Gaudeamus 2014 -Editura Gama lansează un program inedit de învăţare timpurie a matematicii

0

Pentru ediţia de anul acesta a Târgului Internaţional Gaudeamus, Editura Gama a pregătit cititorilor săi colecţii inedite, dar şi titluri noi în seriile care i-au adus deja recunoaşterea pe piaţa de carte pentru copii.

O noutate absolută o reprezintă seria Învăţ devreme! Matematica, dedicată copiilor foarte mici, cu vârste între 1 an şi 5 ani. Părinţii sceptici cu privire la oportunitatea învăţării noţiunilor matematice la o vârstă atât de fragedă ar trebui să ştie că matematica este considerată fundamentul oricăror activităţi de învăţare. Pe măsură ce descoperă conceptele matematice de bază, copiii îşi dezvoltă raţionamentul, creativitatea şi imaginaţia. Cărţile din colecţia Învăţ devreme! au apărut iniţial la editura Blue Rabbit din Coreea de Sud, o ţară care este recunoscută pentru sistemul revoluţionar de învăţământ şi care domină clasamentele la concursurile internaţionale de matematică.

Tot pentru cei mai mici dintre cititori a fost creată şi colecţia Bebe isteţ, în care au apărut până acum şase titluri: trei cărticele cu poveşti şi trei cu noţiuni elementare, pentru bebeluşi şi copii cu vârsta până la doi ani. Studiile au demonstrat că bebeluşii disting contrastele puternice (alb-negru sau culori contrastante) încă de la vârsta de două săptămâni, aşa că stimularea lor vizuală este foarte importantă.

O altă colecţie nouă, Bebe puzzle, îmbină strălucit efortul de învăţare cu satisfacţia jocului. În fiecare pachet din cele trei apărute deocamdată veţi găsi 16 piese de mari dimensiuni, potrivite pentru copiii cu vârsta peste 18 luni. Printre multiplele avantaje ale rezolvării puzzle-urilor se numără îmbunătăţirea coordonării mână-ochi şi dezvoltarea gândirii deductive şi a categorizării.

Cele mai frumoase ilustraţii: cărţile care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă!

Cărţile ilustrate care urmează a fi publicate în seria „Cele mai frumoase ilustraţii” nu se abat de la crezul cel mai important al Editurii Gama, acela că educaţia trebuie să se facă într-un mod atractiv pentru copil, aproape în joacă. Primul titlu din această colecţie, Atinge copacul fermecat, s-a vândut deja în peste 75.000 de exemplare în întreaga lume şi s-a numărat printre cele 20 de „Cărţi ilustrate ale anului 2013” pe Amazon.com. Christie Matheson, aflată la prima carte pentru copii, şi-a propus să-i înveţe pe micuţi anotimpurile folosind trucurile epocii digitale. Obişnuiţi deja cu ecranul tabletei sau al telefonului mobil, copiii vor fi fascinaţi să vadă că şi atingerea paginilor cărţii e magică: un copac cu ramuri goale înmugureşte şi înfloreşte, frunzele se leagănă în bătaia vântului, apoi ruginesc şi cad, iar crengile se acoperă cu zăpadă spre final. „Ne putem imagina cartea uzată de atâtea apăsări, scuturări şi ciocăniri, dar nu va trebui niciodată să-i schimbăm bateria”, scria New York Times la apariţia volumului, ca aluzie la interactivitatea cărţii.

În această colecţie, până la începutul anului viitor vor mai apărea faimoasa Its a book a lui Lane Smith (150.000 de exemplare vândute până acum) şi Again! de Emily Gravett (130.000 de exemplare vândute şi o nominalizare la CILIP Kate Greenaway Medal 2013).

 

About The Author

Niciun comentariu on "Gaudeamus 2014 -Editura Gama lansează un program inedit de învăţare timpurie a matematicii"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *