„Revoluția prietenoasă începe în mintea ta!”: sub egida acestui mesaj, a început Festivalul Internațional de Educație FiEdu, care a avut loc la Ploiești pe 10-11 iunie 2017. La prima ediție a Festivalului nu am putut ajunge. Pe a doua ediție nu am mai vrut să o ratez. Încă de când am ajuns, am fost plăcut surprinsă să întâlnesc așa de multe persoane receptive la inovație, cu dragoste față de copii și dorința de a schimba ceva în educație. Au fost prezenți profesori, părinți, reprezentanți fundații, ONG-uri, asociații, studenți, cu toții pasionați de educație. Participanții au venit din toate colțurile țării și chiar din străinătate. Timp de două zile a fost un maraton de conferințe și ateliere. Mi-a fost foarte greu să aleg să particip la un atelier în defavoarea altuia, pentru că toate au fost cu adevărat inspiraționale. De la toate am plecat cu idei noi, m-am încărcat cu energie pozitivă și optimism că există o șansă pentru copiii noștri. Schimbarea pleacă de la noi, părinți și profesori. Voi puncta câteva idei desprinse din conferințele și atelierele la care am participat.
Educația finlandeză- șanse egale pentru toți copiii
În deschiderea festivalului am aflat câte ceva educația finlandeză de la Paivi Pohjanheio (Finlanda). Cu toții ne uităm cu admirație la învățământul finlandez. Știm că este printre cele mai bune din lume. De aceea, eram curioasă să aflu ce secrete ascund finlandezii. Pentru ei școala este unul dintre cei mai importanți factori în societate. Educația primește atenție sporită, iar meseria de profesor este una îndrăgită și respectată. Toți copiii au acolo șanse egale la educație, învățământul fiind gratuit. Profesorii adaptează lecțiile la particularitățile elevilor, iar comunicarea cu părinții joacă un rol important.
Societatea finlandeză este una bazată pe încredere, nu pe control, iar de aici derivă viziunea diferită asupra educației.
Profesorii îi motivează pe elevi să învețe, în funcție de talentul pe care fiecare elev îl are. Copilul este în centrul procesului educativ. În cazul copiilor cu probleme de învățare, aceștia beneficiază de o atenție deosebită. Se pune accentul pe o motivație continuă a elevilor pentru ca aceștia să rămână interesați constant de învățare.
Care ar fi soluția ca școala românească să se schimbe?
Jukka Kangaslahti ( Finlanda) ne-a transmis acest mesaj:
,,Nu trebuie să fii ministrul educației ca să faci reformă. Revoluția prietenoasă începe în mintea ta”.
Acțiunea fiecăruia dintre noi contează. Practicarea unui mod proactiv și înlăturarea birocrației inutile, implicarea, proiecte comune între școli sunt soluții pentru a avea un sistem de învățământ mai bun.
O poveste despre educație cu happy-end
O prezență fascinantă la festival a fost Johan Wendt din Suedia. Un exemplu de perseverență, de ambiție, de curaj și de ingeniozitate. Povestea lui este impresionantă. Este povestea unui tânăr pentru care a preda este un scop și o interacțiune de tipul: dai și primești. El a creat o întreagă comunitate, a atras voluntari pentru a preda matematica unor tineri defavorizați social.
Copiii iubesc lectura
Am cunoscut-o apoi pe Teo (Teodora Slobozeazu, România), la un atelier despre atragerea copiilor spre lectură. Teo este o elevă de 12 ani, care citește și vorbește despre cărți pe canalul ei de pe youtube. Nu pot decât să mă bucur când văd astfel de influenceri pentru tineri. De la acest atelier am plecat cu speranța că elevii citesc dacă sunt încurajați de mici să o facă, dacă sunt lăsați să citească cărți interesante și potrivite pentru vârsta lor și dacă sunt atrași într-un mod plăcut către lectură.
Strategii pentru profesori
Revelatorie pentru mine a fost întâlnirea cu Nancy Commins, din America. De la ea am aflat cum îi facem pe copii să interacționeze, să lucreze în echipă. Ea ne-a recomandat strategii concrete pentru învățare. Pentru ora de limbă recomanda: folosirea unei imagini și copiii să pună întrebări, alfabet World Wall, acrostihul etc. Mi-a plăcut mult gândul pe care Nancy Commins l-a transmis în final:
„Nu ajungem întotdeauna unde vrem, suntem undeva pe drum.”
Inteligența emoțională- calea către succes
Există nenumărate studii care vorbesc despre faptul că un IQ ridicat nu este neapărat cheia către performanță în viață. De aceea, preocuparea pentru inteligența emoțională joacă un rol important în viața noastră ca educatori ai copiilor noștri.
