În weekend, băiețelul meu și-a făcut un prieten cu câtiva ani mai mare. Am surpris în repetate rânduri privirea tristă a acestui băiețel, atunci când se uita la noi sau când privea pe geam la jucăriile copiilor mei. De asemenea, nu am putut să nu remarc faptul că își dorea atât de mult să iasă în evidență, să fie văzut și auzit.
Era nepotul bucătăresei de la pensiune și venise să stea cu ea câteva zile acolo. Când l-am întrebat unde sunt părinții săi, mi-a spus scurt:„În Italia”. Am întrebat-o apoi pe bunica sa despre părinții copilului și am aflat că sunt în Italia. De șapte ani nu au mai venit în țară. Iar copilul avea în jur de opt ani. Nici el, nici fratele său în vârstă de zece ani nu își văzuseră de șapte ani părinții. Bunica avea lacrimi în ochi când povestea. Băiețelul îi spunea ei „mamă.” Ea și cu mama ei, adică străbunica copiilor, se ocupau de cei doi frați. Pe cel mic îl ducea și la psiholog, pentru că avea mici probleme comportamentale. Nu am putut să mai vorbesc, pentru că acest subiect mă întristează foarte tare. Cunosc direct problemele acestor copii crescuți fără părinți, lăsați cu anii în grija cui s-o nimeri.
Drama copiilor fără părinți
La fostul liceu la care am predat, nu era clasă unde să nu existe măcar 2-3 copii cu părinți plecați din țară. Doar un părinte sau chiar ambii. Erau fete, care locuiau de la 13-14 ani singure. Cazurile fericite erau cele în care părinții erau plecați temporar și fie reveneau în țară, fie făceau eforturi pentru reîntregirea familiei. Ți se rupea inima să îi auzi pe copii că le era dor de părinți. Dar și să asculți poveștile unor părinți, preocupați de copiii lor, dar pentru care, plecatul din țară rămăsese ultima soluție.
Îmi amintesc de o ședință cu părinții, la clasa la care eram dirigintă, la început de clasa a zecea, când o mămică a izbucnit cu ochii în lacrimi: „Spuneți-mi, vă rog, fata mea a promovat în clasa a zecea?”Copila era foarte inteligentă și învăța bine, însă toată clasa a noua avusese probleme cu absenteismul și am insistat foarte mult să vină la școală. Apoi mai erau alți părinți care mă sunau periodic să se intereseze de soarta copiilor lor. Dar au existat și părinți pe care nu i-am cunoscut niciodată. Cei mai mulți dintre acești copii au avut probleme la învățătură, de comportament sau de absenteism. Erau copiii maturizați înainte de vreme, care duceau povara suferinței. Aveau atâta nevoie de afecțiune! Se aflau în derivă la o vârstă atât de provocatoare.
„Conform situaţiei prezentate de ANPDCA, în iunie 2015, erau înregistraţi în evidenţele autorităţilor responsabile de asistenţa socială, un număr total de 81.581 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, aproape 39% erau complet lipsiţi de grija părintească: 21.319 aveau ambii părinţi plecaţi, iar 10.242 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat. Îngrijorător este şi numărul copiilor aflaţi singuri acasă care au ajuns în sistemul de protecţie specială: 4.013 (din care, 940 în centre de plasament şi 671 în grija asistenţilor maternali).” (http://copiisinguriacasa.ro)
Și în realitate sunt mult mai mulți copii aflați în această situație. Înțeleg că situația financiară te poate arunca la un moment dat departe de familie. Dar nu voi putea înțelege niciodată cum în 2-3-5 ani nu poți găsi soluții pentru a fi împreună cu copiii tăi.
Ce poți face pentru copiii tăi dacă ești un părinte plecat la muncă în străinătate
În cazul în care ești un părinte care, din diferite motive, ești nevoit să stai departe de copiii tăi, asigură-te că:
- Aceștia nu rămân singuri acasă la 13-14-15 ani.
- Nu renunță la școală și nu intră în anturaje periculoase.
- Comunicarea cu copiii trebuie să depășească întrebările de genul: „Ce ai făcut la școală? Ți-ai făcut temele? Ai învățat?”
- Fii sufletește lângă copii în continuare, întreabă-i cum se simt? Cine sunt prietenii lor? Cu cine au relații apropiate?
- Apelează la un ajutor psihologic specializat la primele semne că ceva este în neregulă cu copilul.
- Vizitează-ți copilul cât mai des sau cheamă-l la tine.
- Petreceți vacanțele împreună!
- Deleagă o persoană de încredere să aibă grijă de cel mic, o persoană pe care copilul o iubește, este blândă, dar fermă cu acesta. Persoana respectivă trebuie să îi creeze copilului un mediu echilibrat și sigur, care să suplinească mediul oferit de părinți.
- Și cât de repede reușești, reunește familia!
Banii nu aduc fericirea
Cei mai mulți pleacă din țară cu gândul de a le construi un viitor copiilor.
Nici jucăriile, nici hainele, nici dulciurile nu suplinesc însă afecțiunea și prezența părinților. Dragostea copiilor nu poate fi cumpărată cu o păpușă sau cu o mașinuță. Dacă veți întreba oricare copil ai cărui părinți sunt plecați, va răspunde că cel mai de preț cadou este prezența părinților săi.
Absența părinților pe termen îndelungat lasă goluri imense în sufletele copiilor. Acești copii sunt vulnerabili, sunt viitorii adulți fragili în ciuda aparenței de independență și putere.
Text de Eliza Biro
