Unde mergem la săniuș în Brașov

0

Suntem norocoși că în Brașov găsim mereu câte ceva de făcut afară, indiferent de anotimp. Și iarna, dacă nu este zăpadă în oraș, la distanță de 40-50 de minute, sigur, găsești un loc bun de dat cu sania. În fiecare an, noi căutăm alte locuri de săniuș pentru a ne bucura de zăpadă, de aerul curat, de priveliști fabuloase. Ne bucurăm alături de copii noștri de farmecul iernii și ne reamintim de copilăria noastră cu lungi troiene de zăpadă, vorba poetului. De cazemate, de bătai cu bulgări, de oameni de zăpadă și de săniuș cât era iarna de lungă. De intrat în casă doar pentru a ne schimba mănușile și de a ne dezgheța puțin mâinile aproape degerate.

Acum, copiii noștri nu mai au parte de iernile din trecut, dar încercăm să îi ducem la zăpadă cât mai des. Când e zăpadă din abundență, orice deal poate să devină un loc potrivit pentru derdeluș. Despre traseele montane, nu mai vorbim. Dar acolo, este mai greu de mers cu copiii, dacă nu sunt obișnuiți cu mersul pe munte. Am adunat câteva variante ideale pentru sanie și pentru joaca în zăpadă, în Brașov și în împrejurimi, la maxim o oră distanță cu mașina. Unele dintre acestea se pot dovedi foarte aglomerate, mai ales în week-enduri sau pe perioada vacanțelor.

  1. Dealul Jepilor în Răcădău
  2. Parcul Noua și pe dealurile din împrejurimi
  3. Parcul Ina din Livada Poștei (la urcarea spre Poiană)
  4. Poiana Brașov
  5. Pietrele lui Solomon și Drumul vechi spre Poiană
  6. Dealul Lempeș din Sânpetru
  7. Dâmbul Morii
  8. Bunloc (Săcele)
  9. Cheile Grădiștei Fundata
  10. Sugaș – Sf Gheorghe (aici se poate și schia)
  11. Dealul de la Mărcuș
  12. Vâlcele (lângă Sfântu Gheorghe)
  13. Cabana Trei Brazi Predeal
  14. Plaiul Foii

Să ne bucurăm, așadar, de iarnă și de tot ce ne oferă ea. Mai ales că se pare că, în sfârșit, a avenit iarna cu adevărat.

Distracție plăcută în zăpadă!

 

 

Total 4 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.