Ziua în care a fugit somnul- spectacol pentru copii la Brașov

0

Ce-ar fi dacă într-o bună zi, Somnul ar pleca definitiv? Și cum ar fi dacă ne-am putea juca la nesfârșit, zi și noapte?

Aceste întrebări și le pune în fiecare zi fiul meu, pentru care somnul este cel mai mare dușman. El este foarte activ, iar somnul îi întrerupe joaca și explorarea.
Nu mare mi-a fost uimirea când am văzut că aceste întrebări o macină și pe Ana, eroina piesei de teatru „Ziua în care a fugit somnul – spectacol pentru copiii care nu vor să doarmă”. Ea a mers chiar mai departe și de ziua ei și-a pus o dorință năstrușnică. Iar de aici începe o adevărată aventură.

„Ziua în care a fugit somnul – spectacol pentru copiii care nu vor să doarmă” vine și la Brașov

Câți părinti obosiți și nemulțumiți nu cunoaștem, atunci când copiii lor nu vor să doarmă și pace? Și câte metode, sfaturi sau leacuri fanteziste n-a încercat fiecare? Există însa o cheie, pe care o putem afla chiar din povestea, scrisă de Victoria Pătrașcu, adaptată și regizata de Toni Zaharia.

Bine, bine dar cum arată Somnul? Are culoare și stare de om mare? Așa ți se face Somn numai când îți apare, cu pletele lui din flori de mac, tei și verbină și trupul bine căptușit în haina lui de plapumă mirosind a dulap umbros. Important este să apară…
Vestea bună este că acest spectacol se va juca și la Brașov pe 17 februarie, la ora 11.00, la Centrul Cultural Reduta.
Teatrul Momolino vine din nou la Brașov, la invitația celor de la Fastrakids, să ne încânte cu un spectacol deosebit pentru copii. Antoaneta Zaharia, Ioana Flora și Mihaela Velicu vor intra în rolurile personajelor și vor face magie pe scenă.
Spectacolul este recomnadat copiilor cu vârste între 3 și 8 ani.
Durata spectacolului: 45 de minute.

Despre acest spectacol a scris și  Mihaela Cosescu pe blogul său: http://crestemoameni.ro/vreau-dorm-vreau/.

„Și nu exagerăm cu nimic, când spunem că este una dintre cele mai inocente și educative povești pentru copiii fără de vârstă și deopotrivă pentru părinții și bunicii lor, căci firul întâmplării e plin de imaginație și surprize!”

Eu abia aștept să îi fac o surpriză fiului meu să să îl invit la teatru. Vă încurajez și pe voi să veniți la un spectacol de calitate.
La acest spectacol puteți lua bilete de pe iabilet.ro sau la FasTracKids.

Mai multe detalii pe pagina de FB a evenimentului: https://www.facebook.com/events/741274526224022/.

Total 3 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.