Dream Family- un festival dedicat familiilor (concurs)

0

Copiii învață din toate experiențele pe care le trăiesc. Fiecare experiență ajută la dezvoltarea lor. De aceea, noi ne-am propus să oferim copiilor noștri cât mai multe experiențe deosebite. Ne bucurăm că au crescut și că ne putem diversifica activitățile. Mai ales acum, că a venit vara, avem planuri de distracție în familie pentru fiecare week-end. Perioada 21-24 iunie am rezervat-o unui festival dedicat familliilor, cu activități pentru toate vârstele, Dream Family Festival, aflat la prima ediție. Ne bucurăm că acest festival, care își propune să devină cel mai mare eveniment dedicat  familiilor, din România, va avea loc în Brașov, așa că ne putem distra foarte bine și acasă. Vor fi patru zile pline cu muzică, cu activități culturale, sportive și culinare pentru copii, tineri și adulți. Cu siguranță, fiecare familie va găsi ceva pe placul său printre atâtea activități minunate. Și ceea ce ste cel mai important acest festival se dorește a fi unul de conectare pentru familie, în care cei mici și cei mari să se joace, să învețe și să petreacă timp frumos împreună.

Ce veți putea face în timpul festivalului

La Dream Family Festival vor fi 5 zone, fiecare dintre ele fiind dedicată unui anumit domeniu

Forest of colours – zonă dedicată artei și creației

Mistery & Science – zona dedicată științei și misterelor

Carnival – zona de carnaval (pentru copii și părinți)

Playground – zona de sport

The Arena – cu scena principală (concerte cu: Smiley, Golan, Ellie White, Irina Rimes, Gasca Zurli, Andra Gogan și mulți alții)

În afară de acestea mai există și Food Truck Area – cu o diversitate gastronomică internațională

Concerte, ateliere de artă și creație, expoziții de artă, teatru & teatru de păpuși, workshop-uri și conferințe, fashion corner, labirint GIGANT, laborator de știință, trasee aplicative, panouri de cățărat, balon cu aer cald, tir cu arcul, campionat de fotbal, campionat de street ball – toate acestea sunt doar o parte din surprizele pe care organizatorii le-au pregătit pentru cele 4 zile în care vor transforma platforma fostului Stadion Municipal .

Despre programul atelierelor pentru părinți puteți citi aici: https://www.facebook.com/events/316698198863770/.

Copiii sub 5 ani beneficiază de intrarea gratuită. Accesul minorilor ( < 18 ani) în cadrul festivalului se va face doar în prezența a minim un adult (părinte).

Biletele se găsesc pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, în Stațiile de Plată SelfPay și pe aplicațiile de IOS și Android iaBilet. Online pe www.iabilet.ro, puteti plăti cu Cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

 

5 Abonamente Family cadou pentru comunitatea SuntPitic

Vă oferim 5 abonamente Family (1 abonament = 4 zile pentru 4 persoane) pentru a vă distra împreună la acest festival.

Scrieți un comentariu la acest articol, în care să ne spuneți dacă copiii voștri iubesc festivalurile și ce activități de familie preferați.

Cele 5 abonamente vor fi oferite prin tragere la sorți (random.org). Concursul se desfășoară pe perioada 14 iunie – 19 iunie! Pe 20 iunie anunțăm câștigătorii.

Vă mulțumim că duceți vestea mai departe despre acest articol. Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele noutăți publicate, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.

Câștigătorii sunt:

1. Antohi Beatris

2. Alina Enache

3.Andra Romania

4. Bianca Garboan

5. Claudia Dan

 

 

 

Total 14 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.