Social Media for Parents. Provocările parentingului modern

0

Mi-am salvat demult data de 19 iulie în agenda, pentru că nu doream să lipsesc nici anul acesta de la Social Media for Parenting 2018, eveniment organizat de Evensys.  Am petrecut momente frumoase la acest eveniment, cu revederi de oameni faini, cu noi cunoștințe, cu discuții consistente și schimb de idei valoroase.

Se discută mult despre parenting. Dacă este suficient instinctul ca să fim părinți buni, dacă alegem un trend sau altul de parenting, dacă suntem sau nu părinți perfecți etc.

Deși temele abordate au fost diverse: nutriție, medicină homeopată, psihologie, parenting, mi s-a părut că accentul s-a pus pe echilibru. Este bine să fim informați și să alegem informația care ni se potrivește nouă, familiei noastre, copiilor noștri. Să facem alegerile asumat. Din păcate, am am ajuns mai târziu și nu am avut ocazia să o ascult pe Otilia Mantelers. Despre conferința sa susținută la Brașov am scris aici.

Am ascultat-o apoi cu interes pe Mihaela Bilic, pentru că subiectul acesta este un punct vulnerabil pentru mine.

Relația copiilor cu mâncarea

„E greu să fii părinte în 2018”.

Cu această frază și-a început Mihaela Bilic discursul, referindu-se la presiunea pe care o resimte un părinte din zilele noastre.

Copiii se nasc cu instinctele corecte și în conexiune cu ființa lor. Indiferent de vârsta pe care o avem, funcționăm pe baza de instinct. Natura ne-a făcut lacomi, dezordonați, leneși. De aceea, nu trebuie să îi certăm pe copii pentru lucurile care sunt naturale. Copiii învață regulile cu timpul, mai ales prin exemplul părinților.

Copiii știu foarte bine ceea ce este sănătos. Dulcele e o chestiune de instinct.

M-am liniștit când am aflat că atunci când sunt mici, copiii urăsesc tot ce e verde. Și că a nu mânca legume este, de fapt, despre instinct. Copiii știu că din apă și din frunze nu pot crește. Ei sunt atrași de alb (pâine, paste făinoase) pentru că asociază instinctiv cu grăsimea care ajută la creștere.

Copiii se mișcă mult, de aceea apare nevoia de glucoză, pe care o găsim în zahăr și în făinoase. Dar aici intervine rolul părintelui să îi explice copilului că dulcele nu este un aliment. Că ne răsfățăm uneori cu produsele dulci. Că trebuie să existe un echilibru, o moderație în consumarea acestor produse care produc plăcerea. Dr. Bilic a aduc în discuție și mâncatul emoțional, atrăgând atenția către supraponderalitatea la copii. Un copil supraponderal este un copil căruia îi lipsește ceva.

Câteva sfaturi legate de alimentație oferite de Mihaela Bilic

  1. Alegeți mâncarea cât mai simplă, mai puțin procesată.
  2. Lucrurile simple pot fi mai sănătoase și mai plăcute de copil.
  3. Trebuie să existe disciplină în privința alimentației unei familii (mese regulate).
  4. Atenție la extremism.
  5. Fiți alături de copil și mâncați alături de ei. Mesele în familie sudează legătura între membrii familiei.
  6. Învățați copilul cu porții echilibrate, pentru a-l educa în privința unui stil sănătos de a se hrăni.

Echilibru, acceptare, prezență conștientă, limite cu blândețe sunt idei care s-a regăsit și în discursurile celorlalți speakeri. Vă las mai jos câteva idei din discursurile lor.

Echilibru, acceptare, prezență conștientă

„Parentingul este despre mesajele psihologice pe care le transmitem copiilor. ” (psih. Mirela Horumbă)

Copiii au nevoie de mesajul: „Te accept așa cum ești”, transmis atât prin limbajul verbal, cart și prin cel non verbal. Limitele sunt importante. Trebuie să le lăsăm libertatea copiilor, conform vârstei lor și între niște repere.

Greșelile pe care le facem cu copiii noștri, pot fi reparate. Dacă le conștientizăm și ne reîntoarcem la ele să le reparăm, atunci nu reprezintă o problemă. Copiii nu au nevoie să fie reparați, ci doar iubiți, văzuți și acceptați.

„Relația cu copilul, se naște în spațiul relației părinte-copil. (Gabriela Roșculeț, Salvați copiii)

Copiii au nevoie de noi, de prezența noastră conștientă, chiar dacă este pentru puțin timp. Dar important este ca în acel timp să le oferim toată atenția noastră fără să stăm cu ochii pe ceas sau pe telefon.

Copilul are propriul destin. Noi putem crea doar cadrul și contextual în care se poate desfășura și dezvolta armonios.

Copiii ne simt dincolo de cuvintele noastre. Ei simt stările noastre interioase, ne simt angoasele, anxietățile sau haosul interior.

Proiectul logopedia

Gabriela Roșculeț a prezentat și proiectul educational Logopedia, care îi ajută pe copiii cu probleme ale limbajului. Prin acest proiect, adultul oferă un cadru sigur în care copilul se joacă și experimentează. Adultul rămâne în spate și îl ajută pe copil, dacă acesta are nevoie. Astfel, copilul se simte sigur pe el, stima de sine crește, se dezvoltă creativitatea. Copilul se simte valoros.

„Copiii au nevoie să îi vedem în toată vulnaribilitatea lor și în toată spendoarea lor. ”

Mi-a plăcut ideea comună din toate discursurile și anume că perfecțiunea nu există, că nu ar trebui să punem presiune pe noi, ca părinți pentru că nu ne face bine nici nouă, nici copiilor noștri. Să facem ordine în interiorul nostru și să vedem cu adevărat cine suntem în relație cu copiii noștri.

Panelul de blogging

Ultima parte a evenimentului a reunit nume valoroase din nișa de bloggeri părinți: Ioana Macoveiciuc, Ana Nicolescu, Ana Maria Mitruș, Cristina Oțel, Ruxandra Luca, Alex Zamfir și Florina Badea. Mi-a plăcut dezbaterea, răspunsurile lor sincere, autenticitatea lor.

Hotelul Caro a fost o gazdă perfectă. În pauze m-am răsfățat cu deja tradiționala înghețată Haagen Dazs. Am descoperit o nouă aromă de caramel sărat, de care am devenit dependentă. Mi-au plăcut și iaurturile bio de la Napolact, pe care le-au apreciat și copiii mei. M-am relaxat în colțul Nuk, relaxare care mi-a adus și un premiu la tragerea la sorțiJ

Mă bucur că am avut ocazia să stau la povești cu oameni frumoși.

(Cu Elena Munteanu de la Sebababy)

Am continuat această experiență și pe drumul spre casă cu Andreea Ola de la În brațe la mami. Căci dacă nu reușim să ne vedem în Brașov, iată că Social Media for Parens a fost ocazia perfectă să ne cunoaștem mai bine.

Îmi place energia de la astfel de momente, îmi plac întâlnirile offline. Dincolo de informații, poveștile de viață sunt cele mai valoroase, iar legăturile care se creează sunt neprețuite.

 

Sursă foto: Social Media for Parens

 

 

 

 

Total 2 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.