Oana Oana, învățătoarea care îi ajută pe copii să își dezvolte inteligența emoțională

0

Miercuri dimineața, pe o vreme mohorâtă, mă îndrept spre Școala Gimnazială nr 13 Brașov (o școala unde sunt multe învățătoare care încearcă să facă lucrurile diferit). Sunt nerăbdătoare să o cunosc pe Oana Oana, despre care am auzit atâtea povești frumoase. Ajung la momentul pauzei. Școala este animată. Privesc pe geam, copiii se joacă în curte.

Înainte să intrăm în clasă, Oana îmi povestește câte ceva despre traseul său profesional.

Îmi amintesc și acum cu nostalgie momentul în care i-am mărturisit domnului meu diriginte că vreau să mă înscriu la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Știu că nu a fost încântat de decizia mea. Dumnealui își dorea să urmez Facultatea de Teatru din București. Însă eu eram ghidată de alt gând. Acela că voi fi persoana care va rămâne în sufletul elevilor pentru totdeauna.  Așa că am devenit absolventa Facultății de Psihologie și Științele Educației din Brașov. Am fost o studentă implicată, conștiincioasă și foarte activă. În ultimul an de facultate am obținut o bursă care a constat în două săptămâni de cursuri și practică în Italia, alături de inspectori, directori și profesori universitari. A fost o experiență din care am învățat foarte multe lucruri interesante pe care le-am putut pune în practică. Știam că în domeniul pe care mi l-am ales trebuie să lucrez foarte mult și cu adulții, așa că după absolvirea facultății m-am înscris la Masterul Resurse Umane în educație. Formare și Management.”

Când vorbește despre pasiunea sa pentru educație și despre elevii săi, ochii i se luminează.

„De 10 ani sunt profesor în învățământul primar și afirm cu fericire că am făcut cea mai bună alegere.”

Oana își amintește și de problemele de care s-a lovit ca tânără venită de pe băncile școlii.

Îmi amintesc că primul an în învățământ nu a fost ușor deloc. Inocența și tinerețea mea îi determinau pe cei cu experiență să mă privească cu reticență. Însă acest aspect m-a motivat și mai mult să dovedesc că pot să fiu un dascăl apreciat și valorizat.  Feedback-urile venite din partea părinților, cât și cele în urma inspecțiilor îmi confirmau că se poate și mai ales că sunt pe drumul cel bun.”

Oana este ambițioasă și conștientă că face bine ceea ce face. Așa a demarat și proiectul său „Inteligența emoțională”. În urmă cu 13 ani, studentă fiind, a început să studieze de ce în viaţa de zi cu zi, se întâmplă ca oameni cu un coeficient de inteligență ridicat să nu facă faţă greutăţilor, în timp ce alţii cu un coeficient de inteligență modest să se descurce surprinzător de bine. Așa a descoperit acest subiect – „Inteligența emoțională și asertivitatea” – care consideră că:

„A fost CONDIȚIA a ceea ce aveam să devin – UN EXEMPLU pentru atâtea suflete. Documentându-mă pe această temă, mi-am dat seama că pentru a avea relații frumoase și sănătoase cu cei din jur, trebuie să fac anumite schimbări în viața mea și să pun în aplicare ceea ce descoperisem.

Datorită experiențelor trăite la nivel personal și văzând importanța acestora, am conștientizat că aceasta este menirea mea, să transmit un exemplu elevilor prin tot ceea ce însemn eu ca DASCĂL. Așa că în cei 10 ani de când sunt profesor în învățământul primar sunt ghidată de acest gând, care mă conștientizează mereu de responsabilitatea imensă pe care o am – să formez indivizi pentru o societate într-o continuă schimbare. Pentru a reuși am devenit înainte de profesor, prietenul de nădejde al elevilor, oferindu-le oportunitatea tuturor celor implicați să se dezvolte, să devină capabili să-și identifice emoțiile, să le gestioneze, să-și pună întrebări, să spună ceea ce gândesc fără teama că vor fi judecați, să-și argumenteze propria opinie, să știe să ofere și să primească feedback constructiv și bineînțeles să fie relaxați, având încredere în ei.

Prima cercetare pe care am făcut-o având această temă a fost în ultimul an de facultate. Lucrarea mea de licență a vizat acest subiect în relația de familie. Când am devenit dascăl am desfășurat opționale cu elevii și cea mai recentă lucrare a fost cea de obținere a Gradului I care a avut ca titlu „Inteligența emoțională și asertivitatea în viața școlarului mic”. Ideea proiectului a luat naștere din dorința de a prioritiza importanta dezvoltării inteligenței emoționale în procesul de învățământ atât în rândul cadrelor didactice, cât și al elevilor. Știind că sunt foarte mulți profesori care desfășoară astfel de activități, m-am gândit să le strângem laolaltă prin articolele publicate în cartea intitulată „Ajută-mă să devin inteligent emoțional!” care vor fi un material – suport pentru orice cadru didactic, iar lucrările preșcolarilor / elevilor / studenților vor fi un semnal de atenție asupra conștientizării rolului pe care îl are acest domeniu în viața oricărei persoane.

Proiectul se adresează cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, universitar; consilierilor școlari.

Una dintre activități constă în realizarea de către cadrele didactice/ studenți unui articol, având ca temă – „Dezvoltarea inteligenței emoționale – exemple de bune practici.” Lucrările prezentate trebuie să vizeze aspecte cu un grad de interes ridicat din tematica propusă dezbaterii, să aibă caracter de originalitate şi aplicabilitate practică în activitatea didactică. Dorim să împărtășim unii cu ceilalți exemple concrete de activități prin care urmărim dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor. De asemenea articolele pot viza și prezentarea experiențelor cadrelor didactice în vederea dezvoltării propriei inteligențe emoționale pentru a aplica cu succes în activitatea didactică strategii optime.

Cea de-a doua are ca titlu „Vreau să fiu un preșcolar/elev/student fericit!”- concurs

Preșcolarii/elevii/studenții sunt încurajați și îndrumați de către cadrele didactice să își exprime gândurile și sentimentele în ceea ce privește latura lor socio-emoțională, ce poate și trebuie să fie dezvoltată în mediul educațional. Ghidați de această temă ei pot răspunde întrebării „Ce/Cine mă ajută pe mine să devin o persoană fericită și împlinită socio-emoțional?” într-un mod în care ei se pot exprima cât mai bine, alegând una din următoarele secțiuni: Secțiunea I: Creaţie literară (poezii, eseuri) în limba română sau engleză / Secțiunea II: Artă plastică (desene, picturi, afişe, colaje, machete) / Secţiunea III: Creaţii multimedia (prezentări în format ppt, videoclip, grafică pe calculator).”

Faptul că Oana este atât de preocupată de dezvoltarea Inteligenței emoționale se vede încă de la intrarea în clasă. Un panou cu „Emoții creative”  te întâmpină. Fiecare elev a prezentat într-un mod creativ cât mai multe emoții. Unii elevi au desenat diferite personaje din desene animate care transmit constant o anumită emoție, un alt elev a realizat un proiect cu poze în care este el la diferite vârste, având un nonverbal foarte descifrabil, emoțiile fiind foarte ușor de recunoscut.

Copiii ne așteptau. Erau nerăbdători să îmi împărtășească experiențele lor din anii petrecuți alături de Oana Oana, învățătoarea și prietena lor, așa cum ei o consideră. La rândul său, și Oana, îi consideră ca pe propriii săi copii.

„Mă identific cu elevii mei. Ei sunt familia mea. Întotdeauna zilele petrecută alături de ei trec foarte repede. În fiecare dimineață avem momentul nostru în care împărtășim experiențe. Orarul există pentru că așa „trebuie”, dar noi îl flexibilizăm. Construim activitățile împreună. Le place foarte mult că au libertatea să se documenteze pe ce temă doresc și vin și prezintă și celorlalți. Îi încurajez mereu să-mi spună ce probleme întâmpină și găsim împreună soluții. De fiecare dată le explic la ce le va fi util ceea ce învață. Avem momente de cultură generală. Îi provoc eu cu câteva curiozități și apoi vin ei documentați. Atmosfera este una relaxantă și asta datorită faptului că am devenit prietena lor.”

