Gestionarea momentelor tensionate din relația cu copiii

0

Deși i-am dorit, deși ne-am da viața pentru ei, deși îi iubim necondiționat, cu toate astea există momente în „meseria” de părinte când ne vine la propriu să ne trântim copiii, să țipăm la ei etc. Sunt momentele acelea tensionate când nervii noștri se întind la maxim, când ni se pare că cel mic ne sfidează și se joacă cu nervii noștri, când nu cooperează așa cum ne-am dori noi. Sunt momentele în care mamele blânde și iubitoare se transformă în balauri cu șapte capete, care scot foc și fum pe nări, iar copiii sunt speriați. Sunt momentele în care toată teoria de parenting este data uitării, iar mamele reacționează sub influența impulsului de moment, după care regretă și au remușcări legate de modul în care și-au disciplinat copiii.

Gestionarea propriilor emoții este partea cea mai anevoioasă a parentingului. Majoritatea părinților care îmi scriu, cu care mă întâlnesc sau cu care vorbesc la telefon se confruntă cu astfel de situații, în care își pierd controlul și îi îngrozesc pe cei dragi, dar și ei înșiși.

Daniel Siegal a numit această deconectare de noi înșine „drumul în jos” „Inside Out Interpersonal”. Exploziile emoționale imprevizibile au loc atunci când „ne ieșim din balamale” sau când „o apucăm pe un drum greșit.”

De ce ne enervăm pe copii, deși îi iubim și știm cât de mult rău le putem face cu furia noastră?

Avem răni nevindecate din trecut, din propria noastră copilărie. Poate că părinții noștri se certau des, poate țipau la noi și ne pedepseau, poate acela este modelul de parenting pe care l-am dobândit de la ei. Viața noastră de adult este complexă, ne confruntăm cu multe griji, probleme, avem propriile anxietăți și trăim de multe ori sub imperiul stresului. Nu avem timp suficient pentru noi înșine, nevoile noastre nu sunt întotdeauna împlinite, suntem deconectați de la ființa noastră interioară, nu suntem în armonie cu noi. Suntem deconectați de partener, nu reușim să găsim timp sau disponibilitate pentru a petrece timp de calitate împreună cu acesta. Ne lipsește viața de dinainte de copii, cea socială sau profesională.

Fiecare părinte are o altă situație în care se produce declik-ul. Poate fi vărsatul apei tachinarea sau lovirea frățiorului, somnul copilului sau faptul că nu mănâncă. Se creează un pattern, aceeași situație declanșând furia necontrolată a părintelui de fiecare dată.

Ce se întâmplă când ne enervăm și reacționăm sub impulsul furiei?

Copilul este speriat, nesigur, devine confuz. Poate manifesta un comportament de testare, care pare sfidător în ochii adultului, mai ales că cel mic de multe ori râde. Atunci părintele înțelege că cel mic râde de el, că nu-i pasă de el, adultul. De fapt acel râs și comportamentul provocator reprezintă o formă de autoapărare și de videcare. Copilul repetă comportamentul nedorit, pentru că a observat altădată reacția părinților și dorește să se vindece.

Ce putem face să nu mai reacționăm exagerat

În primul rând trebuie să identificăm sursa nervilor, de ce ne enervează anumite lucruri pe care le fac sau nu le fac copiii noștri, deși ne-am dori să le facă. Apoi putem face o listă cu conflictele cele mai dese pe care le avem cu copiii și să vedem pentru cine sunt mai importante acele probleme pentru noi sau pentru copii? Cât de grave sunt aceste conflicte? Încercăm să căutăm soluții pașnice pentru a le rezolva. În cazul în care copiii sunt destul de mari pentru a verbaliza, putem să le expunem problemele pe care le avem și să căutăm soluții împreună.

Este important să ne exprimăm sentimentele legate de aceste conflicte cu cineva care nu ne judecă, nu ne dă sfaturi, ci doar ne ascultă cu empatie.

Un timp pentru noi este ideal să ne revenim la linia de plutire atunci când ne simțim copleșite. O ieșire la o cafea, o plimbare singură sau cu o prietenă, un film, o baie în cadă cu spumă etc. pot face minuni și ne pot transforma din nou în mămicile zâmbitoare și calme.

Conectarea cu copiii este esențială, prin jocuri, timp special. Copiii vor deveni mai cooperanți, iar conflictele se vor diminua.

Cum să facem să nu mai țipăm

Fiecare părinte are modalitățile sale de a se calma când simte că îi sare țandăra.

  • Cântăm un cântec.
  • Apelăm la tehnici de respirație.
  • Bem un pahar cu apă.
  • Lovim o pernă.
  • Ieșim din cameră și stăm cinci minute să ne calmăm.
  • Numărăm până la zece înainte să vorbi.
  • Îi spunem copilului că suntem furioși și că avem nevoie de puțin timp pentru a ne reveni.
  • Conștientizăm starea de furie, de supărare, oboseală și o numim.
  • Încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat și cât de grav este.
  • Identificăm cauza pentru care copilul a făcut ceva nepermis, a avut un comportament provocator, nu a cooperat.
  • Vorbim unei jucării de pluș/unei șosete despre cât de supărată sunteți pentru că…. Este posibil ca micuțul să intre în joc sau să râdă, iar situația va fi detensionată.

Să nu uităm că suntem pentru copiii noștri modele comportamentale și nu putem să le cerem lor să se calmeze dacă noi nu suntem capabili să o facem. Inteligența emoțională este importantă și noi îi ajutăm pe copii să o deprindă de mici.

Voi cum reușiți să vă păstrați calmul când situația scapă de sub control? Ce rețete magice aveți să nu aveți un comportament exagerat?

 

Dacă v-a plăcut acest articol sau v-a fost de folos, nu ezitați să duceți vestea mai departe prin like sau share:)

 

de Eliza Biro

 

 

 

Total 6 Votes
1

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author