Săptămâna 45 din viața lui Pișcoțel – Primii pași

0

Pișcoțel are o energie interminabilă. Nu are stare, se învârte ca un titirez. Fiecare zi a fost diferită. Luni a tras de plinta de la parchet și a desprins-o. Seara patrula pe canapea, la un capăt lingea telefonul fix, la celălalt mânca pământ și apoi îi întindea degetele pline lui Taică-său să i le lingă. Marți și-a tras raftul pentru pantofi peste el, asta după ce și-a făcut de lucru cu pantofii și cu șireturile. Somnul este marele dușman al lui. În câteva seri, Pișcoțel a adormit, iar după nicio oră s-a trezit și încă vreo 3 ore, până la 1 noaptea nu a mai vut chef să adoarmă spre disperarea mea. Visam la câteva momente de respiro, după o zi plină, în care nu apucasem să stau 5 minute, după multe drumuri pe un frig de-ți îngheață inima. Pe de o parte eram amuzată de sunetele pe care le scotea, de gesturile lui, de cum se învârtea în pat sau se ridica la tăblia patului. Pe de altă parte mă cuprindea frustrarea că aș fi vrut să fac atâtea și că totdeauna sunt în urmă cu totul. Am tot sperat că energia lui se va epuiza și i se va face somn. L-am pus în pătuțul lui, care servește doar de decor, stătea ridicat și de acolo vorbea cu noi, se juca, era într-o mare vervă. Nici urmă de somn. L-am luat înapoi lângă mine, îmi studia în amănunt pijamaua, îmi număra nasturii, își băga ddegetele în fiecare gaică, era foarte amuzat. S-a jucat cucu bau cu pantalonii de pijama, care i-au căzut în multiplele ture pe care le făcea prin pat. Nu puteam nici să citesc pentru că se repezea la carte să mi-o ia, nu puteam nici să folosesc laptopul, mă simțeam neputincioasă, dar și vinovată că mă las pradă acestor sentimente negative, iar Pișcoțel nu are nicio vină. Trebuie să învăț să am mai multă răbdare. Bineînțeles că miercuri am întârziat la întâlnirea de Babywaring. După legile lui Murphy mămicești, după ce l-am îmbrăcat cu multe straturi, a trebuit să le dau pe toate jos că bebe a umplut pampersul. Așa că am strâns din dinți, mi-am dat geaca jos și am luat-o de la capăt. Ajunși într-un final la întâlnire, Pișcoțel a prins mai mult curaj ca în alte dăți și a pornit să exploreze mediul înconjurător. A molfăit câteva jucării, a călărit un bebeluș de jucărie și apoi s-a retras mârăind în brațele mele pentru că i s-a făcut somn. Joi am mers cu toții la cumpărături și a venit bunicul său în vizită de departe. Pișcoțel nu a fost foarte încântat, ba a început să plângă din nou când ieșeam din cameră de teamă să nu-l părăsesc. Vineri a descoperit cadoul de la Moș Nicolae/de la Mikulas (noi sărbătorim bilingv), dar nu a fost prea încântat. A început să tragă de cărțile din raft și se supără foarte tare când îi iau din mână obiectul pe care a pus ochii. După-amiază iar a fost băgat în priză, era tare haios agitând în aer o pereche de șosete. Tot legile lui Murphy au intervenit, căci, când într-un final a adormit, au venit cei de la RDS să schimbe niște cabluri și l-au trezit cu bormașina. Bineînțeles că a fost din nou mârăit și nu prea ne-am înțeles cu el. Dar acum se poate juca în voie cu telefonul fix vechi fără teama de a suna undeva.

Și-a pris degetele în sertarul de la bucătărie, a intrat în debara etc. De vreo două-trei zile din nou nu mai stă la băiță. Se ridică în picioare și se prinde cu mâinile de vana mare. În fiecare zi a încercat pași timizi sprijinindu-se de canapea. Începe să prindă curaj în tot ce face. A învățat să facă cu mâna „pa”.

Ai voștri ce făceau la 45 de săptămâni?

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "Săptămâna 45 din viața lui Pișcoțel – Primii pași"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *