Cu mirosul de sare în păr, cu nisipul pe piele și cu azurul în suflet părăsesc pentru al treilea an Grecia. Inițial nu am intenționat să scriu nimic despre vacanța în Grecia de anul acesta, am vrut doar să trăiesc fiecare moment, să îmi bucur ochii de fiecare priveliște, să îmi respire prin toți porii marea.

Am fost în concediu cu copiii timp de 12 zile. Dar nu despre asta voi vorbi. Nici despre cât de greu sau ușor este cu ei în concediu, pentru că asta depinde de fiecare familie, de așteptările setate, de firea copiilor etc. Și am văzut multe familii cu copii: cu unu, cu doi, cu trei și chiar cu patru… Și păreau relaxați și fericiți… Am văzut copii de câteva săptămâni și adolescenți care își însoțeau părinții.

Nu intenționez să vorbesc nici despre câte tantrumuri au făcut copiii mei, pe rând sau ambii în același timp, mai ales în primele zile de adaptare în care surescitarea a fost la cote maxime. Nici despre momentele la tavernă când ceilalți copii stăteau liniștiți la mese, iar ai noștri se cățărau, intrau sub masă sau veneau fericiți la noi să ne spună ce descoperire au mai făcut. Și au limite și ei, și nu, nu sunt prost crecuți. Nici despre cât de greu e la plajă când ajungi obosit de la atâta cărat de bagaje, chiar dacă ai parcat la buza plajei. Și până reușești să prinzi și să pregătești pentru plajă doi copii, intră în apă și o iei de la capăt.

Nici despre cum călătoriile sunt experiențe de învățare la tot pasul. Noi, în fiecare zi, am fost năpădiți cu zeci de întrebări despre toate lucrurile văzute și nevăzute. De multe ori Sfântul Google ne-a salvat și așa am mai învățat și noi câte ceva. De exemplu, un monument cu un elicopter din Porto Koufo a fost prilej de a discuta cu fiu-meu despre electricitate, elicoptere, accidente, războaie și armată. Iar momentul în care fiică-mea de 2 ani, care încă nu o rupe bine pe românește, i-a trântit un thank you ospătarului la final de masă, a fost realmente savuros.

Eterna și fascinanta Grecie

Nu, nu despre aceste lucruri vreau să vă vorbesc, ci despre eterna și fascinanta Grecie, de care sunt mai îndrăgostită cu fiecare an mai mult. Deși am fost și anul trecut în Halkidiki, anul acesta am reușit să explorăm mai mult, să descoperim meleaguri noi. Experiența Greciei toamna este deosebită (așa cum am povestit în acest articol). Anul acesta am ales ca perioadă sfârșitul de august. Vremea a fost perfectă, ne așteptam să fie mult mai cald, așa că ne-am bucurat și de zilele cu temperature prietenoase.

Ce am vizitat în zona Sarti-Sikia și împrejurimi

Am rezervat o cazare în Sikia. La început ne-am dorit Sarti, dar ajunși acolo, ne-am bucurat că nu am găsit cazare în această stațiune. În Sikia ne-a plăcut mult. Nu era aglomerat, puteam să stăm la plajă liniștiți, am descoperit și niște golfulețe mici, cu taverne cochete și mâncare delicioasă. Cea la care am revenit cu drag mai multe zile la rând a fost 5 steps în the sand, o tavernă deosebită, pe malul mării, cu mâncare delicioasă și personal prietenos. Taverna oferea gratuit și șezlonguri pe o mică plajă, care nu era deloc aglomerată. Apa era mică și intrarea lină, perfectă pentru cei doi iubitori de apă ai noștri.

În fiecare zi am încercat să vedem ceva nou.

Am fost într-o zi până la plaja Armenistis, unde se află un camping enorm. Eram curioși cum arată pentru că inițial aici găsisem cazare pe plajă. Mă bucur însă că nu am rezervat acolo, era atât de aglomerat și gălăgios că nu am fi rezistat acolo. Lui Eric însă i-a plăcut campingul plin de rulote. Ne tot arăta ce rulotă să ne cumpărăm noi. Cred că e minunată această plajă după 10 septembrie, când nu mai este atât de plină.

Toată partea aceasta a Sithoniei era plină de campinguri de rulotiști, ceea ce ne-a accentuat dorința să călătorim și noi cândva cu o rulotă, să campăm unde dorim, să ne bem cafeaua pe plajă, iar copiii să zburde nestingheriți fără să ne stresăm că deranjează pe cineva.

