Bunicul ne meșterea mie și fratelui meu săbii de lemn și toată curtea se umplea de chiotele noastre de luptă. Ne măsuram săbiile de lemn, le admiram care este mai frumoasă.
Acum copiii mei se joacă de-a războiul și strigătele de luptă ale lui fiu-meu se aud de departe.
Când era mic-mic, își confecționa puști din lego. Îmi făcea și mie și trebuia să ne luptăm. Se distra când se dărâmau și o lua de la capăt cu construcția lor. Era mândru când ieșea o armă foarte mare și complicată. Inspirată de Lawrence J. Cohen și de ale sale „Rețete de jocuri”, încercam să transform jocul într-unul pașnic. „Hai să ne împușcăm cu pupici. Uite, eu te-am împușcat cu iubire.”Și când mă împroșca și el cu pupici mă prefăceam doborâtă de atâta iubire și cădeam spectaculos. Între timp a crescut, jocurile s-au diversificat. Au apărut pirații, cavalerii, soldații, armate bune, armate rele, luptele cu dinozauri, cu dragoni etc. De ani de zile, răul și binele se confruntă în casa noastră, pe un teren minat, în bucătărie, pe calorifer, pe masă, pe sub masă și în tot felul de locuri mai mult sau mai puțin obișnuite. Acum el creează tot felul de strategii militare, jocurile au devenit foarte complexe. Uneori ne jucăm și noi cu el, alteori se joacă cu soră-sa, dar de cele mai multe ori singur. Seara, își aranjează omuleții, caii, tancurile etc., iar dimineața mai încinge o luptă mică înainte să plece la școală.
Alterori, se duelează și cu săbiile. Au primit și tot felul de săbii (ultima și cea mai dorită, cea din StarWars), le-am și confecționat unele din hârtie și carton, în amintirea săbiilor falnice dn copilăria mea. Cu ele în mână, copiii mei devin supereroi care salvează lumea.
Este bine să las copilul să se joace cu arme de jucărie ?
Nu le-am îngrădit niciodată copiilor mei vreo formă de joc, nu i-am învățat eu să se joace sau să nu se joace ceva. Nu sunt violenți, ba chiar sunt empatici și grijulii cu alți copii.
Întâlnesc des dilema părințior dacă este bine sau nu să se joace copiii cu arme de jucărie. Dacă prin acest tip de joacă devin violenți sau nu? Și eu am avut această dilemă la început. Nu îmi plac armele și nu aprob nicio formă de violență. Dar mi-am dat seama că cei mici percep lucrurile, diferit de noi. Ei nu văd latura sângeroasă, nici tragismul, la fel ca și în mult blamatele basme clasice, care au rolul lor în dezvoltarea copiilor. Citim basme, citim cărți de istorie, enciclopedii, îi las să se uite (cu măsură, desigur) la filme/desene cu eroi, potrivite vârstei lor. Ei știu că războaiele nu sunt bune, că violența trebuie stopată. Discutăm despre tot ceea ce citim sau ce vedem.
Chiar dacă nu primesc arme de jucărie, copiii improvizează. Își folosesc fie degetul pe post de pistol, fie confecționează diferite arme. Copiii au nevoie să asimileze și să înțeleagă informațiile despre războaie și arme. Și cum altfel pot face acest lucru dacă nu prin joacă ? Așa cum își rezolvă copiii cele mai multe probleme. Prin astfel de jocuri, copiii își vindecă niște frici, învață să gestioneze niște frustrări. În plus, jocurile astea le dau putere. Aletha Solter recomandă să nu le cumpărăm noi jucării-arme, dar să îi lăsăm să își confecționeze (sau să îi ajutăm noi). Este un prilej să își exerseze creativitatea și să confecționeze din hârtie, carton și lemn astfel de arme de jucărie. Nu este nevoie să sprijinim industria de jucării de război, cumpărându-le. Copiii știu că jucăriile făcute de ei acasă țin de imaginație, nu de realitate. Ei dețin controlul asupra situației și nu trebuie să își limiteze jocul. O sabie confecționată de copil se poate transforma, cu ușurință, într-o baghetă magică în altă situație de joc. De asemenea, nu le putem interzice copiilor să primească astfel de cadouri sau să își cumpere singuri, din banii lor, dacă doresc acest lucru.
Tot Aletha Solter recomandă să îi ajutăm să își gestioneze frica prin râs. Când îndreaptă un deget către noi și ne omoară, să ne prefacem că suntem doborâți într-un mod foarte teatral, cât mai dramatic cu putință.
Imaginația copiilor nu trebuie îngrădită în niciun fel. În timp, copiii vor înțelege de ce războaiele și violența nu sunt benefice pentru noi.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
