Copilul cel mare colorează, iar eu stau lângă el și discutăm despre desenul pe care îl realizează. Apoi meșterește ceva la măsuța de activități, iar eu îl ajut când nu reușește să îmbine toate piesele. Uneori se joacă singur sau cu surioara lui, în timp ce eu îmi fac treburile prin casă sau răsfoiesc o carte.

Ei, nu-i așa că în fața ochilor aveți o imagine idilică care vă trezește invidie? Cam așa îmi închipuiam eu înainte să am copii activitățile pe care le vom realiza împreună.

Îmi imaginam că toate jucăriile vor avea o tentă educativă, că vom citi multe cărți și vom face împreună tot felul de activități.

Desigur că mă gândeam și că băiețelul meu se va juca cu mașinuțe, vă fi energic, va alerga și explora, dar nici prin gând nu îmi trecea că toate astea va dori să le facă cu mine în cea mai mare parte a timpului. Nu îmi imaginam că va face atât de des tantrumuri, că vor fi zile când ca vi așa de greu să îi intru în voie, zile în care va fi un mic tiran. Că va deveni atât de gelos, încât atunci când este furios trebuie să fiu atentă să nu o împingă sau să nu o lovească pe surioara sa! Totdeauna am crezut că dacă îl pregătesc bine pentru apariția surioarei și, dacă apoi vom ști să ne purtăm cu el, totul va fi bine. Dar realitatea bate filmul. Iar suferința unui copil atunci când apare un frate sau o soră este inevitabilă, oricât de bine ar gestiona părinții situația.

Cu ce probleme ne-am confruntat la începutul vacanței

Când a început vacanța, m-a anunțat că nu dorește să meargă la nicio grădiniță, ci vrea să rămână cu mine și cu sora sa acasă. I-am spus că îi respect decizia, dar că este posibil să se plictisească uneori și că eu nu voi fi disponibilă toată ziua doar pentru a mă juca cu el. Mai ales că el nu doarme la prânz pentru ca eu să pot să îmi rezolv toate treburile în timpul respectiv. Așadar și eu am început această vacanță cu oarecare frustrări: că nu voi avea deloc timp pentru mine, că îmi va fi greu să am zilnic grijă de nevoile a doi copii și să rezolv și diferitele îndatoriri casnice. Că mă voi plictisi de aceleași activități rutiniere timp de două luni.

Primele zile, ba chiar săptămâni au fost foarte grele. Tantrumuri zilnic, mereu avea pretenții, o lovea pe sora sa, eram epuizată. Nu mai găseam resursele interne să fac față conflictelor, să mă joc cu el, să îmi recapăt liniștea.

Ce am făcut să redresez situația

În primul rând, am reevaluat situația. Am scăpat de sentimentul de vină că nu sunt o mamă perfectă, mi-am acceptat greșelile.

Apoi mi-am exprimat toate sentimentele legate de fiul meu, de cum mă face să mă simt și care sunt nevoile mele. Am primit acceptare și înțelegere de la soțul meu și a fost deja mult mai bine.

Următorul pas a fost să fac ceva pentru mine. Am ieșit într-o seară la o întâlnire de suflet cu niște doamne frumoase, am mers la Social Media for Parents, mi-am încărcat bateriile.

După ce paharul meu s-a umplut, am putut să îmi îndrept atenția către fiul meu. Am fost capabilă să îi ofer zilnic timpul dedicat lui.

În primele zile, am lăsat fetița cu o doamnă care mai stă uneori cu ea și am mers cu el în locurile lui preferate. Am băut limonadă, am mâncat prăjitură, ne-am jucat în parc de-a hoții și polițistii.

În alte zile, am petrecut cu el timp special atunci când sora sa dormea de prânz. Chiar dacă au fost zile când până seara eu nu am avut timp pentru mine, situația s-a îmbunătățit mult după ce am petrecut acest timp așa cum și-a dorit el.

Jocurile ca băieții

Chiar dacă eu nu încurajez stereotipiile sexiste, iar fiul meu se joacă și de-a bucătăritul (și chiar gătește des cu tatăl său) sau alte jocuri mai liniștite, totuși vara asta au primat jocurile de putere.

De la imaginea mea idilică și liniștită de care vă vorbeam la început, am trecut la jocuri pline de energie și care mă solicită uneori mai ceva ca timpul petrecut la sala de sport.

Ah, și nu, nu sunt doar activități specifice băieților, pentru că fiica mea începe să mi le ceară și ea. Așadar iată cum ne-am jucat noi zilnic. Uneori în timpul petrecut doar noi doi, alteori împreună cu sora sa.

Dimineața este cerere de la împărăție pentru o bătaie cu perne. Între pus câteva legume la fiert și spălatul pe dinți, mă conformez și ne luptăm cu pernele. Despre bătaia cu perne, voi mai scrie, căci are și efect terapeutic.

Apoi în timpul zilei sunt cerute următoarele:

1. Dinozaurii în peșteră (ne punem cu toții în pat, sub pături și ne prefacem că suntem dinozauri. Eu încerc să fentez jocul și să mă prefac că sunt un dinozaur adormit. Măcar 5 minute de somn. Dar, ți-ai găsit! Nu, eu trebuie să vânez, să gătesc, să hrănesc puii, să mă lupt cu alți dinozauri, care vor să fure puii.
2. Jocul de-a fantomele (asta este specialitatea Tatălui, dar mai suplinesc și eu când el nu este disponibil) cu diferite variante pe aceeași temă- ba sunt o fantomă, ba un dinozaur uriaș sau un monstru. Trebuie să fug după el și să îl prind. Eu mă prefac o fantomă incompetentă, care se împiedică, nu reușește să prindă copilul „ăsta” rapid și puternic.
3. Hoții și polițiștii– în general suntem polițiști, mergem cu mașina să prindem hoți.
4. Pompierii – alergăm, stingem incendiul, conducem mașini de pompieri etc.
5. Construim garaje și ne jucăm cu mașinile.

Cum s-a îmbunătățit relația noastră

Zilele au devenit mai ușoare. Ne-am conectat și relația noastră s-a îmbunătățit. Eric a fost mai cooperant.  A început să se joace din nou cu sora sa și momentele de agresiune s-au împuținat simțitor. Au fost zile întregi în care nu a mai făcut niciun tantrum. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mult te poate menține în formă un copil și nici cât de mult timp pe zi voi dedica mașinuțelor sau alergatului prin casă. Și nici că voi cunoaște toți eroii din desenele animate. Sunt curioasă ce jocuri mă voi juca în anii următori. Mai ales când fetița va cere și ea timpul ei special. Sau visul meu cu doi copii care își vor vedea în tihnă de ale lor va deveni realitate!