La început a fost doar unul singur. Și uneori mi se părea greu, mă simțeam copleșită și mi se părea imposibil de crescut doi copii. Apoi ne-am luat inima în dinți și ne-am hotărât să ne mărim familia. Și abia atunci când s-a născut și fiica mea, am simțit că familia este completă. Cu al doilea copil totul este mult mai simplu. Dar provocările apar pentru că sunt doi copii mici, cu nevoi diferite. Iar mama este numai una. L-am pregătit cât am putut mai bine pe frățior pentru apariția surioarei. Am încercat să îi ofer timp de calitate cu noi, să nu îl neglijez, să nu îi schimb ritualul. Apoi, i-am explicat că întotdeauna le voi acorda timp și le voi împlini nevoile după prioritățile fiecăruia. După un astfel de discurs, ținut timp de săptămână în care cea mică a fost bolnavă și a stat mai mult în brațe, s-a îmbolnăvit și el. Atunci mi-a servit replica: „De ce nu mă iei pe mine în brațe, acum eu am nevoie că sunt bolnav.” În astfel de momente, mi se rupe inima, aș vrea să mă dedublez și să îl consolez pe fiecare.
Care sunt situațiile în care este greu să fiu mamă de doi
1.Când fac tantrumuri în același timp.
Probabil știți cât de plăcut este când un copil urlă din toți rărunchii și se tăvălește pe jos. Înmulțiți cu doi decibelii și veți afla cum este cu doi copii care urlă pe două voci. Veți avea deja o miniorchestră.
Nu foarte des, dar s-a întâmplat ca ambii copii să plângă în același timp. În primul rând, trag aer în piept. Apoi încerc să o iau pe cea mică în brațe (dacă mă lasă), dar continui să mențin contact vizual cu fratele său și să îl asigur că sunt lângă el, că îl ascult și îl înțeleg. Vorbesc pe rând cu fiecare și îi asigur de toată iubirea mea.
2.Când sunt bolnavi și este greu să le îndeplinești nevoile în același timp
Cu siguranță ați dormit, deseori, pe un scaun lângă copilul bolnav sau cu el în brațe. Imaginați-vă cum este când doi copii sunt bolnavi și necesită atenție sporită fiecare. În primii ani, când fiul meu cel mare era bolnav, era aproape imposibil să fac ceva. Noaptea dormea pe mine, iar ziua era agățat de mine în manduca sau în brațe Acum că sunt doi, situația se complică. Din fericire, până acum, puține au fost momentele când s-au îmbolnăvit în același timp, de obicei au avut diferite afecțiuni pe rând.
Ziua este mai ușor, pentru că pe cea mică o pun în manduca. Sau stau cu amândoi în pat și le citesc povești sau ne jucăm ceva acolo. Dar noaptea este infernal. Cea mică oricum are probleme cu somnul. Dacă este și bolnavă, atunci noaptea este compromisă din start. Unul doarme pe mine pe o parte, altul pe cealaltă parte. Mă întorc când spre unul să îl consolez, când spre celălalt. Iar dimineața mă trezesc amorțită și obosită.
3.Când unul dintre ei îl trezește pe celălalt
Vă este familiar momentul ală când abia respiri de teamă să nu trezești pruncul adormit după lupte seculare? Când ai doi copii, devine o loterie. Te întrebi care îl va trezi pe celălalt fie în timpul nopții, fie dimineața, fie cu voie, fie fără voie.
La început frățiorul făcea gălăgie voit să o trezească, chiar dacă eu îi spuneam că să o lase să doarmă ca să avem timp să ne jucăm noi doi. Ne-a luat ceva timp până să nu mai facă acest lucru. Acum se mai întâmplă să o trezească fără să își dea seama. Cel mai des îl trezește ea pe el, atunci când plânge noaptea și nu vrea să o consolăm în brațe. De obicei, ies cu ea ea din cameră și încerc să o liniștesc și să o adorm în altă parte. La fel procedez și în zorii zilei, căci ea este ceasul nostru deșteptător
4.Când vor amândoi atenție/în brațe
Când fetița era mai mică, îi luam pe rând în brațe. Acum, dacă ea mă vede cu el în brațe vine repede și zice „bațe, bațe”.Le spun: „mami are două mâini, vă țin pe amândoi în brațe”. Uneori merge, alteori nu. Uneori îl iau pe el în brațe, iar pe ea o pun în spatele lui. Distracția este garantată. Alterori ea suge într-o parte, el se răsfață cu capul pe umărul meu în cealaltă parte.
5.Când au nevoi diferite în același timp
Nu întotdeauna copiii mănâncă, dorm în același timp. Mi se pare foarte dificil, mai ales când este diferența mica de vârstă și copiii trebuie spălați, schimbați, hrăniți în același timp. Uneori mi se pare că îl nedreptățesc pe unul, din cauza celuilat.
După ce frățiorul a depășit perioada de regresie, a devenit mai ușor. Fiecare mănâncă singur, chiar și cea mică (autodiversificarea a fost un avantaj). În general cel mare se îmbracă singur sau are nevoie de puțin ajutor, merge singur la baie. Dacă totuși se întâmplă să fie nevoie în același timp de mine, îl ajut pe jumătate pe unul și fug la celălalt sau îi ajut după regula priorității nevoilor.
- Când vreau să fac activități cu cel mare, dar cea mică nu ne lasă
Fie se cațără pe masă fix în mijlocul ei, peste materiale, fie trage de ele sau le bagă în gură, ne ia foarfeca sau lipiciul, aruncă pe jos ce prinde. Cel mare se enervează și strigă: „Striiicăăă, stricăăă!”. De aceea, programez activitățile când pitica doarme sau este cu tatăl. Dacă nu este posibil să fiu doar eu cu cel mare, atunci îi ofer și ei materiale asemănătoare care nu sunt periculoase și pe care le poate explora în voie. Sau scot asul din mânecă, ceva cu care nu se joacă de obicei, dar știu că îi place. Pentru câteva momente este liniște, iar noi ne terminăm treaba.
Cu siguranță, sunt mult mai multe momente când mă simt copleșită de rolul de mamă cu doi copii, când vreau să mă rup în două ca să fiu lângă fiecare. Când mă doare sufletul că nu reușesc să le împlinesc mereu nevoile cu promptitudine. Sau când vreau să fug în lume doar cu un bilet dus.
Viața de mamă cu doi copii este o luptă cu sine, este un prilej de învățare, dar și o asumare a limitelor proprii.
Despre alte provocări cu doi copii, dar și despre ce învață copiii mei din aceste conflicte veți afla din articolele următoare (despre alte provocări am scris aici).
Dragi mămici cu cel puțin doi copii, voi cu ce provocări vă luptați?
Text de Eliza Biro
