rând sau cu toții, atunci când timpul ne permite. Le facem poftele mai mult decât înainte și sunt zile când totul merge bine. Sunt și zile proaste, cu agitație și nervi, dar cine nu le are?

Hai, că parcă începem să ne obișnuim să conviețuim cu toții. Și parcă nu mai e așa de mult pănă la toamnă…

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.