Știu că am spus că o să vă țin la curent lunar cu ce citesc. Am început deja două cărți și citesc, în paralel, pe apucate. Pe lângă acestea, mai fur câte puțin timp și pentru articole din domeniul comunicării online, care mă pasionează de ceva vreme. Dar pentru că este luna în care celebrăm iubirea, de data asta, în cadrul provocării de vineri, vă recomand o carte emoționantă, după care există și câteva ecranizări. Sau dacă timpul nu vă permite, vă puteți bucura de film!
Am citit mai demult cartea, pe vremea când lectura nu era chiar un lux pentru mine. Cred că prin cărți, putem ajunge mai ușor la noi, la esența noastră. Putem avea momente de introspecție, de regăsire de sine.
Cartea despre care vă vorbesc este „Vălul pictat”, scrisă de Somerset Maugham. Este o tulburătoare poveste a regăsirii de sine. Kitti, protagonista romanului este produsul ambițiilor meschine ale mamei sale și al educației primite de la aceasta. Astfel, la început ea se dovedește a fi frivolă și cochetă, având ca unic obiectiv o căsătorie strălucită, care să-i ofere prestigiu, rang social și o viață luxoasă. Pentru ea, existența fericită este întruchipată de un bărbat plin de șarm, din înalta societate, de petreceri mondene și de frecventarea unor cluburi elitiste.
Dar viața îi joacă o festă și ajunge să-și lege destinul de o persoană care nu corespunde proiecției sale imaginare.Walter este tipul omului de știință, neînțeles și neagreat de ceilalți, pasionat de cercetare. Kitti se lasă purtată de mrejele aparențelor, nefiind capabilă să sesizeze nici calitățile morale și profunzimea soțului și nici meschinăria și superficialitatea amantului său. Acest văl al educației primite, al prejudecăților sociale care o orbește, o aruncă într-o lungă și grea agonie, călătoria și șederea la Mei Tan Fu, localitate aflată sub flagelul ciumei. Această coborâre în Infern îi va înlătura vălul ignoranței. Acum i se relevă din ce în ce mai clar conturul personalității ființei iubite: laș, egoist, oportunist în opoziție cu tăria morală și altruismul soțului ei. Suferința, remușcarea, bunătatea sufletească a soțului, generozitatea și devotamentul călugărițelor, în mijlocul cărora încearcă să se integreze, personajul reflector Haddington sunt factorii care duc la regenerarea sufletească a eroinei. În acest spațiu al morții, Kitti renaște simbolic. O influență covârșitoare o au asupra ei vorbele stareței: ”Nu-ți poți găsi pacea în muncă, în plăceri sau într-o mănăstire, ci numai în sufletul tău.” Stareța atinge un punct sensibil și atunci când afirmă: ”Nu înseamnă nimic să-ți faci datoria, așadar ceea ce ți se cere și nu e un merit mai mare decât să te speli pe mâini când îți sunt murdare. Singurul lucru care contează este dragostea pentru datorie. Când dragostea și datoria sunt unul și același lucru, atunci ai în tine harul și te vei bucura de o fericire care depășește orice înțelegere.” Kitti suferă din cauza acestui decalaj între dragoste și datorie. Ea nu își iubește soțul sau familia decât prin prisma datoriei. Din datorie față de familie se căsătorește, tot din datorie rămâne cu soțul său și trăiește drama remușcării la moartea sa. Tragismul situației se naște din faptul că datoria și iubirea nu coincid. Eroina se simte singură și suferă, mai ales când își dă seama că moartea sa n-ar îndurera pe nimeni.
Un alt personaj care suferă din cauza discrepanței între datorie și iubire este tatăl lui Kitti. Lipsit de personalitate, el duce o existență chinuită, alături de soția sa care îi impune ambițiile sale de parvenire. Personajul poate trece drept un soț bun, având în aparență aceleași dorințe cu cele ale soției. Ca și fiica sa, el joacă un rol. De aceea, moartea nevestei sale îi aduce o ușurare de care se simte vinovat. Ca o ironie a sorții, în final dobândește un post de judecător-șef în Insulele Bahamas, fapt care ar fi umplut-o de mândrie pe soția sa și se hotărăște să plece și în sfârșit să trăiască liber.
În final, măștile cad, datoria și iubirea se contopesc, iar Kitti și tatăl său își reevaluează relația tată-fiică, pe alte coordonate afective de această dată. Kitti redescoperă frumusețea vieții: muzica, dansul, lectura, divinul…„Văd înaintea mea o bogăție inepuizabilă, misterul și ciudățenia fiecărui lucru, compătimirea și milostenia, Calea și Drumețul și poate la capătul drumului pe Dumnezeu.”
Romanul a fost ecranizat de trei ori : prima dată în 1934, rolul lui Kitty Fane revenindu-i lui Greta Garbo . Cea de-a doua, lansată în 1957, poartă numele de The Seventh Sin și îi are în rolurile principale pe Bill Travers și Eleanor Parker. A treia ecranizare din 2006, îi are ca protagoniști pe Naomi Watts și pe Edward Norton.
Alte recomandări de cărți puteți găsi aici.
Alte articole din cadrul provocării de vineri găsiți aici.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole, urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
