Parentingul modern naște „monștri”?

2

Pe subiectul ăsta al parentingului, discuțiile nu se sfârșesc niciodată. Ba, e bun, ba nu e bun, ba ce nevoie avem noi de el, că doar avem instinct parental. Unii au citit mult, au mers la cursuri, alții nu au citit nimic și refuză orice, pentru că ei consideră că nu este nevoie ca alții să le dea sfaturi. Pentru alții, parentingul e doar primul pas către evoluția personală. Pentru că atunci când începi să te informezi, îți dai seama că tu trebuie să te repari, nu este nevoie să îți repari copilul. Adică o carte de parenting citită sau o conferință este, de fapt, conștientizarea unei nevoi de a ajunge la copilul din tine și de a-l vindeca. Și de acolo începe o muncă imensă.

Că în orice domeniu, calea de mijloc este cea mai bună. Nu înseamnă că trebuie să aruncăm la gunoi toată educația pe care am primit-o noi și nici că trebuie să îmbrățișăm orice punct de vedere nou. Nici ce nu ni se potrivește. Și, de fapt, parentingul ăsta modern nici nu este chiar atât de modern, pentru că, la alții, preocupările pentru un stil parental sănătos au început să apară după cel de-Al Doilea Război Mondial. Este drept, că îl ultimii ani ne ajută mult dezvoltarea neuroștiințelor care ne-au adus informații noi despre modul de funcționare al creierului uman.

Cine are nevoie de parenting?

Noi, ăștia la care instinctul  nu a funcționat ca uns. Noi, ăștia care provenim din familii disfuncționale și care nu vrem să repetăm greșeli grave. Noi, cei care am avut teama că nu ne vom descurca în rolul de părinți doar cu modelele moștenite și care am vrut să evoluăm. Noi care nu suntem mulțumiți cu ceea ce am fost și vrem să mai reparăm câte ceva. Noi, cei care dorim să ne creștem copiii cu blândețe, chiar dacă nu ne iese întotdeauna. Noi, cei care căutăm soluții la alții mai inspirați sau mai experimentați atunci când dăm de greu și resursele noastre au ajuns la fundul sacului.

Ce se reproșează parentingului?

Că nu ai voie să spui „nu” copilului

Această afirmație nu are nicio legătură cu absența limitelor, a interdicțiilor sau a regulilor. Are o explicație simplă și, anume, că mintea umană nu percepe negațiile. Este ca celebrul exercițiu „nu te gândi la un elefant roz” și fix elefantul roz îți apare în față în toată splendoarea. De aceea se recomandă, reformularea interdicțiilor pentru un copil mic. De ex. „Nu pune mâna pe aragaz.” „Aragazul este fierbinte și te poți arde. ” Și mai are legătură cu folosirea interdicțiilor în mod excesiv, adică copilul aude „nu” la fiecare pas.

Că mama trebuie să fie perfectă și că totul se învârte în jurul copilului

Nu am citit în nicio carte de parenting și nu am întâlnit la niciun curs aceste afirmații. În schimb, am citit mult despre relațiile armonioase în familie, despre familia democratică în care toți membrii au drepturi și responsabilități egale, despre faptul că nevoile fiecăruia trebuie împlinite, despre echilibru. Am citit mult despre cât de important este ca mama să se simtă fericită și liniștită pentru a transmite și copiilor aceste stări. (Eu am și o campanie în desfășurare pe această temă). Dorința de a fi perfectă nu are legătură cu parentingul, ci cu percepția individuală asupra fenomenului, cu presiunea socială sau cu propriile traume din trecut. Atunci când copilul este pus în prim plan, în mod excesiv, nu are treabă cu parentingul, ci acest fapt ascunde alte nevoi neîmplinite sau alte probleme ale familiei. Nu este în regulă să te sacrifici pentru copil și nici ca totul să se învârtă numai în jurul său, pentru că pe termen lung apar dezechilibre. Și asta este o povară prea grea și pentru copil. Într-o familie sănătoasă, există echilibru între nevoile și dorințele tuturor.

(Sursă foto: unsplash.com)

Că sunt copiii răsfățați

Copiii răsfățați sunt copiii care primesc prea mult din ceea ce nu nevoie și prea puțin din ceea ce au nevoie. Copiii care primesc atenție, iubire, acceptare și înțelegere nu devin răsfățați. Comportamentul provocator ascunde alte probleme, nu este declanșat de manifestarea iubirii asupra copiilor.

Ce tip de parenting naște „monștri”?

