V-a venit vreodată s-o luați la fugă după ce s-a născut copilul?Ați simțit vreodată cum vă copleșesc toate și simțiți că tot universul se prăbușește? Știu, copilul este centrul universului, el ne dă putere, când îl privim ne cuprind forțe noi, îl adorăm, este viața noastră…și totuși câteodată, ne pierdem capul în vâltoarea mămiciei. Simțim că ne pierdem pe noi înșine și nu reușim să ne regăsim. Mai ales atunci când nu avem alt ajutor în ale bebelușitului decât soțul din dotare. Care, de obicei mai și muncește, căci multe sunt cele necesare existenței moderne.
Pe mine personal, uneori mă cuprinde frustrarea că nu pot face totul. Bineînțeles că sunt conștientă că este imposibil cu un copil mic să ai și casa curată, și murături în cămară și mâncare variată și proaspăt gătită zilnic și să te ocupi așa cum trebuie și de piticul care te solicită full time. Îmi pierd capul și nu știu de unde să încep. Oboseala își spune cuvântul, căci de multe ori treburile casei se fac după ora 22.00, atunci când micuțul adoarme, apoi puțin timp pentru mine și nu mă îndur să mă culc până spre 24.00-1.00. Este adevărat că am și învățat multe despre bebelușeală în ultimele 7 luni, îmi place să citesc articole despre acest subiect, să citesc experiența altor mămici și mi-e ciudă că nu sunt capabilă să înghit toată informația existentă în spațiul virtual. Mă bucur măcar că am învățat s-o selectez pe cea bună de cea nefolositoare și astfel câștig timp, ajungând direct acolo unde am nevoie. Dar mi-ar plăcea să reușesc să fac și puțin sport, măcar acasă dacă nu în deplasare, să mai citesc vreo carte, alta decât cele de parenting, să scriu articole (asta mă relaxează), ba chiar să mai deschid și televizorul din când în când. Ei, desigur, lista ar putea continua.
Cred că dacă suntem singure și fără vreun ajutor la treburile casnice sau la plimbat copilul prin parc, singura soluție pentru a face față situației cu zâmbetul pe buze, căci da, copilul nostru merită timp de calitate și părinți cu zâmbetul pe buze, este o bună organizare, alcătuirea unei liste cu prioritățile noastre și ale familiei, stabilirea unor sarcini concrete pentru fiecare părinte și mai ales puțin timp în care noi să fim cu noi înșine, să privim în noi și să ne regăsim. Pentru ca apoi să privim spre copilul nostru și să-i oferim ce-i mai bum din noi, să nu-l lăsăm să simtă angoasele noastre, frustrările noastre, nefericirea și neîmplinirile noastre.
Voi v-ați simțit vreodată copleșite? Cum reușiți să depășiți momentele critice și să vă păstrați echilibrul necesar?
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