O fetiță ne spune că pentru ea este important că doamnei învățătoare îi pasă de ceea ce ei simt. Că îi ascultă și că este alături de ei când le este greu. Și ceilalți copii au numai vorbe bune față de „domnișoara lor”, așa cum ei o alintă, încă. Sunt fericiți că au avut șansa să aibă o astfel de învățătoare și speră că și profesorii de la gimnaziu îi vor trata așa cum Oana a făcut-o în toți acești ani. Ei pot pune întrebări, își pot exprima părerile fără frică, își identifică emoțiile și își recunosc și asumă greșelile. Pentru că în această clasă, greșeala este permisă. Nu este voie ca cineva să râdă de un copil care a greșit, iar feed-backul este mereu constructiv. A fost greu la început, dar după multă muncă au înțeles. Un băiețel își amintește că la început i se părea normal să râdă de colegii lui și să își arate superioritatea. Acum a înțeles că „Dacă râzi de cineva, acela se simte prost, se simte inferior.” Când greșesc, doamna le explică cu multă răbdare unde au greșit până înțeleg. Un alt băiețel ne povestește cum doamna îi sprijină mereu, cum îi încurajează.

Îi văd pe copii calmi, așteptându-și rândul să vorbească fiecare. Sunt curioasă dacă sunt vreodată agitați și cum reacționează doamna când trebuie să liniștească 32 de copii.

Oana îmi povestește că ei nu îi place să țipe cineva la ea și că nici ea nu face asta.

„Folosesc cea mai simplă metodă. Număr până la 3. Pare simplu și de necrezut. Însă în spatele acestei metode stă foarte multă muncă. În clasa pregătitoare primele luni au fost foarte dificile din acest punct de vedere. Fiind 32 de personalități diferite trebuia să mă apropii de ei ca să putem împreună să găsim o soluție. M-am făcut vulnerabilă și le-am povestit o parte din copilăria mea și de aici și motivul pentru care nu suport să țipe cineva la mine. Automat le-am promis că nu voi țipa la ei. Ceea ce le-a plăcut foarte mult. Era una din așteptările lor în ceea ce mă privește. Însă eram conștienți că voi fi provocată, așa că am stabilit împreună un semn ca atunci când ei sunt agitați să nu fie nevoie să ridic tonul la ei. Așa că am ales cea mai simplă metodă. Număr până la trei și dacă cineva este prea prins în alte discuții și nu mă aude pronunț numele lui. Așa că acum după cinci ani pot spune cu fericire că atât ei, cât și eu ne-am putut ține promisiunea.

Trebuie să precizez, ei știu acest aspect foarte important, că reușesc datorită faptului că în fiecare dimineață mă rog ca Dumnezeu să îmi dea putere, răbdare și înțelepciune să fiu un exemplu pentru ei. ” Copiii recunosc că țipetele i-ar agita mai tare. „Doamna numără până la 3 și ne liniștim. Ne este jenă să nu vă ascultăm” zâmbește o fetiță. „Nu vrem să vă supărăm” adaugă un băiat.

Copiii au înțeles că învățarea se produce doar într-un mediu plăcut, în care copiii se simt în siguranță. Vreau să aflu mai multe despre cum se face învățarea, despre activitățile și proiectele lor. Oana îmi povestește că s-au implicat în multe proiecte de caritate.

„Am făcut târguri în urma cărora am strâns sume consistente și le-am donat. Am donat fructe și legume, am vizitat bătrâni cărora le era dor de nepoții lor. Am realizat activități extrașcolare împreună cu părinții. Deoarece rezultatele foarte bune vin doar cu ajutorul lor. Am demarat un proiect prin care timp de o lună am discutat despre „Secretele unei prezentări reușite. Am studiat prezentări. Au realizat proiecte individuale pe care apoi le-au prezentat ținând cont de cele descoperite. Au învățat cât de important este să știi să oferi un feedback, dar mai ales să știi să îl primești. Am realizat încă din Clasa Pregătitoare activități de cultură generală. Erau cele mai plăcute și așteptate momente.”

Oana consideră că este nevoie de o schimbare a mentalității pentru ca școala românească să renască din propria cenușă.

„Cunosc elevi care spun că „școala le ruinează viața”, dar în același timp văd și profesori care vin din obișnuință la școală. Dacă noi ca dascăli nu ne facem cu pasiune „treaba”, cu siguranță elevii nu vor învăța din plăcere. Nu cred că există persoană care să nu afirme faptul că a îndrăgit o anumită materie, datorită profesorului. Știu că nu este ușor, dar atunci când am decis să urmăm această profesie, ne-am asumat.

