Povești de somn ușor de la Editura Gama

1

Cititul reprezintă una dintre activitățile noastre preferate. Face parte din ritualul nostru de seară. Așa că, sunt tot timpul interesată de cărți noi care să îl atragă pe băiețelul meu cel curios. De aceea, când am deschis pachetul de la editura Gama am simțit că mi-au ghicit gândurile. Povești de somn ușor, Povești de noapte bună și Povești despre virtuți erau exact cărțile de care aveam nevoie pentru a face mai lină trecerea spre împărăția lui Moș Ene.

Primele două cărți Povești de somn ușor , Povești de noapte bună curpind o serie de povești clasice din literatura română şi universală care îmi trezesc amintiri plăcute când bunicul meu drag îmi citea la rândul său basme. Poveștile au fost special adaptate pentru a fi citite seara la culcare. Nu sunt foarte lungi astfel încât pot fi citite și copiilor mai mici care nu au suficientă răbdare să asculte până la capăt. De exemplu, fiul meu îmi pune o mie de întrebări și discutăm mult pe baza fiecărei povești. Ilustrațiile sunt deosebite, sporind farmecul poveștilor. Fiului meu îi plac mult coperţile au luna şi stelele fosforescente care luminează în întuneric și îl ajută să doarmă.

2016-05-10 15.07.10

Volumul Poveşti de somn uşor include 16 poveşti din literatura română şi universală: Albă-ca-Zăpada, Cartea Junglei, Flautul fermecat, Ivan Turbincă, Punguța cu doi bani, Pinocchio, Sindbad Marinarul, Prâslea cel Voinic și merele de aur, Jack și vrejul de fasole, Frumoasa din pădurea adormită, Crăiasa Zăpezii, Mica sirenă, Lampa lui Aladdin, Cele unsprezece lebede, Soldățelul de plumb, Prințesa și bobul de mazăre.

2016-05-10 15.07.302016-05-10 15.07.41

Volumul Poveşti de noapte bună aduce laolaltă 19 povești: Capra cu trei iezi, Degețica, Scufița Roșie, Peștișorul de Aur, Cenușăreasa, Rățușca cea urâtă, Ursul păcălit de vulpe, Ridichea uriașă, Fetița cu chibrituri, Cei trei purceluși, Hansel și Gretel, Muzicanții din Bremen, Motanul încălțat, Rapunzel, Hainele cele noi ale împăratului, Harap-Alb, Așterne-te, masă!, Fata babei și fata moșneagului, Tom Degețel.

2016-05-10 15.07.55

Unele dintre povești mi-au oferit prilejul de  a-i vorbi copilului despre diferitele primejdii pe care le putem întâlni în viață și cum le putem evita. Scufița roșie, de pildă, mi-a fost de folos  pentru a exemplifica că nu trebuie să ne încredem în orice străin binevoitor.

2016-05-10 15.08.112016-05-10 15.08.39

Cea de-a treia carte Povești despre virtuți este preferata mea.

2016-05-10 15.09.15

Vine cu o noutate și anume, este însoţită de două CD-uri audio, în interpretarea actorilor de la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi, care îi ajută pe cei mici să pătrundă mai ușor în miraculoasa lumea a ficțiunii. Prin cele 25 de poveşti, copiii învață despre valorile morale pe care orice copil ar trebui să le preţuiască. Prin intermediul personajelor, copiii deprind mai bine noțiuni ca bunătatea, prieteniea, generozitatea, sinceritatea şi toleranţa.

2016-05-10 15.09.532016-05-10 15.10.32

Îmi place că prin intermediul poveștilor, copiii pot învăța într-un mod natural. De exemplu, povestea „Cocoșelul și găinușa” m-a ajutat să îi explic fiului meu despre cât de important este să fii peseverent și să nu renunți la țelul tău, iar „Prințul fericit” a fost povestea prin care el a înțeles mai bine ce înseamnă să fii generos. I-a plăcut foarte mult, mai ales că în ultimul timp am pregătit împreună pungi cu haine și jucării pentru copiii săraci.

Poveștile vin în completarea faptelor și a discuțiilor noastre zilnice. Prin ele, fiul meu își validează mai repede și mai ușor noile informații despre lume și viață.

Total 2 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Un comentariu on "Povești de somn ușor de la Editura Gama"

  1. Pingback: Mai citim basme clasice copiilor? - SuntPitic - Blog de Parenting

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *