„Jocul atașamentului” de Aletha Solter- o carte magică pentru toți părinții

1

Înainte să am copii, știam la nivel teoretic că jocul este vital în dezvoltarea copilului, că îi ocupă timpul, că este un mod plăcut de a învăța și că îl distrează pe cel mic. Nu mă gândeam însă cât de important este ca adulții să se implice în activitățile ludice ale copiilor lor și nici nu bănuiam multiplele beneficii pe care le aduce joaca acestora.

De fapt, nu îmi imaginam că mă voi juca atât de mult cu copiii mei și nici că jocul va deveni instrument pentru o mai bună cunoaștere a copiilor mei și a problemelor cu care ei se confruntă, pentru obținerea cooperării, pentru vindecarea diferitelor traume sau pentru pregătirea pentru etape importante în viața lor. Ca să nu mai vorbim despre bazele atașamentului părinte-copil, despre consolidarea legăturii acestora și despre conectarea atât de necesară cu cei mici.

Despre toate acestea am aflat din cursul pe care l-am făcut cu Aletha Solter, apoi din cartea ei Attachement play, pe care am citit-o inițial în limba engleză și a cărei traducere în limba română o așteptam de mult. De aceea, atunci când am primit vestea apariției în limba română a acestei cărți valoroase, la editura Herald, m-am bucurat că pot să o recomand în sfârșit părinților care acum au șansa să o găsească mai ușor.

Disciplina nu trebuie să fie întotdeauna stresantă, serioasă sau frustrantă. Multe probleme ale comportamentului copilului pot fi rezolvate prin anumite activități de joacă. Se știe cât de important este râsul pentru reducerea stresului, înlăturarea tensiunilor sau vindecarea de anumite traume.

Atașamentul sănătos este esențial pentru sănătatea emoțională a copiilor și interacțiunea socială părinte-copil joacă un rol important în promovarea acestui atașament.

Când părinții sunt foarte atenți la nevoile bebelușilor, aceste schimburi reciproce cotidiene îi ajută pe copii să capete încredere în forțele proprii, siguranței, reciprocității, umorului și bucuriei.

Aceste jocuri îi ajută în plus pe copii să capete aptitudini cognitive și interpersonale. Ei au nevoie de asemenea interacțiuni nu doar pentru a se dezvolta optim din punct de vedere afectiv, ci și pentru ca dezvoltarea lor intelectuală să se desfășoare normal.

În vreme ce plânsul ajută la eliminarea sentimentelor de supărare, frustrare sau groază, râsul pare a ajuta la eliminarea sentimentelor de teamă și neliniște mai ușoare.

Aletha Solter ne recomandă ca atunci când copiii ne cer „ joacă-te cu mine” să stăm lângă ei pe podea și să-i însoțim în joaca lor fantezistă cu păpușile, trenurile sau cuburile pentru ca ei să se simtă valorizați și iubiți. Este ideal un timp de 20-30 minute pe zi de joacă cu copilul.

Cartea este bine structurată, scrisă într-un limbaj accesibil și oferind multe exemple pentru fiecare situație descrisă.

În prima parte se descriu cele nouă tipuri ale atașamentului prin joc, cu situații practice.

  • Joaca nedirecționată centrată pe copil
  • Joaca simbolică cu obiecte specifice sau cu teme
  • Jocuri de condiționare (cauză-efect)
  • Jocuri absurde
  • Jocuri de separare
  • Inversare a forțelor
  • Jocuri de regresie
  • Activități cu atingere fizică
  • Jocuri și activități de cooperare

De asemenea aici veți găsi și indicațiile pentru a utiliza această abordare.

Următoarele două părți cuprind exemple de jocuri pentru abordarea non-punitivă a disciplinei, grupate în funcție de problemele comportamentale tipice și jocuri vindecătoare pentru diferite situații care le provoacă copiilor suferințe sau traume.

De când am descoperit această abordare, pentru mine a fost un izvor nesecat de inspirație, atât ca Instructor Aware Parenting, cât și ca mamă pentru micuții mei. Cu ajutorul ei, mi-am pregătit băiețelul pentru apariția surioarei sale, am trecut mai ușor peste perioada de regresie, l-am ajutat pe fiul meu să se împrietenească cu olița, să nu fie agresiv. Cu jocul ne conectăm dimineața înainte să mergem la grădiniță, prin joc obținem uneori cooperarea, prin joc am vindecat de temeri și anxietăți (de ex. frica de anumite animale sau anxietatea de separare) sau am rezolvat conflicte.

Citind această carte, m-am întors pe firul timpului în copilăria mea și mi-am dat seama de ce îmi este, uneori, atât de greu să mă joc cu copiii mei. Dar tot datorită cărții am învățat că, exersând joaca cu cei mici, ne putem redescoperi pe noi în ipostaza inocenței copilărești și ne putem bucura de plăcerea și hazul jocului, dar și de momente unice cu copiii noștri.

Este o carte utilă care este bine să fie în casă și la care să ne întoarcem mereu pentru a găsi inspirație în activitățile ludice cu cei mici. Fiecare familie își va adapta jocurile în funcție de particularitățile copilului său.

Puteți să găsiți volumul „Jocul atașamentului” la un preț redus la editura Herald, în valoroasa colecție Parentaj.

Vă las în final cu versurile de la începutul cărții, căci ele sunt cele mai grăitoare: „Din cărți să-i spun am încercat/Dar m-a privit doar încurcat./L-am îndrumat cu vorbe pe-nțeles,/Dar niciodată nu mi-a dat de ales./Fără speranță, m-am retras umil./„Cum să mă apropii de acest copil?”/Și- atunci el m-a prins de mână: „Haide”, mi-a spus. „Joacă-te cu mine!” (Anonim, adaptată de Aletha Solter)

 

De Eliza Biro

 

About The Author