Avem nevoie de suport pentru a izbuti și pentru a ne fi mai ușor. Avem nevoie de timp mai mult pe care să-l alocăm elevilor ca indivizi. Birocrația ne fură această latură foarte importantă. Programa este foarte încărcată, situații peste situații de raportat încât câteodată ai impresia că îți pierzi menirea, că altceva se dorește de la tine.

Avem nevoie să ne simțim ocrotiți, valorizați și respectați. Atât de elevi, părinți, colegi, directori și lista poate continua.” Cheia este puterea lui împreună, colaborarea cu elevii, cu părinții.

„Părinții trebuie implicați foarte mult în activitățile profesorilor. Eu am început cu elevii. În clasa pregătitoare fiecare elev a fost pentru o zi învățător. Apoi am lansat ideea și părinților. Nu vă imaginați că s-au înghesuit, dar cei care s-au implicat au văzut cât de mult timp trebuie alocat pentru a pregăti o lecție. Vor aprecia mai mult ceea ce facem noi și clar se vor gândi de două ori înainte să reproșeze ceva. Legat tot de părinți trebuie să mărturisesc că încă de la prima ședință am stabilit anumite principii, care ne-au scutit de multe discuții inutile pe parcursul celor cinci ani. Dacă nu lucrăm cu părinții și nu îi ținem la curent cu ceea ce facem noi la clasă, viața noastră va fi mult mai grea. Știu… o să spună cineva că sunt și „părinți dificili” și așa este. Dar nu sunt toți la fel. Din fericire. De aceea, activitățile de dezvoltare a inteligenței emoționale trebuie să se organizeze și cu părinții. Dacă nu îi câștigăm de partea noastră, ne luptăm cu morile de vânt. Recomand consilierile mama-tata-elev-învățător. Deși presupune un efort, deoarece sunt cronofage, rezultatele sunt deosebite.”

Apoi, Oana îmi vorbește despre un punct nevralgic în sistemul nostru de învățământ: competiția.

„Un alt aspect ar fi competiția. Nu consider că este constructivă la vârsta aceasta. Pentru că am lucrat așa cu prima generație și am văzut care au fost rezultatele, mi-am propus să schimb lucrul acesta. Așa că în cei cinci ani am pus accentul pe o evaluarea diferențiată și confidențială. În primul rând i-am făcut să înțeleagă rolul evaluării. Nu am pus accentul pe calificativ, ci pe ceea ce au reușit și ceea ce urmează să îmbunătățim. De cele mai multe ori corectez evaluarea cu elevul lângă mine. Discutăm pe baza ei, îi spun rezultatul obținut și apoi el știe că este liber să spună sau  nu colegilor. Elevii au prins repede ideea. Mai greu cu părinții. Care erau obișnuiți să-și întrebe copilul: „Dar X cât a luat?”.   Dar orice învăț are și un dezvăț. Doar că trebuie perseverență și multă răbdare.” Copiii sunt foarte mulțumiți de modul în care procedează doamna învățătoare. „Ne place că nu face diferențe între noi.” „La noi în clasă nu există invidie pentru note.”

De ce face Oana toate aceste lucruri pentru elevii ei? Este simplu. Copiii sunt cei mai sinceri atunci când spun:

„Ne respectați și noi vă respectăm pe dumneavoastră.”

Oana Oana este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială nr. 13 Brașov. O puteți găsi pe pagina sa de FB sau pe site-ul său.

Acest articol face parte din campania „Oameni frumoși în învățământ”, dedicată oamenilor frumoși din învățământ, care au curajul să fie altfel, care se luptă să schimbe mentalități. Pedagogi care sunt promotori ai unor idei inovatoare, care inspiră!
Mai multe interviuri din cadrul acestei campanii găsiți aici.

Dacă cunoasteți un educator/învățător/profesor cu adevărat deosebit, pe care doriți să îl recomandați pentru Campania #Oamenifrumoșiînînvățământ, aștept sugestiile voastre. Dacă doriți, puteți să îmi scrieți ce v-ați dori să se schimbe în sistemul de învățământ și ce soluții vedeți pentru ca lucrurile să meargă în direcția potrivită. Poate că cineva citește și are sens ceea ce citește. Poate se schimbă ceva pentru copiii noștri. Împreună suntem o comunitate!

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

 

Total 22 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.