Ne-a mai plăcut plaja din Kalamitsi, care oferă o priveliște minunată. Porto Koufo este perfect pentru o plimbare pe malul mării. Am admirat iahturile și vaporașele. Am ajuns și până la Toroni, dar ni s-a părut o stațiune banală.

Pe plaja din Sarti, am stat de câteva ori, deoarece apa avea intrare lină pentru copii, iar nisipul era fin. Și cea din Sikia ne-a plăcut, am rămas și acolo de câteva ori ca să fim aproape de cazare.

Ce ne-a impresionat în Sikia a fost înghețata. Am descoperit o înghețată artizanală după care îți lingi degetele. O cupă de înghețată aici este cât două-trei cupe de-ale noastre. Prost inspirați am luat două cupe, pe care abia am reușit să le terminăm. Desigur că pentru Eric tot nu a fost suficient, deși abia a reușit să o termine. Despre bunătățile din Grecia cred că nu mi-ar ajunge câteva articole să povestesc, așa că vă invit să le gustați mai bine la fața locului.

Ce am vizitat în Nikiti

După șase zile pline, ne-am mutat în zona Nikiti. Am ales să mergem spre Nikiti pe drumul mai lung, pentru a reuși să vizităm tot brațul. Am oprit la o cramă specială, de lângă Porto Carro, unde ne-ar fi plăcut să rămânem puțin și să facem un tur. Am fi văzut viile, cum se face vinul etc. Dar un copil dormea în mașină, așa că ne-am mulțumit să cumpărăm două sticle de vin.

Eram îngrijorați de faptul că Nikiti este o zonă foarte turistică (noi fugim de zonele foarte turistice și în general de tot ce este mega comercial). Dar am reușit să evităm aglomerația și să ne bucurăm și aici de liniște și peisaje de vis.

Nu pot să nu vă vorbesc despre cazare. Un apartament imens, cu intrare proprie și grădină tradițională grecească cu măslini, portocali și alte soiuri exotice. Cu hamace și loc de joacă pentru copii. Și, nu în ultimul rând, cu o gazdă primitoare, așa ca Aris, nu ne-am întâlnit niciodată în călătoriile noastre. Ne-a așteptat cu apă rece și frappe, iar seara ne-a întâmpinat cu tsipouro și povești. Un om cald, înțelept și prietenos. Fiu-meu l-a iubit din prima clipă. A fost foarte fericit să își facă un prieten.

Pentru noi a fost un prilej să îi explicăm că prietenia nu ține de diferențele lingvistice sau de vârstă. Ci de simțire! I-a făcut cadou o brățară de piele, de care Eric e tare mândru. Iar în ultima seară ne-a oferit oregano cadou și am făcut grătar cu pește proaspăt, pescuit chiar de el.

Ne-am simțit minunat în pensiunea lui, un loc cu mult suflet.

La recomandarea lui am mers în nordul peninsulei Halkidiki, în Stagira, acolo unde s-a născut Aristotel. Cam după o oră de mers, am ajuns în părculețul tematic, inspirat de descoperirile marelui filozof. Dar acestui parc, îi voi dedica un material separat, pentru că merită descris pe larg.

De aici, am coborât din nou spre mare. Ne-am oprit în vechea Stagira, unde se află ruinele cetății în care s-a născut Aristotel. Pentru că am nimerit aproape de ora închiderii (15.00), nu am putut vizita foarte mult. Am admirat de sus turcoazul golfulețelor și florile de leandru și am coborât agale. Am trecut prin satul de pe malul mării, Olympiada și am urmat drumul mai departe către Stavros să căutăm un restaurant bine cotat. Și am fost inspirați, căci acest restaurant a meritat tot efortul de a ajunge la el. Poziționarea pe malul mării, locul de joacă în care cei mici și-au făcut veacul, servirea ireproșabilă de înaltă clasă, mâncarea tradițională grecească reinterpretată într-un mod inedit, totul ne-a impresionat.

O altă revelație a acestui concediu a fost Nikiti vechi, pe care nu îl vizitasem anul trecut. Am descoperit un orășel cochet, aproape de agitație și totuși liniștit. În timp ce toată lumea se înghesuia la tavernele și cafenelele din stațiune, aici totul era desprins parcă din altă lume. Străzile pietruite, case în stilul tradițional grecesc al satelor de munte, localuri cochete. Am savurat sirop de casă și frappe, ne-am pierdut pe străduțe mici. Eric a fost supărat că muzelul era închis, cu greu a acceptat să revenim la cazare.

A fost un concediu reușit, în care în sfârșit am reușit să ne săturăm de plajă și de apă, am îmbinat relaxarea (aia câtă poate fi cu doi copii atomici) cu o vacanță dinamică.