Materiale educative recomandate de editura GAMA

1

Categoria de vârstă 5+

  • colecţia ÎNVĂŢ SĂ CITESC: Nivelul 0

Colecţia se adresează micilor cititori, care abia învaţă să desluşească tainele lecturii. Fiecare volum conţine o listă de cuvinte scrise cu majuscule, pe care copilul le va citi înainte de a începe cartea. Apoi, va căuta coliţa cu autocolante şi va lipi în dreptul fiecărui cuvânt abţibildul cu imaginea corespondentă. Astfel, prin joacă, va descoperi 30 de cuvinte ilustrate, care îi vor uşura apoi efortul de citire a textului.

Povestirile îndrăgite au fost adaptate pentru nivelul lor de înţelegere: cuvintele simple, frazele scurte şi ilustraţiile atrăgătoare transformă cititul într-o experienţă plăcută, iar imaginile-indiciu îi vor ajuta să parcurgă textul cu uşurinţă. Fiecare fragment este prezentat în două variante: cu majuscule şi imagini ajutătoare pentru cititorii începători, dar şi cu litere mari şi mici de tipar, pentru cei care vor să exerseze cititul cursiv.

 

ISC0_8

 

  • colecţia IQ FUN: Logică, Memorie, Concentrare, Logică geometrică

Jocurile din colecţia IQ FUN sunt mai mult decât simple fişe de lucru: ele stimulează creativitatea, încurajează gândirea logică, testează perspicacitatea, îmbunătăţeşte atenţia şi antrenează memoria. Toate aceste procese ale creierului sunt la fel de importante: exersându-le, copiii îşi vor putea descoperi potenţialul şi vor reuşi să-şi dezvolte aptitudinile cognitive de care au nevoie pentru a reuşi în viaţa de zi cu zi.

Logică

 Gândirea logică este o componentă esenţială a dezvoltării cognitive a copiilor, indispensabilă pentru aceştia când ajung la vârsta şcolară. Psihopedagogii recomandă însă exersarea acestei abilităţi încă de la cele mai fragede vârste, cu ajutorul jocurilor care pun accent pe clasificare şi sortare, pe găsirea de corelaţii între elemente şi pe raţionamentele deductive. Dezvoltarea gândirii logice duce, astfel, la dezvoltarea gândirii strategice şi îmbunătăţeşte capacitatea copiilor de a găsi soluţii la probleme.

Memorie

 Capacitatea de a memora este înnăscută, dar poate fi dezvoltată prin exerciţiu. Creierul copiilor poate reţine nenumărate informaţii, însă trebuie învăţat să o facă. Memoria pe termen scurt, numită şi memorie activă, este esenţială pentru a asculta, a citi sau a reţine indicaţii. Memoria pe termen lung implică stocarea informaţiilor şi capacitatea de a le reactiva atunci când este nevoie. O memorie bună este deosebit de importantă în mediul academic, pentru asimilarea şi reţinerea cunoştinţelor, însă ea se poate dobândi numai dacă este antrenată încă de la vârsta preşcolară.

Concentrare

 Un nivel crescut al atenţiei şi o bună concentrare contribuie la succesul academic al copiilor şi la adaptarea la mediul social. Exersarea acestor competenţe timp de cel puţin 15 minute pe zi va îmbunătăţi potenţialul intelectual al oricărui copil. Pachetul conţine fişe cu diferite tipuri de jocuri care urmăresc îmbunătăţirea capacităţii de concentrare: găsirea drumului corect, identificarea diferenţelor dintre două imagini, aproximarea unui număr de elemente etc.

Logică geometrică

 Dobândirea abilităţii de a vizualiza mental obiecte în spaţiu şi, în consecinţă, formarea unei gândiri geometrice reprezintă bazele învăţării matematicii şi contribuie major la dezvoltarea creativităţii şi capacităţii de rezolvare a problemelor. Pachetul conţine fişe cu diferite tipuri de puzzle-uri geometrice, de la recunoaşterea şi compunerea formelor până la identificarea suprafeţei desfăşurate a unui obiect tridimensional.

logica aritmetica

  • Alfabetar

Alfabetarul reprezintă cea mai simpatică modalitate de învăţare a alfabetului într-un mod amuzant şi de exersare a cititului cu litere de tipar. Gentuţa include două afişe, coliţe perforate cu 330 de litere şi 278 de cuvinte, trei cutii în care se pot pune, după desprinderea de pe coliţe, cartonaşele cu litere mici, litere mari şi cuvinte, o tăbliţă-suport şi o carte cu jocuri şi exerciţii.

Alfabetar

 

  • Primul meu abecedar • Prima mea carte de matematică

Concepute ca instrumente de lucru pentru acasă, cele două cărţi se adresează deopotrivă preşcolarilor care se pregătesc pentru ciclul primar şi elevilor din clasa pregătitoare şi clasa I. Ambele volume conţin o tăbliţă plastifiată (cu liniatură tip I şi tip II, respectiv cu caroiaj specific caietelor de matematică) şi o cariocă specială.

Primul meu abecedar ajută la exersarea semnelor grafice şi a literelor alfabetului, dar conţine şi jocuri care fac procesul de învăţare extrem de atractiv. Prima mea carte de matematică abordează într-o manieră prietenoasă tematica inclusă în planul de învăţământ: „Numerele de la 0 la 31”; „Adunarea şi scăderea numerelor de la 0 la 30”; „Figuri geometrice”; „Gruparea, clasificarea, compararea”; „Ceasul. Zilele, lunile, anul”; „Banii”.

Primul meu abecedar

Categoria de vârstă 6+

  • colecţia IQ FUN: Şah

Şahul, nu fără motiv numit „sportul minţii”, reprezintă metoda ideală de antrenament al creierului, pentru că stimulează ambele emisfere cerebrale: şi pe cea creativă, şi pe cea raţională. Înainte de fiecare mutare, copiii trebuie să-şi imagineze toate consecinţele pe care le vor avea acţiunile lor. Jocul de şah implică, aşadar, nenumărate procese mentale: gândirea creativă, analiza posibilităţilor de ofensivă, planificarea strategiei defensive, imaginaţia, calculul mental sau gândirea spaţială.

Copiii care joacă şah îşi vor îmbunătăţi autocontrolul, creativitatea, atenţia, memoria, disciplina mentală şi concentrarea. Vor învăţa să anticipeze şi să planifice acţiuni, să rezolve probleme, să fie competitivi şi responsabili. Antrenarea permanentă a acestor abilităţi, timp de cel puţin 15 minute pe zi, dezvoltă inteligenţa copiilor şi duce la creşterea potenţialului lor.

IQ FUN Sah

 

  • colecţia IQ FUN: Cuvinte încrucişate, Sudoku•Calcudoku

Cuvinte încrucişate

Dezlegarea careurilor de cuvinte încrucişate şi rezolvarea jocurilor de cuvinte îmbogăţesc vocabularul, dezvoltă aptitudinile de rezolvare a problemelor, sporesc capacitatea de concentrare şi antrenează perseverenţa. Pachetul conţine fişe cu diferite tipuri de jocuri de cuvinte. Pornind de la careuri simple, cu imagini ajutătoare, copilul va dezlega anagrame, va face singur încrucişări, va descoperi fraze misterioase şi cuvinte secrete, va căuta cuvinte în careu şi-şi va antrena mintea găsind răspuns la definiţii rebusistice.

Sudoku • Calcudoku

Jocurile de tip Sudoku şi Calcudoku dezvoltă gândirea logică, îmbunătăţesc memoria asociativă şi viteza de calcul. Scopul jocului Sudoku este completarea careului cu cifre de la 1 la n (unde n este numărul rândurilor din careu), în aşa fel încât cifrele să nu se repete pe linie, pe coloană sau în acelaşi sub-careu.

La Calcudoku, grila este împărţită în regiuni ce trebuie completate cu cifre de la 1 la n. Folosind operaţia-indiciu, cifrele trebuie să dea rezultatul indicat în colţul fiecărei sub-grile, fără să se repete pe linie, pe coloană sau în sub-grilă.

sudoku

  • colecţia SCRIE ŞI ŞTERGE: Sinonime, Antonime, Expresii şi proverbe româneşti

 

Aceste seturi de fişe din colecţia „Scrie şi şterge!” îi vor ajuta pe copii să-şi îmbunătăţească vocabularul. Fiecare pachet conţine 40 de fişe cu jocuri şi exerciţii şi o cariocă „magică”. Scrisul se poate şterge cu uşurinţă, iar cartonaşele pot fi refolosite de nenumărate ori.

S&S Antonime

 

Categoria de vârstă 8+

  • colecţia IQ FUN: English Word Games

Pachetul conţine fişe cu diferite tipuri de jocuri de cuvinte, pentru copiii care doresc să înveţe vocabularul limbii engleze într-un mod inedit şi amuzant. Primele careuri sunt simple, cu imagini ajutătoare, apoi încrucişările devin din ce în ce mai complexe. Răspunsurile corecte se regăsesc pe ultimele fişe.

IQ FUN English Word Games

 

  • colecţia CĂRŢI DE JOC EDUCATIVE: Oraşe din RomâniaŢări şi capitale

„Ţări şi capitale” conţine 25 de perechi de cărţi de joc (ţară-capitală), cu informaţii despre capitale şi cele mai importante obiective turistice.

„Oraşe din România” conţine 41 de cărţi de joc cu judeţele şi reşedinţele lor, un card despre municipiul Bucureşti, 5 carduri bonus cu întrenări din georgrafie, istorie, artă, literatură şi invenţii româneşti şi 2 carduri cu informaţii despre steagul şi stema României.

CJ Tari si capitale

 

  • colecţia GENIUS

 

Enciclopediile nu trebuie să fie neapărat nişte tomuri plictisitoare! Îi provocăm pe copii să-şi îmbogăţească cultura generală în cel mai antrenant chip cu putinţă şi să se ia la întrecere cu prietenii lor.

Fiecare pachet conţine: 6 mini-enciclopedii, 60 de carduri cu întrebări şi răspunsuri, clepsidră, 6 pioni, zar, planşă, cartonaşe cu pedepse şi recompense. Fiecare jucător poate deveni GENIUS după ce a citit informaţiile din mini-enciclopedii şi a răspuns corect la întrebările care îi testează cunoştinţele acumulate.

Genius_6

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Un comentariu on "Materiale educative recomandate de editura GAMA"

  1. Pingback: 12 idei de jocuri pentru părinții cu doi copii - SuntPitic - Blog de Parenting

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *