Startul în alăptare e dificil și este însoțit de multe emoții, neliniști. Dar nimeni nu îți spune că, de fapt, partea cea mai grea este atunci când povestea duioasă a alăptării se apropie de sfârșit. Cunosc foarte bine aceste sentimente, căci alăptez de aproape cinci ani jumătate (cu o pauză de câteva luni).
-Mami, veau țiți! mi-au picurat dulce în ureche de atâtea ori copiii mei. Această formulă magică a fost pe buzele băiețelului meu până după doi ani. Fetița mea, la aproape doi ani jumătate, încă se mai alintă în timp ce o rostește.
Am sentimente amestecate când știu că în curând vom pune punct poveștii despre alăptare. Dar știu că vom scrie împreună alte povești, izvorâte din iubirea nemărginită ce i-o port. Și cum nimic nu este întâmplător, ce carte ar fi mai bună pentru a ne pregăti, și eu și ea, de un alt început decât „Doar țiți râmâne mică”? Mi-am pregătit întotdeauna copiii pentru evenimentele importante din viața lor prin jocuri și povești. Inventate sau din cărți.
„Doar ţiţi rămâne mică” este prima poveste ilustrată românească despre alăptare prelungită şi înţărcare blândă. E cartea care ajută mamele şi copiii să facă lin şi împreună tranziţia de la dragostea de sân la dragostea cea mare.
Cunosc această carte de când autoarea, Dana Gânju, a reușit să o publice cu sprijinul comunității, prin intermediul campaniei de crowdfunding.
Dar, în momentul când am ținut-o în mână am simțit o emoție profundă. Căldura textului și gingășia imaginilor m-au copleșit. Am simțit că este o carte pentru mine. Tot altfel cum este pentru toate mamele care alăptează demult.
„Pentru că alăptezi de atâta timp și cu atâta drag încât nu te lasă inima să-ți desprinzi copilul de sân și să-i oferi în schimb rușinea lui „ești prea mare”, vina lui „țiți s-a îmbolnăvit” ori minciuna lui „s-a acrit laptele.” Deja i-am citit-o fetiței mele și a fost foarte fascinată de imagini. Încă nu are răbdare să asculte tot textul, dar a dat ușor fiecare pagină să urmărească „fetița care papă țiți.”
Alma s-a recunoscut în povestea Anei. Tot așa adormim și noi cuibărite una în brațele celeilalte. Tot așa, cu naturalețe, povestim și noi despre cum a a crescut ea în burtică, despre nașterea sa și despre ora magică. Și acum mi se umezesc ochii când îmi amintesc despre prima ei masă, imediat după ce s-a născut. Îmi amintesc cu drag și de vacanța la mare de anul trecut când se refugia în brațele mele și cât de bun era lăpticul, amestecat cu apă de mare și nisip!
Laptele matern este un dar divin, este mai mult decât hrană. Este alinare, hrană spirituală, comunicare și iubire. Este legătura profundă între mamă și prunc.
Îmi place perspectiva parentingului modern care răzbate din paginile cărții: implicarea tatălui în alăptarea prelungită, babywearing–ul, bedsharing-ul (dormitul în acelaşi pat al întregii familii), alăptarea prelungită, alăptarea în public şi înțărcarea blândă, ca alegeri personale sănătoase şi normale.
Dar cel mai mult îmi place mesajul cărții, transmis cu mult umor și duioșie. Chiar dacă vine momentul trist în care alăptarea ia sfârșit, povestea de iubire între mamă și copil nu se termină niciodată. Curge firesc, crește și înflorește. Și alte povești se deapănă lin.
„- De-aici vine dragostea, iubita mea. Din inimă! Și dragostea asta o să crească împreună cu tine. Și-o să te însoțească prin lume. Și-o să fie aici destul de mare, chiar și când o să fii tu mama. Oricând o să ai nevoie de alinare, te-aștept pe pieptul meu. Pentru că doar țiți rămâne mică. Dragostea crește odată cu tine. ”
Pe Dana Gânja o cunosc din mediul online. Anul trecut, am zărit-o la Webstock, unde proiectul său, „Doar ţiţi rămâne mică” a fost nominalizat. Nu am apucat să vorbesc cu ea, dar cu siguranță, pe 6 mai vom avea timp de povestit pe îndelete. Pentru că, Dana Gânja vine duminică, 6 mai, între 11:00 şi 12:30, la Academia Heidi să își lanseze cartea. Vine să ne împărtășească povestea sa despre alăptarea prelungită și despre o înțărcare blândă și să ne încurajeze că există o viaţa-de-după-alăptare.
Mai multe detalii despre eveniment aici.
„ Doar țiți rămâne mică” este o carte unică în peisajul literaturii românești pentru copii, o carte cu mult suflet și cu încărcătură emoționantă puternică, așa cum sunt toate relațiile speciale cu copiii noștri. Nu este despre sfârșit, ci despre un nou început cu multă iubire!