Săptămâna 49 din viața lui Pișcoțel – primul Revelion

Pișcoțel a luat parte la febra pregătirilor pentru Revelion. A fost cam dificil să facem curățenie și să gătim cu Pișcoțel printre picioarele noastre, dar ne-am împărțit atribuțiile și totul a ieșit bine. Am avut invitați la cina festivă din noaptea dintre ani. Bineînțeles că am ales să stăm acasă ca Pișcoțel să poată dormi liniștit în camera sa și să nu-i stricăm rutina. Când au început artificiile și bubuiturile, am făcut ture între camera sa și sufragerie. Dar, uimitor, nu s-a trezit atunci, s-a trezit puțin după miezul nopții să ne ureze La mulți ani. A fost un pic mirat de agitația din casă, dar a adormit repede la loc și nu s-a mai trezit până spre dimineață. Surprinzător, și noi am rezistat eroic până la 3 dimineața. Demult nu am mai stat atât în noapte la povești. Pe 1, Pișcoțel s-a trezit după programul său normal, nu după unul special, de sărbători, așa cum ne-am fi dorit. Dar am recuperat la primul lui somn de la ora 10.00, când am mai ațipit și eu puțin. Am lenevit toată ziua în pat, ca pe vremuri. Ne-am uitat la filme, iar Pișcoțel a stat cuminte între noi și s-a jucat. Era așa de drăguț cum se juca liniștit și părea atât de fericit că este cu noi. L-am drăgălit și l-am răsfățat și ne-am umplut sufletul de aceste momente magice.

Pe 2 am ieșit la o plimbare și am trecut la un ceai pe la barul unui prieten. Pișcoțel se uita curios în jur, analiza decorul. Ne-a prins bine plimbarea, căci puțină mișcare după sărbători nu strică. Și așa mă simt vinovată că nu mai ies cu orele la plimbare cu Pișcoțel ca în zilele frumoase ale verii. Dar zilele acum sunt așa de scurte și când doarme Pișcoțel nu știu ce să fac mai întâi. Ieșim repede unde avem treabă și la plimbări scurte. Mi-e groază de îmbrăcat, de straturile de haine. Ne urmim tare greu din casă. Deși, de câteva zile, Pișcoțel nu mai urlă când îl îmbrac și nici când îl pun în cărucior, iar afară a devenit foarte liniștit. Se bucură și el săracul când îl scot din casă. Mi-am propus să încep din nou să îl scot mai mult zilnic afară și să mă organizez mai bine și cu treburile casnice.

În casă, trebuie să fiu cu ochii pe el tot timpul. Trage de sertare, scoate tot ce găsește înăuntru. Bucătăria este plină de strecurătoare, polonice, supieră etc. Măcar își face de lucru și pot spăla liniștită vasele. În schimb nu mai stă deloc în scaunul de masă, se ridică și privește de sus. Nu are răbdare nici să mănânce, abia ia câteva lingurițe. Mă mai stresez câteodată și mă gândesc că poate nu sunt o mamă bună și nu-i gătesc suficient de creativ ca să-l atrag. Mi-a refuzat avocado în orice i l-am combinat, brânzica făcută de mine, mărul ras amestecat cu para. În schimb, mănâncă pâine goală, îi place supa noastră, a gustat înghețată și urla să-i mai dăm. Merge binișor sprijinit de canapea sau de masă, se ține cu o singură mână. A… și cea mai mare fericire este că a început să ne strângă în brațe. Minunat sentiment când ne înconjoară gâtul cu mânuțele lui mici. E divin să-l simți cum se cuibărește la piept. Și plânge în continuare dacă ies eu sau Taică-său din cameră. Câteodată vrea la el și se smulge din brațele mele. De exemplu, atunci când Taică-său gătește, iar el vrea să vadă ce face acolo, se prinde de picioarele lui și încearcă să se ridice. E atât de amuzant când este așa d e disperat să vadă ceva. Încerc să fac cu el diferite activități specifice vârstei, dar nu reacționează la toate. Dacă îi arăt obiecte și îi cer să mi le arate sau să mi le dea nu reacționează, le bagă fericit în gură și le molfăie. I-am mai ascuns obiecte în pumn sau sub difertie cutiuțe, dar nu pare interesat să le găsească. Dar îi place să-l gâdilăm, să ne alergăm prin casă, să ne jucăm cucu-bau. A început și el să ne imite și să-și pună pătura pe față și apoi să și-o dea jos. Primul week-end al anului a fost relaxant, ne-am dus într-o plimbare la Pietrele lui Solomon, apoi prin centru, am mâncat în oraș cu toții (și Pișcoțel mâncarea sa de acasă), ne-am odihnit și ne-am încărcat bateriile pentru săptămânile care urmează.