Am bifat al patrulea spectacol al Teatrului Momolino în Brașov. De fiecare data mergem cu drag. Fiul meu este un mare fan.
Când îi văd privirea ațintită pe scenă, ochii larg deschiși, când văd că aproape că uită să și respire, știu că este de bine.
Așa a fost și la spectacolul „Milina aduce primăvara”. A fost fermecat de la prima apariție pe scenă a personajelor.
Fastrackids au adus în premieră la Brașov minunatul spectacol al Teatrului Momolino. Și ce sincronizare mininată! După zile îndelungate de vreme mohorâtă, în sfârșit a ieșit soarele și la noi. De parcă Milina a adus primăvara și în viața noastră la fel ca în piesa de teatru. Căci zâmbete, cu siguranță, ne-a adus din plin.
Textul scris de Antoaneta Zaharia a fost extraordinar. Piesa este atât de vioaie că te prinde imediat. Este o piesă muzicală, care te îndeamnă să visezi, să cânți, care te binedispune și te vrăjește în același timp.
Spridușul Zac te înveselește cu replicile sale ritmate și îi învață pe copii, de exemplu să își strângă jucăriile: „țac-pac, adună totul în sac, ce ai uitat pe jos și nu-ți mai e de folos”.
Piesa este plină de replici haioase, care dinamizează și te fac să trăiești alături de personaje aventura eliberării primăverii. Costumele au fost foarte bine alese, create cu mult bun gust. Ne-a plăcut în special Mihaela Velicu, care reușește să dea viață personajelor sale, într-un mod unic. Ne-a plăcut și că piesa este interactivă, că actorii coboară printre rânduri sau că îi implică pe cei mici în rolurile lor. Eric a fost încântat să bată palma cu spiridușul Zac. Sau să răspundă replicilor de pe scenă.
„Un spectacol despre curaj și încredere, despre cât de hotârât este un copil atunci când face propriile alegeri. Despre cum face față situațiilor necunoscute, cât de dornic este să-i ajute pe ceilalți, despre responsabilitatea de a contribui ca lumea să devină la loc bună.”
Am plecat de la spectacol cu o stare de bine și cu un tonus de zile mari. Eu consider că cei mici trebuie împrieteniți de mici cu teatrul, cu regulile de comportament într-o sală de teatru. În plus, este un prilej excelent de a petrece timp valoros cu copilul.
Vă recomand să mergeți la orice spectacol pus în scenă de Teatrul Momolino. Piesele lor sunt puse în scenă cu mult drag, sunt jucate cu mult suflet, au replici calde, inteligente și educative. Sunt spectacole de teatru de calitate, care îi fascinează pe copii și pe părinți în egală măsură.
Credit foto: darkroomstudio.ro