Provocarea pentru părinții și profesorii din zilele noastre este aceea că trebuie să pregătească viitorii adulți pentru o piață a muncii necunoscută peste 20-30 de ani. Societatea în continuă schimbare necesită o flexibilitate și o adaptabilitate enormă pentru ca tinerii să reușească în viață. Mi-a plăcut mult prezentarea Danielei Dumulescu (România)- Educarea minții și a inimii: învățarea socio-emoțională, cu ale cărei idei rezonez și eu.
Copiii trebuie încurajați să greșească, dar să își asume consecințele faptelor lor. Ei trebuie să înțeleagă că valorează mai mult decât o notă, o reușită sau un eșec. De asemenea, este semnificativ pentru copii să știe că există cineva căruia îi pasă de ei, de ce simt, de emoțiile lor. O altă idee care îmi place foarte mult și pe care mi-ar plăcea să o rețină foarte mulți părinți și profesori este aceea că o stimă de sine crescută este periculoasă, deoarece poți cădea de foarte de sus. De exemplu, olimpicii care cred că toată valoarea lor constă în rezultatele respective și în aprecierea celorlalți pot fi foarte demoralizați atunci când vor avea un eșec. Pentru a face față eșecurilor, trebuie să existe un echilibru, iar copiii trebuie să înțeleagă că e normal să greșești pentru a învăța.
Iubirea și acceptarea sunt necondiționate. Dacă un copil greșește, nu înseamnă că nu este valoros.
Și la școală, ca și acasă, conectarea este cheia. Nu metoda contează, ci omul! Copiilor trebuie să le dăm ceva în care să creadă, să se simtă semnificativ.
Tot despre provocările zilei de mâine a fost vorba și în prezentarea Lisei Vernon (Regatul Unit)
Atunci când vântul schimbării bate, câteodată se construiesc ziduri, alteori mori de vânt.
Profesorii buni sunt acei constructori de mori de vânt!
Scoate ce e mai bun din joacă
Momentul care ne-a destins pe toți și a scos la iveală copilul din noi, a fost prezentarea inventatorului Stației de joacă: Dan Popa. Cu o baghetă magică, ne-a transformat pe toți într-o orchestră. Ne-am jucat, am râs și ne-am amuzat, amintindu-ne că învățarea nu trebuie să fie întotdeauna serioasă.
Cultura-zestrea personală: diferiți, dar asemănători
În cea de-a doua zi de festival, Nancy Commins (America) a ținut un alt atelier, de data aceasta despre percepțiile culturale. Ne-a arătat cât este de important să ieșim din unghiul nostru și să ne schimbăm percepția. Ne-a învățat cum să maximizăm ocaziile sociale și academice, în loc de a reproduce inegalitățile sociale. Ca profesori, contează să construim un cadru sănătos fără ca statutul să conteze.
Cultura moștenită ne oferă simbolurile, valorile care ne ajută să înțelegem lumea.
Concluzia sa a fost că fiecare elev are demnitate, trebuie tratat cu respect și trebuie învățat cum să se poarte cu respect și să își afirme această demnitate.
Festivalul a fost foarte bogat în informații. Ideile expuse sunt prea multe pentu a reuși să le adun într-un singur articol. Interacțiunea cu speackerii și cu ceilalți participanți a fost deosebit de valoroasă. Ceea ne m-a impresionat la acest festival au fost voluntarii-copii, cu vârste între 12-18 ani. Sper ca și copiii mei să aibă șansa să se implice pe viitor în proiecte frumoase, care să dea sens comunității din care fac parte.
Drept concluzie vă las acest mesaj de la o participantă la acest festival. Cred că surprinde cel mai bine esența celor două zile minunate de sărbătoare a educației.
„Am lăsat noaptea să se aștearnă peste toată explozia de informații, emoții, energie și euforie, să observ cât din acest amalgam se transformă în entuziasm. Nu avea ce să se transforme. Entuziasmul exista. Acum doar l-am hrănit și i-am pictat aripi mai mari.
Concluzia după aceste zile: Fiecare este educator. Indiferent dacă este în învățământ sau nu. Indiferent dacă este părinte sau nu. Educator este și cerșetorul de pe stradă și CEO-ul unei companii. Am realizat că cea mai durabilă și reutilizabilă zestre pe care o putem lăsa în urma noastră este cultura, iar cea mai eficientă unealtă pentru construirea ei este educația.
Cauți un sens în viață? Iată-l: Eu sunt EdUcație! Fii atent la tine și la ce emani, lucrează cu tine zi de zi și este de ajuns, să crezi în fiecare faptă, cuvânt.
Lasă o zestre în lume care nu poate fi clintită de niciun cutremur, nu poate fi ștearsă de niciun uragan și se mărește în fiecare clipă. Fii Edu!” (Ana-Cristina Ivan, animator socio-cultural Emma)
Feilicitări, Alexandra Anton și echipei care a făcut posibilă organizarea acestui festival. Abia aștept FiEdu de anul următor!
Text de Eliza Biro
Credit Foto: FiEDu
