Când se naște al doilea copil, suntem preocupați de copilul mai mare. Așa cum este și normal, ne îndreptăm atenția asupra copilului mai mare. Cum să îl pregătim, cum să îi gestionăm emoțiile. Preocupați de nevoile și emoțiile lui, îl neglijăm, uneori, pe copilul mai mic. Desigur că este normal ca nevoile bebelușului să primeze, dar, atunci când suntem singuri cu doi copii, lucurile se complică.
Nu mai sărim la primul lui scâncet cum făceam cu primul copil. Nu îl putem lua totdeauna în brațe atunci când îi dorește, pentru că îi împlinim nevoile celui mare. Suntem îngrijorați de suferința celui mare care nu a mai cerut un frățior și nu ne dorim să se simtă neglijat.
Ce frustrări poate acumula copilul mai mic?
Oricât de buni, atenți și iubitori am fi, este greu să le oferim ambilor copii toată atenția de care au nevoie. Și cel mic suferă, chiar dacă ne străduim să fim cât mai implicați. De multe ori, considerăm că este prea mic și îi ignorăm stresul. Frustrările pe care le acumulează din diferite motive. Din gelozie față de fratele mai mare. Din cauza faptului că se simte incompetent. Că nu este capabil să facă tot ce face fratele mai mare. Care este ca un zeu pentru cel mic. Modelul lui. Cel pe care îl admiră necontenit. Fiica mea abia învățase să meargă, dar voia să se cațere în locurile unde îl vedea urcat pe fratele ei.
Frustrarea că nu are voie să facă tot ce îi este permis fratelui său. Să mănânce anumite lucruri, să privească la desene cât copilul cel mare etc.
Copilul mai mic este frustrat că nu e mereu băgat în seamă de fratele lui mai mare. Că nu e implicat în jocurile acestuia. Atunci ce face ? Din suferință, îi strică jocul celui mai mare. Sau îl mușcă/lovește. Este certat. Poate și lovit la rândul său, de cel mare, atunci când părinții nu sunt pe fază. Și acumulează și mai multe frustrări. I se spune „Tu ești mai mic” „Tu nu înțelegi” „Când vei crește mai mare.” Un viitor care pentru el este inexistent, deoarece copiii mici trăiesc sub amprenta prezentului.
Copilul mic suferă. Face și el crize. Părinții obosiți, trecuți prin atâtea crize ale primului copil, nu mai au la fel de multă răbdare… resurse… energie… Și gestionează greșit aceste crize. Rivalitatea se accentuează. Și suferința celui mic. Copiii mici au emoții intense pe care nu le pot gestiona singuri. De aceea, au nevoie de ajutor.
Cum îi putem ajuta pe cei mici să rezolve frustrările?
Nu îl lăsăm pe cel mic să își lovească fratele :„Au ! Doare” „Înțeleg că ești furios” „Înțeleg că vrei mașinuța fratelui. Poți să-l întrebi dacă te lasă și pe tine cu ea. Spune-i : „Dă-mi-o și mie, te rog”. Nu este atât de simplu și nu se rezolvă ca prin minune conflictele. Probabil vor fi multe țipete și lupte de putere. Dar în timp copiii își vor însuși acest model de comportament.
Este provocator, este greu, dar atunci când avem doi sau mai mulți copii, este nevoie să găsim soluții de a petrece timp cu fiecare copil, pe rând. Timp cu ambii copii. Atenție după nevoi. Să nu îi comparăm, să nu îi etichetăm și să nu încurajăm competiția între ei. Trebuie să îi ajutăm să fie o echipă mereu. Și mai ales să fim pe cât posibil alături de ei, să îi înțelegem și să le ascultăm plânsul atunci când au nevoie de acest lucru !
Frustrările copilului mai mic nu trebuie ignorate, minimalizate sau banalizate. Chiar dacă nouă ni se par minuscule, pentru ei sunt adevărate drame.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole, urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
