Cum iarna își face de cap, iar zilele de vacanță aproape că le întrec pe cele de mers la grădiniță, suntem tot timpul în căutare de activități care să le ocupe timpul copiilor noștri. Cu băiatul cel mare de patru ani este mai ușor: facem puzzeluri, construim lego, geomax etc. Lucrăm cu cardurile Montessori, cu caietele Montessori, colorăm, tăiem, confecționăm etc. Cu fetița de un ani și trei luni ne uităm pe cărți, explorăm toate cotloanele casei, învățăm noțiuni de mare-mic, sortăm etc.

Când sunt amândoi acasă, problema apare atunci când trebuie să îi implic în aceleași activități fără ca mezina să tragă, să dărâme, să bage în gură bucăți din jocurile celui mare. Așa că încercăm să adaptăm jocurile să poată participa ambii copii, să interacționeze, consolidându-se astfel și relația dintre ei. Ce facem noi în zilele în care nu scoatem nasul afară din casă, iar plictiseala își spune cuvântul? Nimic ieșit din comun, dar ne amuzăm pe cinste.

Jocuri pentru păriții cu doi sau mai mulți copii

Îi implic pe amândoi în treburile casnice. În bucătărie îi pun pe amândoi în Learning Tower și le dau de lucru. E adevărat că cea mică cam băgă totul în gură, dar se distrează copios. Alteori, le dau câte o cârpă să șteargă praful, apoi îi rog să mă ajute să scot rufele din mașina de spălat.
Bătaia de perne – Fiul meu cere foarte des să ne jucăm acest joc, care este ideal pentru creșterea stimei de sine, pentru cazurile de agresivitate, dar și pentru conectarea părinte-copil. Ne urcăm toți în pat, îi dau și celei mici o pernă pe măsura ei și ne jucăm până obosim. L-am rugat să fie atent la sora sa pentru a nu o lovi din greșeală.
Jocul de-a fantomele Aici îl implicăm și pe Tati, care se costumează în fantomă împreună cu cei doi năzdrăvani și vin să mă sperie pe mine. Eu fug, prefăcându-mă înspăimântată, iar ei chicotesc pe înfundate. Fetița este așa de fericită că are și ea un rol în această poveste.
De–a v-ați ascunselea– Fiul meu încă cere acest joc, probabil pentru a-și vindeca anxietatea de a fi departe de mine atunci când este la grădiniță. Așa că jucăm frecvent acest joc. Se ascund amândoi, iar eu îi caut, apoi mă ascund eu, iar ei pornesc în căutarea mea.
Casa din dulap – Când vreau puțină liniște deschid dulapul, iar ei se grăbesc să intre în el. O lume fascinantă li se înfățișează în fața ochilor: curele, eșarfe, ciorapi, fuste, pijamale, toate sunt analizate cu minuțiozitate și sfârșesc într-un morman lângă dulap. Desigur, că și le pun în cap, după gât, cea mică le explorează cu toate simțurile, o nebunie. Uneori intru și eu cu ei și stăm așa, toți trei peste haine și ne prefacem că este casa nostră.
Orchestra -Partea bună pentru părinții afoni ca mine este că alături de copii, prin intermediul jocului, îți poți vindeca frustrări din trecut. Adică poți urla din toți rărunchii Jingle bells, fără să oripilezi pe nimeni, cu copiii ținându-ți isonul. De obicei, scoatem toate instrumentele muzicale din dotare, fiică-mea ia tamburina pe care o zgâlție grațios în timp ce se mișcă în ritmul ei, fiu-meu pune mâna pe chitară, eu iau de obicei maracasul și distracția este garantată. Mai alternăm apoi cu toba sau xilofonul și ne amuzăm teribil.
Construim să dărâmăm– Cu cea mică prin preajmă nu există altă variantă, așa că noi îi construim ei turnuri, iar la semnalul băiețelului poate să le dărâme.
Mergem în excursie/cu trenul/mașina sau vaporul– Ne urcăm toți în pat, iar Pișcoțel conduce trenul, mașina, vaporul după cum îi vine cheful în ziua respective. De obicei mergem în Grecia, la plajă.
Facem picnic– Își umple fiecare câte un rucsac de fructe și alimente (din acelea de lemn care pot fi tăiate cu cuțitul), punem o pătură pe jos și ne așezăm. E distractiv cum micuța încearcă să ne imite și să taie legumele. Se enervează când nu reușește, o mai ajutăm. Apoi ei fac ceai și mă servesc pe mine. Fetița îl imită mult pe fratele său, se străduiește să facă ce face el.
De–a pompierii – Ne prefacem că suntem pompieri, sună alarma, conducem repede mașina și mergem să stingem focul. Poate fi un incendiu într-o pădure, într-o casă sau în peștera dinozaurilor.
De-a hoții și polițistul – Eu sunt polițistul, iar ei hoții, eu îi prind și le dau ca pedeapsă mulți pupici și îi bag la închisoare (adică îi țin strâns în brațe). Apoi e rândul lor să fie polițiștii, iar eu sunt un hoț incompetent care nu știu de ce, dar mă împiedic, fac lucrurile greșit și sunt prins foarte repede. Cea mică se ține și ea după noi și e foarte fericită când este inclusă în joc.
Surpiza– ascundem pe rând în cutii, în eșarfe sau în interiorul unor construcții de lego diferite obiecte, care sunt cadouri fie că este ziua noastră, fie vine Moș Crăciun. Unul dintre noi pregătește cadourile, iar cei care le primesc se prefac uimiți și se bucură de cadoul primit.

Succes la jucat!

Voi ce vă mai jucați cu copiii voștri?

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să dați like sau share. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.

Text de Eliza Biro