Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee

1

„Tatăl celuilat copil”, de Parinoush Saniee este o carte care nu ar trebui să lipsească din lista de cărți de educație parentală a niciunui părinte. Vine să întregească ca un exemplu practic studiile teoretice din domeniul psihologiei educaționale. Subiectul cărții atinge o coardă sensibilă: relațiile între părinți și copii, modelul parental de creștere a copiilor. Cartea oferă două perspective, cea a lui Shabab și cea a mamei sale asupra vulnerabilității unui copil și a consecințelor unor metode greșite de educație. O altă temă pe care o dezvoltă cartea este a neîmplinirii pe care o simte mama în această căsătorie, a frustrării izvorâte din prăbușirea viselor.

Acțiunea romanului

Aniversarea celor 20 de ani oferă personajului principal,Shahab, un moment de introspecție asupra copilăriei sale și mai ales aupra anilor petrecuți în absența cuvântului. Aparent un copil cu probleme, care se comportă ciudat, introvertit, Shabab refuză să vorbească. El se simte neiubit și marginalizat odată cu nașterea surorii sale. Are prieteni imaginari cu care comunică și o viață interioară bogată. Comportamentul său inacceptabil în ochii celorlalți este comportamentul tipic al unui copil ale căror nevoi de bază nu au fost îndeplinite: apropierea, comunicarea, iubirea. Singura care încearcă să îl înțeleagă, care crede în el, este mama sa. Ea suferă zi de zi pentru fiul său, în timp ce tatăl său se comportă autoritar și rece, fapt ce îl îndepărtează și mai mult pe Shabab. Comportamentul tatălui său îl determină să-l numească „tatăl lui Arash”, fratele său. Copilul suferă din cauza tensiunilor între părinții săi cauzate de muțenia sa. Tatăl eșuează însă și în ceea ce privește educația copilului cel mare. Obsedat fiind de imagine, proiectează în fiul cel mare așteptări nerealiste, care să-l vindece de „rușinea” provocată de „handicapul” fiului mai mic. Astfel, Arash devine dependent de laudele tatălui și în loc să-și urmeze propriul vis, îl urmează pe al tatălui. Arash încearcă cu orice preţ să câştige dragostea tatălui, dedicându-se studiului şi uitând să mai fie copil. Consecința acestei suprasolicitări este depresia în care îl aruncă pe acesta eșecul. Numai când își va găsi propria cale, urmându-și pasiunea, Arash va reuși să-și trăiască propria sa viață.

Shabab își va învinge complexele și va reuși să vorbească cu ajutorul bunicii sale, care l-a înconjurat cu dragoste, acceptare, răbdare și mai ales, care a crezut în el necondiționat, fapt ceea ce demonstrează nevoia absolută a tuturor copiilor de iubirea necondiționată a celor care îi cresc.

Mezina familiei, Shadi, este singurul personaj fără probleme emoționale, deoarece ea are parte de toată iubirea familiei sale, de la ea nimeni nu are nicio așteptare, ea este în centrul atenției.

Mesajul romanului

Mesajul este cel transmis de toate cărțile de parenting : agresivitatea copiilor, comportamentul lor inaccepabil se naște din frustrări, din lipsa manifestării iubirii, din lipsa apropierii. Cauzele stresului la copii sunt multiple și adânc înrădăcinate. Părinții trebuie să dovedească mult tact și răbdare în relația cu copiii lor, în gestionarea conflictelor între frați. În caz contrar, dezvoltarea lor emoțională va avea de suferit.

Despre această carte a scris foarte frumos și Andreea Arsene pe blogul său: https://www.andreeaarsene.ro/2018/02/08/recenzie-carte-tatal-celuilalt-copil-parinoush-saniee/.

Vă invit să citiți acest tulburător roman. Veți înțelege multe despre copiii voștri și îi veți privi cu mai multă duioșie!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să dați like sau share. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.

 

 

 

Total 8 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author