„Modern Dad’s Challenges” ajunge la Cluj

0

Vă povesteam cu ceva timp în urmă despre evenimentul dedicat tăticilor care se desfășoară la București. Vă spuneam și că ce bine că tații sunt și ei băgați în ecuația asta a parenting-ului modern. Că lucrurile se schimbă, iar tații sunt tot mai implicați în creșterea și educarea copiilor este din ce în ce mai vizibil. Este clar că și tăticii au nevoie de susținere, de informații și de socializare.

A venit rândul taților din Cluj să se bucure de acest eveniment. „Modern Dad’s Challenges” își face bagajele și ajunge pentru prima dată în Cluj, cu un subiect amplu și de actualitate – ”Provocările parenting-ului modern”.  Evenimentul va avea loc marți, 28 mai, ora 18:30, la Cluj Hub.

Astfel, toți tăticii (și viitori tătici, bineînțeles) din Cluj sunt provocați la o discuție interactivă despre confruntările de zi cu zi a părintelui modern și, mai ales, despre cum ne creștem copiii sănătos și armonios, cu limite și libertate. În cadrul Modern Dad’s Challenges Cluj, vor fi abordate subiecte de psihologie, sănătate, educație, după cum urmează:

  • Rolul tatălui în dezvoltarea copilului
  • Cum creștem un copil sănătos?
  • Educație financiară pentru tătici și cum îi responsabilizăm pe cei mici

La acest eveniment vor participa specialiștii: Dr. Petronela Popoviciu, Medic Primar Medicină de Familie Educator Prenatal Certificat Lamaze & Consilier Alăptare; Dorina Poloșan, Antreprenor, Mamă & Coordonator organizație IA Atitudine AZI și alții. Moderatorul evenimentului va fi Sofia Frunză, initiator proiect Modern Dad’s Challenges.

Modern Dad’s Challenges este singurul eveniment de parenting din tara dedicat exclusiv taților și viitorilor tați. Intrarea este GRATUITĂ, iar locurile sunt limitate. Pentru participarea la eveniment este necesară completarea  formularului de înscriere, accesând butonul „MĂ ÎNSCRIU” de pe site: https://www.moderndads.ro/events/.

Mai multe informatii despre proiect sunt disponibile pe site-ul www.moderndadas.ro, cat si pe pagina de Facebook Modern Dads.

Susținători proiect: Lidl Romania, Nestlé, AQUA Carpatica.

Parteneri media: Itsy Bitsy, Qbebe & @Școala Părinților Responsabili, SfatulParintilor.ro, Copilul.ro, Revista Margot, RomaniaPozitiva, Celmaibuntata.ro, Jurnalulunuitata.ro, Noidoisibebe.ro, Unsoideblog, Aventuriincinci.ro, Supermamici.com, Solonaria.ro, AncaArau.ro, SebaBaby, Danapredu.com, Prescolar.ro, Povești din Bebelonia, Bebe H, Mamicazburatoare.ro, PlaYouth, SuntPitic etc.

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.