Povești despre alăptarea extinsă – de la mame pentru mame

1998 0

Nu este un secret pentru nimeni faptul că laptele matern este un dar minunat pentru un nou născut. Și mama, și soacra, ba chiar și socrul sau cumnatul îți vor spune acest lucru și te vor încuraja să alăptezi. Iar după ce, cu chiu cu vai te urnești la drum, iar copilul crește ca feții- frumoși din poveste se minunează toți de cât de norocoasă ești că încă mai ai lapte. Te întreabă cât mai ai de gând să continui. Sau îți spun că laptele s-a stricat, că nu mai este bun pentru copil.

Până când alăptăm?

Startul în alăptare poate fi anevoios, dar și decizia de a pune capăt alăptării se poate dovedi foarte dificilă Cred că una dintre cele mai sensibile discuții în ceea ce privește alăptarea, este cea legată de înțărcare și de durata optimă de alăptare.

Un răspuns pertinent îl primim de la Organizația Mondială a Sănătății, care recomandă alăptarea până la 2 ani și continuarea acesteia peste această vârstă, atâta timp cât mama și copilul doresc. E adevărat că există medici care recomandă alăptarea până la 6 luni (momentul începerii diversificării) sau până la 1 an. Dincolo de diferitele recomandări (ale altor mame, medici, psihologi), alăptarea este până la urmă o relație între mamă și pruncul său. Eu consider că atâta vreme cât se ajunge la un echilibru legat de alăptare între nevoile mamei și copilului, totul este perfect.

Nu doresc în acest articol să mă poziționez în nicio tabără (nici pro alăptarea extinsă, nici contra), intenția nu este să vă vorbesc nici despre benefiicle alăptării peste doi ani, deși, cu siguranță există. Cu ocazia Săptămânii Internaționale a Alăptării, doresc să vă las aici câteva fragmente din poveștile unor mame care și-au alăptat puii peste doi ani. Inclusiv povestea noastră.

Povestea noastră cu alăptarea extinsă

Cu primul meu copil, povestea alăptării a început cu stângăcie. Stresul, presiunea din jur, temerile și neștiința și-au spus cuvântul. Pentru că aveam impresia că micuțul meu nu se satură, îi ofeream completare. Cu o voință imensă și cu o documentare ca pentru o lucrare de licență, la trei luni ale copilului am decis să renunț la completare în favoarea alăptatului exclusiv. Au fost momente frumoase, au fost momente grele. Au fost nopți cu treziri fără număr, dar și situații în care laptele matern ne-a scos din impas. Alăptatul ne-a fost de folos în desele călătorii cu copilul, m-a ajutat să nu mă simt prizonieră în casă, legată de orele de masă ale copilului, ne-a consolidat relația de atașament. După vârsta de 1 an și 8 luni, am inițiat o înțărcare blândă.

Am înlocuit alăptatul de confort cu alte ritualuri de joacă, de citit, de mângâiat. I-am spus că sunt mii de alte feluri în care îi pot arăta că îl iubesc. La doi ani și trei luni, povestea noastră cu alăptarea s-a încheiat de comun acord.

Acum povestea continuă frumos cu surioara sa în vârstă de 1 an și 9 luni.

Alte povești despre alăptarea extinsă

Am adunat în acest articol pentru voi povești despre alăptarea extinsă și despre înțărcare, povești emoționate, care să vă bucure și să vă inspire. Poate o să vă regăsiți în multe dintre acestea.

„Povestea noastra e una simplă: totul a venit natural, nu am întâmpinat obstacole foarte dificile. După vârsta de un an și jumătate a fost mai dificil, pentru că fetița mea sugea toată noaptea (la propriu). Am depășit totul cu destul de mare ușurință (inclusiv sfaturile „binevoitoare”). Mi-am șocat medicul de familie care zicea mereu: nu cred că mai ai lapte. Fetița mea nu a fost niciodată bolnavă în perioada alăptării. Povestea noastră s-a încheiat ghidat de copil și susținut de mine (înlocuirea țițilitului de confort cu alte gesturi de iubire de exemplu) treptat, ușor cand eram în 4-5 luni însărcinată cu cea de-a doua, probabil și pe fondul scăderii lactației în sarcinaă. Acum alăptez din nou o minune de 3 luni. ” (Emilia Nițu)

