Îi spuneam prietenei mele care nu are copii că, de șase ani, petrec aproape toate serile culcând copii. Cel puțin câte o oră în fiecare seară. Pe lângă alte provocări pe care le întâmpin zilnic ca mamă. Ea s-a uitat, cu o oarecare milă la mine, spunându-mi: „Nu știu cum reușești. Eu nu aș putea.” „Sigur, că ai putea” i-am răspuns. Când sunt copiii tăi, nu ți se mai pare atât de complicat.” Chiar dacă, de multe ori, este complicat. Ba chiar copleșitor. Atât de copleșitor că îți vine să fugi, uneori, în lume. Să te lase toată lumea în pace. Să poți respira. Și apoi intervine sentimentul de vină. Că îți dorești timp fără copil. Timp pentru tine. Timp pentru partener. Timp pentru treburile din casă. Timp pentru îngrijire personală. Timp pentru dezvoltare personală. Timp pentru muncă. Timp pentru dezvoltare profesională. Timp pentru socializare. Clar nu le poți face pe toate. Uneori primează unele, alteori altele. Uneori este un echilibru între aceste nevoi, alteori nu. Și atunci intervine haosul. Dar cel mai toxic sentiment pe care îl poate simți o mamă este vina ! Sentimentul că nu este suficient de bună pentru copilul său. Încă mă lupt și eu cu acest sentiment. Că nu sunt suficient de prezentă în viața lor (nu neapărat fizic, ci emoțional). Că nu mă joc suficient cu ei. Că nu fac destul pentru ei. Că nu le gătesc mereu cele mai sănătoase lucruri (și că nu îi convig să le și mănânce) Că nu am răbdare infinită. Că se poate mai mult. Și ca mine cred că sunt multe mame.
Dragă mamă, dacă ești obosită și te plângi de asta, nu înseamnă că nu îți pasă de copilul tău.Înseamnă că ai nevoie de o pauză.
Dacă vrei să ieși în oraș, uneori, cu prietenele, nu ești o mamă rea. Ai doar nevoie de relații sociale.
Dacă ai nevoie de timp cu tine, nu înseamnă că nu îți iubești copilul. Ai doar nevoie să îți încarci bateriile.
Dacă i-ai trântit copilului ce ai avut prin casă la cină, în loc să îi gătești ceva mai sănătos, nu înseamnă că nu te preocupă alimentația sănătoasă și echilbrată. Ai avut doar o zi plină.
Dacă ești nervoasă și ai ridicat vocea la copil, nu înseamnă că ți-ai abuzat copilul. Este doar un semnal că ai nevoie de ajutor, de cineva care să te asculte activ și că trebuie să iei o pauză.
Dacă nu ai chef să te joci în unele zile, nu înseamnă că îți ignori copilul. Înseamnă doar că ai resurse limitate.
Da, sigur, este loc de mai bine mereu. Dar acest sentiment de vină nu ne ajută deloc să ne îmbunătățim viața. Și nici relația cu copilul.
Să ne concentrăm pe ce aducem bun în viața copilului, să fim recunoscători pentru momentele frumoase. Nu este nevoie să fim perfecte. Vina, ca și rușinea, este toxică și ne face foarte mult rău. Haideți să aruncăm vina la gunoi și să ne repetăm din când în când :
Îmi dau silința și fac tot ce pot pentru copilul meu în contextul în care mă aflu în acel moment !
Vă reamintesc că, în cadrul Provocării de vineri, vă invit, dragi mămici, să faceți ceva pentru voi, pentru a vă îmbunătăți viața, relația cu copiii sau cu partenerul. Este așa de important să ne simțim bine în pielea noastră, să facem lucruri și pentru noi fără a simți vină. Mai multe articole din această categorie, puteți citit aici.
Credit foto: Pixabay
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole, urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.