Sfârșitul de an este un moment prielnic bilanțului, introspecției, regăsirii de sine, al planurilor de viitor sau al reconfigurării traseului.
Știu că îți este greu, că poate nu dormi nopțile, că ai grijă de unul, doi sau mai mulți copii, că le pregătești hainele de serbare, cauți cele mai minunate cadouri pentru Craciun, faci casa lună și pregătești cu drag bucate alese.
Dar dincolo de goana nebună pentru a îi mulțumi pe ceilalți pentru a face să le fie lor bine, gândește-te puțin și la tine. De obicei, perioada primilor ani de mămicie este una labirintică, de căutări, de reconfigurare a valorilor, de reinventare. Aceste gânduri, uneori contradictorii, corelate cu vina că poate nu ești cea mai bună mamă, te pot face să fii nefericită, neîmplinită, nesigură pe ceea ce simți și pe ceea ce îți dorești. Aceste stări se vor reflecta, cu siguranță, în relația cu ceilalți membri ai familiei și vor afecta atmosfera generală din casă.
Ia o scurtă pauză din vâltoarea evenimentelor și privește pentru o clipă și spre tine. Câteva exerciții de mindfulness (de privire conștientă spre tine) Ce cadou îți dorești pentru tine? Ce ți-ar face sufletul să tresalte bucuros?
Rezervă-ți în această perioadă un timp special pentru a intra în armonie cu tine însăți. Pune-ți ordine în gânduri, în priorități, acceptă-te și învață să te iubești. Nu e nimic egoist în a vrea să faci ceva și pentru tine. Nu aștepta până copiii sunt mari și la casele lor pentru a-ți face o bucurie.
- Fă o baie lungă în spumă, ascultă muzica preferată, citește câteva pagini dintr-o carte bună, savurează o cană de ceai aromat/un pahar de vin sau orice îți face placere. Pune lângă tine o foaie și un pix pentru a-ți ordona mai ușor fluxul gândurilor.
- Reamintește-ți de pasiunile tale și fă un plan practic spre a le regăsi. Pentru început alege doar una dintre ele și gândește-te concret cum ai putea să o valorifici.
- Conștientizează momentul prezentului și numește câteva persoane cărora le mulțumești și motivul pentru care o faci.
- Amintește-ți apoi de tot ceea ce este frumos în viața ta, de motivele pentru care ești recunoscător existenței și alege un domeniu în care ai dori să evoluezi. Poate fi cariera, sănătatea, relația de cuplu, cea cu copiii. Ce ai putea face să îmbunătățești în direcția respectivă pentru a progresa? (De ex. Poate îți dorești să nu mai țipi la copii atât de mult. Întâi identifici cauzele care duc la acest aspect. Pot fi frustrările personale, oboseala acumulată, certurile cu paretenerul etc. Odată identificată cauza, stabilește ce ai putea face să o înlături.)
- Analizează-te și vezi ce te ține în loc, ce nu îți place la tine și ce crezi că ar trebui să schimbi pentru a-ți putea îndeplini concret obiectivele. Poate ești prea nehotărâtă, poate îți lipsește asertivitatea, poate nu ai suficient curaj, poate există undeva un blocaj etc.
- Dar despre resursele tale interioare? Despre potențialul tău? Ce anume ți-ar plăcea să valorifici și nu găsești forța interioară?
- Notează ce îți dorești de la ceilalți și gândește-te cum să le transmiți acest mesaj pentru ca ei să îl perceapă întocmai.
- Fă o aroganță și sparge tiparul pregătirilor fizice pentru Sărbători. Ieși și bea un ceai cu o prietenă, fă ceva ce îți dorești demult și pentru care nu ai găsit timp/bani niciodată .
Dacă tu ești bine, cu siguranță și cei dragi vor fi bine. Vor simți schimbarea ta, îi vei molipsi cu entuziasmul tău, iar lucrurile vor începe să se miște în alt sens. Încearcă să îți simplifici existența și să creezi amintiri frumoase ție și familiei tale despre această perioadă. Nimănui nu-i este de folos o mămică epuizată, deprimată și frustrate, chiar dacă frigiderul este plin, iar casa strălucește de curățenie.
Tu ce cadou îți faci?