2 ani si 5 luni de alăptare continuă – the show must go on iar laptele nu se dă nicicum plecat. De la începutul cu chiu cu vai al alăptării, când nu vedeam luminița de la capătul tunelului și când îmi trecea de câteva ori pe zi prin cap să renunț, până la alăptatul prelungit din prezent, multă vreme a trecut și multe experiențe s-au adunat. Stresul inițial s-a topit iar alăptarea a devenit un liant foarte puternic între mine și copil, care m-a ajutat să fac față diverselor situații și contexte de viață socială. De exemplu, dacă nu era ”țiți”, cu siguranță nu pupam noi călătorie cu copilul până hăt în Asia de Sud-Est. Oare cum ar fi putut rezista în avion și prin aeroporturi, ore în șir, la vârsta de 23 de luni? Țiți a fost de bază și ne-a ajutat de-a lungul timpului, printre altele, să avem parte de o mulțime de călătorii. Deși acum aș cam vrea să îi pun punct, parcă nu mă îndur, așadar nu îmi dau seama prea bine cam cât va mai dura povestea, dar știu sigur că nu îmi va fi ușor să îmi iau rămas bun de la această perioadă a vieții noastre împreună…” (Miruna Tîrcă, 36 de ani, antropolog urban / manager de proiecte culturale, educaționale și civice, blogger)

Miruna a scris și un manifest drăguț despre alăptare, pe care îl găsiți aici: https://kindertrips.com/ro/manifest-pentru-alaptare/ Eu zic că toate ne regăsim pe acolo, pe undeva.

„Edy avea aproape 2 ani, şi toți râdeau că o să îl țin la sân până la însurătoare. Mi-a fost greu să rezist şi la ideea că bebe din burtică nu va primi tot ce are nevoie. Într-o seară i-am zis lui Edy că sânul meu e bolnăvior. A început să plângă, dar n-am putut să îl văd așa. Am continuat să alăptez cu gândul că ce o fi.. o fi.
Aveam anemie, sânii sensibili, iar o perioadă nu a mai curs lapte. Eram însărcinată. Edy a supt în continuare şi credeam că va renunța. Apoi a apărut colostrul şi a început să sugă din nou mult. Aalăptarea în sarcină nu a fost ușoară. Când simțeam disconfort mare îi spuneam că mă doare şi dădea drumul și adormea, până când a început să adoarmă uneori fără să mai ceară.
Noaptea nu mai sugea, ziua însă adormea la sân. La somnul de seară adormea uneori cu sân, uneori fără. A mai trecut așa o perioadă până am început să îl adorm şi ziua fără. Îi spuneam o poveste, apoi îi ziceam că ne culcăm şi asta era tot. ”
Continuarea poveștii o puteți citi aici: https://emotiidemamica.ro/2016/12/edy-nu-mai-este-alaptat-de-o-saptamana-povestea-noastra-cateva-cuvinte/.

„Nu știu ce a simțit ea, dar ceea ce am simțit eu în acea noapte e greu de descris. Îmi era deja dor de ea bebeluș, îmi aminteam cum am ținut-o prima oară la sân, ce ușor îmi era în momentele dificile când sânul era soluția perfectă, mă simțeam pierdută și mă întrebam dacă voi face față unei astfel de situații. Nici eu nu știam cum să etichetez nebunia de sentimente care mă ținea trează lângă copilul meu pe care tocmai îl alăptasem pentru ultima oară.” (Loredana Nan) Continuarea poveștii o puteți citi aici: http://www.jurnalulfericirii.ro/2016/10/cum-fost-intarcarea-blanda-la-noi/

„După ritualul de seară, cu spălat pe dinți, citit povești și muuuultă hlizeală, am închis lumina și ne-am băgat în pat. I-am dat să sugă și, după ce am simțit că nu mai curge lăpticul, i-am spus că este momentul să ne ținem de mânuțe. Sincer, mă așteptam la proteste…

Micuțul s-a oprit, s-a ridicat astfel încât a ajuns cu fața în dreptul nasului meu, s-a uitat în ochii mei, ne-am luat de mânuțe și… mi-a zâmbit… Prin întuneric, i-am văzut zâmbetul dulce, fățuca liniștită și dulce și nesupărată…

Nu îmi venea să cred! Mi-au dat lacrimile și i-am spus în șoaptă că este un copil minunat și îl iubesc mult mult de tot. Mi-a părut rău pentru că știam că se termină o etapă atât de lungă în viața noastră – alăptarea la cerere. Îmi părea rău în avans gândindu-mă că voi pierde o bucățică din relația specială pe care o am cu micuțul meu.

Însă acel zâmbet și liniștea cu care mă privea, înțelegerea din ochii lui, m-au făcut să realizez că nu este așa. Relația noastră atât de specială rămâne în continuare la fel de frumoasă, doar a noastră, că nimic nu se va schimba. Și așa a și fost!

A fost un moment atât de deosebit și de minunat, de care îmi amintesc cu atât de multă emoție! Nivelul de conectare la care am fost amândoi atunci a fost atât de intens! Am respirat adânc, m-am bucurat din plin de clipele de liniște și am știut că totul va fi bine în continuare.(Elena Munteanu) Continuarea poveștii o puteți citi aici: http://www.sebababy.ro/intarcarea-blanda-sfarsitul-aventurii-alaptarii-lui-sebi/

O poveste frumoasă despre autoînțărcare găsiți pe blogul Ralucăi Loteanu: http://ralucaloteanu.ro/2016/08/22/povestea-noastra-de-autointarcare/.

Despre alăptarea cu șuișuri și coborâșuri, despre clipe magice și greutăți puteți citi pe blogul Marinei Bliderișanu: http://unsoideblog.ro/?p=2431.

Despre alăptarea ca proces lin, firesc, dar și despre cât de important este să ceri ajutor la început de drum, citiți la Diana Catanoaia: http://www.newtouchofcolor.com/alaptarea-un-subiect-sensibil-pentru-unii-o-necesitate-pentru-copil/.

Despre inițierea unei înțărcări blânde, dar și despre evenimentele destinate Săptămânii Internaționale a Alăptării din Cluj, puteți afla de la Alina Sas: https://mamaimperfecta.ro/2017/07/28/saptamana-alaptarii-la-cluj-si-pretutindeni/

Tot despre înțărcare blândă, dar și despre provocările alăptatului peste vârsta de 3 ani a scris Dana Gânja pe blogul său:

http://danaganja.ro/2017/02/17/de-ce-aleg-intarcarea-blanda/

Trăirile unei mame care decide să inițieze înțărcarea sunt foarte bine ilustrate de Miriam Neagoe aici: https://miriama.wordpress.com/2014/10/16/scrisoare-pentru-mama-pregatita-sa-intarce/ și aici: https://miriama.wordpress.com/2012/10/31/intarcarea-ghidata-de-mama/

Despre cronica unei alăptări prelungite, dar și despre înțărcare și intrarea într-o nouă lume în care „cuvintele, îmbrățișările și atenția sunt mai presus oricărei dependențe de ceva fizic” a scris foarte frumos: Oana-Mihaela Constantinescu:

https://mamicaactiva.com/2014/03/04/cronica-unei-alaptari-prelungite/

Emoții, trăiri diverse despre alăptare și autoînțărcare puteți citi în articolul urămător: https://aremamaofetita.wordpress.com/2017/01/24/autointarcare-cu-impuls-si-sentimente-contradictorii/

Câteva sfaturi pentru mamele care doresc să înțarce blând puteți afla de la Anna Casian-Musteaţă:

http://www.suntmama.com/2017/05/cum-am-alaptat-2-ani-si-4-luni-si-de-ce-am-optat-pentru-intarcarea-blanda.html

Ce bine este când și tatăl se implică în alăptare și își sprijină soția. Iată și viziunea unui tată asupra acestui minunat subiect: http://www.staupenet.ro/mi-am-intrebat-buna-sotie-cum-a-fost-cu-alaptarea-si-ea-mi-a-raspuns.html

Alăptarea este mai mult decât hrană. Este despre „în brațe la mami”, este despre iubire, alinare și confort. Dar, ca în orice relație de iubire, nevoile celor implicați sunt la fel de importante. Este minunat să poți lăsa bebelușul să decidă el singur, în mod natural când este vremea să se autoînțarce, atâta vreme cât mama se simte confortabil să alăpteze. În cazul în care mama transmite copilului propriile frustrări legate de alăptare, eu cred că nu trebuie să se simtă vinovată că decide să pună capăt acestui proces. Oricum ar fi, la final de poveste, ne vine greu să ne luăm rămas bun. Rămâne nostalgia.. atât a noastră, cât și a copiilor noștri.

Mulțumesc tuturor mămicilor care și-au împărtășit experiențele în acest articol.

Povestea voastră cu alăptarea cum s-a încheiat?

În cazul în care considerați că acest articol ar putea fi de ajutor pentru alți părinți, vă invit să îl dați mai deaparte.

Dacă doriți să citiți mai multe povești despre alăptare, le găsiți aici.

 

 

Total 6 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.