Povești frumoase la Webstock 2018

0

Anul acesta am participat pentru a doua oară la Webstock, evenimentul organizat de Evensys.  Și nu la orice ediție, ci la cea aniversară, de 10 ani de Webstock. Pentru că mi-a plăcut tare mult anul trecut, am făcut și acum un efort și am pornit din nou la drum. Am mai avut un motiv în plus. Profesional, drumul meu cotește către alte direcții, așa că mi-au prins bine conferințele, poveștile speakerilor. Și sesiunea de Storytelling, pentru că scrisul a devenit o constantă a vieții mele și mai mult decât o pasiune.

Povești frumoase la Webstock

Nu am ajuns chiar de la început, căci de la Brașov e drum lung. M-am bucurat, totuși, că am reușit să ajung la timp să îl ascult pe Vlad Voiculescu, o persoană pe care o admir și o apreciez enorm pentru tot ceea ce face pentru alți oameni. Fondatorul MagiCAMP, Vlad Voiculescu râmâne un model pentru noi toți, prin simplitatea, generozitatea și modestia sa. Mi-a plăcut cum a vorbit despre familia sa, de încrederea cu care l-au învestit și dragostea cu care l-au crescut.

„Cred ca cel mai bun lucru pe care-l pot face părinții este sa le arate copiilor ca au o valoare, indiferent de ceea ce fac.“
(Vlad Voiculescu)

Apoi mi-a plăcut de Cabral cum a dinamizat sala și cum ne-a motivat să facem lucruri în offline. Cu umor, dar ne-a pus pe gânduri. Chiar dacă, discursul lui a fost oarecum umbrit de pesimism, eu am zărit și o licărire de optimism.

Este important ca puterea online-ului trebuie să se reflecte în offline.

„Să folosim timpul pentru a crește, pentru a ne dezvolta, pentru a-i ajuta pe alții să crească, pentru a construi, pentru a repara.” (Cabral)

Tot despre puterea online-ului și influența sa în viața reală a fost și povestea Domnului D, spusă de doctorul Vasi Rădulescu. Mi-era foarte familiară povestea, pentru că am urmărit-o încă de la început. Este vorba despre povestea bătrânului agresat de către niște tineri în Brașov și cum dr. Vasi Rădulescu a reușit să strângă bani și să îi ofere acestui sărman om o nouă viață. Cu toate că știam toate etapele poveștii, am ascultat-o cu sufletul la gură, m-a emoționat implicarea acestui om, cum a reușit el să miște și să motiveze atâția oameni să ajute. M-au emoționat bunătatea și generozitatea atâtor oameni și speranța pe care au adus-o în viața unui bătrân. Și mi s-a confirmat încă o dată puterea poveștii care mișcă, care emoționează.

Cu ce am rămas după Webstock

  • Cu dorința de a mă implica mai mult în offline;
  • Cu încrederea în forțele proprii, în visul meu și în misiunea mea;
  • Cu dorința de a ajuta pe alții în măsura în care am puterea și disponibilitatea să o fac;
  • Am înțeles că este important să fii autentic și să faci lucurile în stilul caractreristic;
  • Cu convingerea că storytelling-ul reprezintă calea cea mai simplă să ajungi la sufletul cuiva;
  • Nu trebuie să îți limitezi creativitatea. Aceasta este importantă în orice domeniu ai lucra;
  • Trebuie să ai responsabilitatea a ceea ce scrii, ceea ce recomanzi altora;
  • Să sesizezi și să împlinești nevoile cititorilor.

La Webstock mă simt deja ca într-o familie. Am revăzut bloggeri dragi, am povestit, am schimbat impresii și am împărtășit experiențe. M-am bucurat că m-a tras de mânecă Cristina Oțel și, că, în sfârșit am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine.

Înghețata a fost demențială, iar biscuiții bio au fost foarte apreciați de copiii mei. Când vin de la București, ei mă întreabă mereu ce le-am adus, așa că biscuiții au fost foarte bine primiți.

Mi-a plăcut la Webstock, s-a terminat prea repede, așa că aștept deja cu nerăbdare ediția de anul viitor.

Total 2 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.