Acest articol face parte din provocarea de vineri, în cadrul căreia, vă invit, dragi mămici, să faceți ceva pentru voi, pentru a vă îmbunătăți viața, relația cu copiii sau cu partenerul. Este așa de important să ne simțim bine în pielea noastră, să facem lucruri și pentru noi fără a simți vină.
Provocarea de vinerea aceasta s-ar putea transforma în provocarea fiecărei zile sau măcar a fiecărei luni. În ultimii ani, nu am mai reușit să citesc atât de mult, pe cât mi-aș fi dorit. Am citit multe cărți despre educație și parenting, cărți despre scris. În afară de cărțile de specialitate și cele pentru copii (pe care le citesc zilnic), am citit vreo două-trei cărți de beletristică. Îmi e dor să zac ore întregi, tolănită, cu o carte bună în mână. O carte din aia care nu își dă pace până nu ajungi la ultima filă. Iar apoi suferi că s-a terminat. Și câteva zile după ce ai terminat, te urmărește mesajul cărții. Și îți induce așa o stare…
Acum citesc pe apucate…Poate seara 10-15 minute. Sau când copiii sunt preocupați de vreun joc. Sau dacă ei nu sunt acasă. Dar, trebuie să împart timpul pentru citit cu atât de alte multe activități. Așa că anul acesta mi-am propus să fiu mai organizată cu cititul. Seara, voi tăia din timpul de Social Media și voi citi mai mult. Măcar o jumătate de oră în fiecare seară. Și mai sunt și peste zi, timpi morți pe care i-aș putea folosi pentru lectură. Cu o bună organizare, le poți face pe toate. Odată creată o rutină, este mult mai ușor să te ții de ea.
Pentru că nu aș ști ce să mai recomand și pentru că în spațiul online am văzut o mulțime de cărți pe care le-aș devora, vă las aici recomandări ale colegelor de blogosferă. Sunt sigură, că veți găsi, ceva pe placul vostru. Așezați-vă confortabil, cu un ceai sau o cafea lângă, și lăsați-vă mângâiate de paginile cărților. Bucurați-vă de un timp de calitate în compania poveștilor ce se vor depăna sub ochii voștri !
Camelia ne povestește despre cartea Celelalte scrisori către Rita de Kaos Moon. Pe mine m-a făcut curioasă.
Adina, ca multe dintre noi, preferă să își petreacă timpul cu o carte bună în brațe și ne inspiră și pe noi cu lecturile sale. Eu am găsit pe blogul său multe idei pentru lecurile viitoare.
Irina Georgiana face o recenzie foarte amănunțită cărții Însemnările damei de silicon, scrisă de către Danut Ungureanu, o carte actuală, plină de personaje descrise caricatural. Cred că avem nevoie de o asfel de carte printre lecturile noastre.
Ioana ne oferă pe lângă recomadări de lectură foarte bune și sugestii despre cum să citim constant și eficient.
La Ivona am descoperit Cutia neagră a regratutului Amos Oz.
Carmen ne propune o carte tulburătoare din categoria thriller Ghici ce-i in cutie de M.J. Arlidge. Pe Blogul Irinei, am descoperit alte cărți care merită puse pe lista de lecturi obligatorii în 2019.
Poate ați văzut controversatul film Cincizeci de umbre ale lui Grey. Pe blogul Jurnalul iubirii, Rodica ne propune să îl înțelegem mai bine pe Grey în romanul omonim, scris de E. L. James.
Loredana Nan trece în revistă o varietate de cărți de la basme care ne-au legănat copilăria, la cărți de dezvoltare personală sau de psihologie. Printre recomadările sale, sunt cărți clasice marchează etape importante din viața unei persoane.
Ideile circulă și dacă nu dăm viață unei idei, aceasta se va concretiza în planurile altcuiva. Lecții de magie, de Elizabeth Gilbert m-a fascinate și pe mine. Alexa a surprins foarte bine esența acestei cărți despre creativitate și inspirație, cu adevărat magice.
Recenzii faine a unor cărți cu tematică variată găsiți și la Claudia.
Și în lista recomadată de Adina, găsiți recomandări minunate pentru vacanțe și nu numai. M-am bucurat să o văd acolo pe Parinoush Saniee, este una dintre autoarele mele preferate.
Care este ritualul vostru pentru citit? Voi cum faceți să obțineți timp pentru lectură? Puteți să îmi recomandați și voi una sau mai multe cărți care v-au marcat profund.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.