Orice tip de parenting, vechi sau nou, prost înțeles sau care nu respectă copilul ca pe o ființă umană cu drepturi depline. Domnul Goe nu este desprins din parentingul modern și, totuși, îl regăsim des printre noi.

Proasta înțelegere a parentingului, care vine peste propriile traume din trecut, poate naște „monștri”. Din dorința de a nu greși, părinții devin prea permisivi cu propriii copii. Absența limitelor le poate face foarte rău copiilor. Ei nu au repere și se vor comporta provocator, în speranța inconștientă că cineva le va trasa aceste limite. A crește copii liberi nu înseamnă să creștem copii fără reguli. Stilul de părinte neglijent este, de asemenea, dăunător pentru copil. Este o povară prea mare pentru un copil să fie responsabil pentru tot ce i se întâmplă. Părintele neglijent este absent din viața copilului și compensează, uneori, cu bunuri materiale. Parentingul autoritar nu respectă copilul „eu te-am făcut, eu te omor” și nu îi ascultă nevoile. Îngrădește foarte mult libertatea copilului. Copiii crescuți în acest fel, fie se conformează și vor fi obedienți nu numai părinților, fie se vor revolta și vor deveni copii problemă în societate. Modelul parental defectuos poate să nască „monștri”. În definitiv, copiii repetă ce văd acasă. Dacă părintele se comportă necivilizat, lipsit de empatie sau egocentrist, cu siguranță, și copilul va face la fel. Parentingul ultraprotectiv (ale cărui efecte le văd și la mulți adulți crescuți după metodele vechi de parenting) poate duce la formarea unui copil care nu își poate asuma responsabilități, care nu se poate descurca singur. Un copil care consideră că totul îi este permis și că totul se învârte în jurul său.

Din ceea ce am observat eu la școală, copiii cu cele mai multe probleme de comportament sunt: model parental negativ, copiii crescuți, în mare parte de bunici, pentru că părinții sunt absenți, copiii din familiile autoritare și, mai ales autoritar-violente copiii care cresc cu o mare presiune pentru performanță și perfecțiune, copiii care nu au limite, copiii puși de mici în fața ecranelor și uitați acolo, copiii care primesc tot ceea ce își doresc, din punct de vedere material, dar care sunt neglijați emoțional, copiii care suferă traume din familie.

De ce au nevoie copiii, indiferent de tipul de parenting abordat într-o familie?

Să fie văzuți, valorizați de părinți.

Să își simtă părinții alături mereu. Să se simtă parte din familie. Să simtă că și ei contează.

Să se bucure de prezența conștientă a părinților, de momente de conectare cu ei.

Să se simtă înțeleși și să nu le fie frică să greșească.

Să li se permită să fie independenți.

Aceste principii se regăsesc și în educația de tip Montessori, care datează de la începutul secolului al XX-lea, așadar nu sunt neapărat moderne.

(sursă foto:pexels.com)

Care sunt greșelile educației pe care noi am primit-o și pe care parentingul modern le înlătură

Vina, rușinea și critica sunt cele mai mari hibe ale educației tradiționale. Din aceste trei lucruri nu crește nimic bun. Noi am fost crescuți cu ele, acasă și la școală. Ne-au subminat încrederea în noi, ne-au făcut să fim temători și critici, la rândul nostru. Ignorarea și reprimarea emoțiilor sunt alte greșeli majore. Dar asta s-a întâmplat, pentru că nici părinții și eudcatorii noștri nu au știut cât de importantă este gestionarea emoțiilor. Eterna compare cu alții, condiționarea iubirii de comportamentul nostru, pedepsele și recompensele, lipsa conectării sunt câteva din metodele greșite de educație tradițională. Nu este nevoie să ne creștem copiii după rețete de succes și după tehnici. Deși, uneori ne ajută. Dar este nevoie să ne informăm și să evoluăm personal. Atunci când spunem că nu avem nevoie să mai învățăm nimic, atunci ne limităm la propria cunoaștere și tăiem aripile evoluției. Și nu numai când este vorba de creșterea și educarea copiilor.

În rest, fiecare să-și crească copilul cum dorește, dar cu înțelepciune,  și cu responsabilitate față de propriul copil și față de ceilalți oameni din societate.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.

2 comentarii on "Parentingul modern naște „monștri”?"

  1. Pingback: 6 întrebări enervante pe care adulții le pun copiilor - SuntPitic - Blog de Parenting

  2. Pingback: Mitul mamei perfecte - SuntPitic - Blog de Parenting

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *