„Ești proastă! Tu ești proastă!” șoc și groază când am auzit această propoziție în gura fiului meu de 4 ani și jumătate în urmă cu câteva luni . De atunci, apare periodic în timpul crizelor lui de furie (pe care o alternează cu varianta mai veche: ești caca). Mi-o adresează fie mie, fie lui taică-său. Mai șocant a fost când i-a servit această replică bonei fetiței noastre (pentru că în general crizele de furie sunt îndreptate către noi, părinții, niciodată către persoane din afară).

Atunci bona mi-a povestit că la locul de joacă, un copil a făcut-o „proastă” pe o bunică din parc. Iar bunica l-a plesnit instant pe copilul respectiv. Și nici măcar nu venise ea cu copilul acela în parc. Respectiva bunică era foarte contrariată de cum a făcut-o pe ea proastă un mucos. Ei, asta m-a șocat mai mult decât replica lui fiu-meu. Cum își poate permite cineva să lovească un copil! Mai ales unul care nu e în grija sa! Cum un adult își pune mintea cu un copil și nu încearcă să înțeleagă cauza comportamentului!

Dacă acum câțiva ani aș fi auzit această replică adresată părinților de către un copil, m-aș fi gândit la cât de răsfățat, obraznic și prost crescut este copilul. I-aș fi compătimit pe săracii părinți care și-au scăpat odrasla din mâini și care au pierdut pe vecie respectul copilului, care de acum va face ce va dori cu ei.

De ce spun copiii cuvinte urâte?

Acum, după ce am depășit primul impuls care îmi dădea imboldul de a mă gândi că fiul meu nu mă respectă și că am eșuat lamentabil în educația sa, mi-am amintit de un exemplu din cartea Alethei Solter, Lacrimi și crize de furie. Aletha îi promisese Sarei, fetița ei de 6 ani, că vor merge la circ după-amiaza. Pentru că a intervenit ceva în program, Aletha a fost nevoită să amâne ieșirea pentru seară. În acel moment, Sara a izbucnit într-o criză de furie și și-a făcut mama „proastă.” Aletha a ascultat plânsul copilei, care după puțin timp s-a calmat. Seara, au fost la circ. A doua zi, Aletha a mers la școală, unde a aflat că Sara se certase cu o colegă, care o făcuse „proastă.”

Întotdeauna, în spatele comportamentelor nepotrivite stau dureri intense. Copiii spun astfel de cuvinte ca să se vindece.

Poate că le-au fost adresate de către alți copii la grădiniță sau la școală. Se simt rău atunci când le aud și nu știu să le gestioneze. Alteori, copiii se simt controlați de adulți, se simt fără putere. Ei au observat puterea cuvintelor urâte asupra celorlalți și se bucură că au și ei această superputere. Prin folosirea cuvintelor urâte, copiii capătă atenția mult dorită din partea adulților, chiar dacă e vorba de atenția negativă.

Ce facem noi când fiul nostru ne adresează cuvinte urâte?

De fiecare dată când îmi spune aceste cuvinte, îi spun că îl înțeleg că el este foarte supărat în acel moment dacă alege să îmi vorbească așa. Că „prost”/ „proastă” e un cuvânt care doare (la care copilul a făcut ochii mari, căci nu înțelegea cum poate să doară un cuvânt), că este o jicnire. Îi spun că accept faptul că este furios, dar că nu îmi place să fiu făcută proastă. Îi explic că la noi în familie nu se folosesc jicniri și nici cuvinte urâte, că noi ne iubim și nu dorim să ne facem rău unul altuia. Îl încurajez să găsească alte cuvinte pentru a exprima stările prin care trece. Îl asigur că sunt lângă el și că îl ascult dacă are nevoie să plângă. Sigur, urmează apoi tornada lacrimilor. Apoi încerc să caut în profunzime, să sondez după cauzele furiei și să îl ajut să elimine stresul acumulat.

Dacă am resurse suficiente, iar supărarea lui nu este foarte profundă adopt o manieră jucăușă prin care să rezolv problema. Mă inspir din celebra Rețete de jocuri a lui Lawrence Cohen și îi spun:

„Poți să mă faci proastă, dar în niciun caz să nu mă faci dinozaur cu zece picioare”. Sau hipopotam cu urechi țuguiate etc. Pentru că atunci voi deveni foarte furioasă. ”

Orice îmi vine pe moment și îi provoacă lui râsul. Râsul detensionează de multe ori tensiunea. Dacă jocul nu îi provoacă râsul, atunci, cu siguranță are nevoie de lacrimile vindecătoare. Alteori îl invit la o bătaie cu perne pentru a scoate frustrarea la suprafață.

Ce nu ar trebui să faceți dacă un copil vorbește urât

În niciun caz să nu îl pedepsiți. Pedeapsele, amenințările nu fac decât să agraveze problemele, în niciun caz să le rezolve. Nu îi țineți prelegeri, nu îi faceți morală. Nu ajunge să îi spuneți că sunt cuvinte urâte, pentru că astfel curiozitatea lui în a le folosi crește. Nu faceți mare caz de cuvintele respective, chiar dacă sunteți foarte furioși. Reacția voastră îi poate determina să repete în continuare cuvintele ofensatoare.

Nici ignorarea lor nu vă ajută mai mult, deoarece copilul are senzori care percep că de fapt vă enervează cuvintele și devine conștient de noua sa putere. Este posibil să o folosească în relație cu fratele, surioara sau prietenul său.

Toți copiii trec la o anumită vârstă prin această etapă. Să ne amintim mereu că cei mici nu vor să ne facă rău, nici să ne provoace. Au doar anumite stări, emoții pe care nu le pot gestiona. Sau se simt stresați sau deconectați. Data viitoare când copilul vă aruncă cuvintele: „Ești prost/ești proastă”, gândiți-vă că vă trasnsmite un semnal pe care trebuie să îl descifrați.

Mi-ar plăcea să știu dacă și copiii voștri folosesc astfel de cuvinte și ce strategii folosiți în această situație.

Text de Eliza Biro