Despre naștere cu Irina Popescu, moașă licențiată

Irina Popescu este moaşă licențiată, consilier  pentru alăptare în formare, doula. În ultimii ani a participat la numeroase conferinţe şi cursuri: “Naşterea naturală” – Michel Odent; conferinţe de pediatrie; PALS (Pediatric advanced life suport); Comunicare empatică – Eva Rambala, Marianne Gothlin; Acompanierea naşterii. De 7 ani este implicată în domeniul perinatal și se ocupă cu multă dragoste și devotament de femeile însărcinate și de bebeluși.

1. Ce este o moașă? Care este rolul ei ?

Moașa licențiată este persoana care a absolvit o facultate de moașe din cadrul unei universități de medicină. Apoi, obținând dreptul de liberă practică, ea este abilitată și competentă pentru a oferi îngrijire femeii în perioada fertilă a vieții ei, precum și nou-născutului. Ea supraveghează sarcinile fiziologice, asistă nașteri, execută suturi perineale (acolo unde este cazul), supraveghează nou-născutul (primele 28 de zile de viață), supraveghează lăuzia, alăptarea și recunoaște orice complicație ar apărea la mamă sau la copil în această perioadă. Ea referă orice patologie către medicul obstetrician sau neonatolog. Rolul moașei mai este și acela de a consilia gravida și proaspăta mamă, de a o informa asupra practicilor benefice, crescând astfel rezultatele pozitive la naștere și după, fapt dovedit deja în țările unde îngrijirea parturientei și a nou-născutului se bazează pe moașe. Moașa poate organiza cursuri de educație prenatală, ea lucrând cu orientare către prevenție nu intervenție. Parturienta trebuie privită ca un întreg ținând cont de ansamblul psihic-fizic-emoțional. Nevoile pacienților vor fi puse și ele pe un plan important, păstrând întotdeauna siguranța mamei și a copilului la bază.

2. Cum a început această aventură în universul femeilor însărcinate? Ce te-a determinat să îmbrățișezi această carieră?

Eu am ajuns să mă formez ca moașă după cele două experiențe pe care le-am avut cu sarcina, nașterea și alăptarea fetelor mele. M-am simțit revoltată, tristă și frustrată, pentru că eu îmi doream și speram altceva de la trecerea prin toate experiențele acestea. Revolta asta a fost constructivă :), cred eu, după 3 ani de când sunt moașă licențiată și alți 7 ani de când am lucrat ca doula și educator prenatal, deci aproape de gravide și bebeluși.

3. De ce restricții și prejudecăți se lovește o moașă în România?

Restricțiile sunt din cauza lipsei unor norme, a unor protocoale de practică bine definite. Există un cadru legal, dar nu sunt încă trasate detaliile pentru cabinetul independent, pentru asistarea nașterii la domiciliu (asta complicând lucrurile, pentru că nu există o formare pentru moașele care asistă la domiciliu, nu există niște pași de urmat care ne pot proteja în situațiile în care apar complicații, nu există definirea echipei pluridisciplinare pentru transferul mamei și/sau al copilului atunci când este cazul) cât și pentru plata moașelor prin sistemul de asigurări naționale.

Prejudecățile apăr din lipsa informării și a unei definiri corecte a profesiei de moașă. Există confuzii privind diferențele dintre moașă și asistentă de obstetrică, sau chiar între moașă și doula. Totodată, nu sunt înțelese competențele și atribuțiile moașelor. Noi suntem specialiști în fiziologie, în prevenție, în identificarea riscurilor și colaborăm cu specialiștii în patologie și intervenție. Conform dovezilor actuale, aceasta este cea mai bună strategie pentru cel mai bun rezultat la nivelul stării de sănătate a mamei și copilului.

4. Multe femei aleg cezariană, deoarece consideră că este mai ușor să nască așa. Este adevărat?

Cred că cezariana electivă este abordată și din cauza unei înțelegeri greșite a nașterii naturale. Dacă nașterea naturală ar avea loc, în totalitatea cazurilor, ținând cont de drepturile pacientului, de nevoile specifice ale mamei și copilului imediat după naștere, atunci eu sunt convinsă că majoritatea femeilor ar vedea acest tip de naștere că pe ceva firesc, dezirabil.

Din nefericire, există, excepțional, cezariană cu motiv medical fals: atunci când gravida își dorește și, pentru moment, are toate indicațiile să încerce nașterea naturală, dar totuși primește o indicație falsă de cezariană.

5. Care sunt situațiile când se impune totuși operația cezariană?

Operația cezariană se impune în mai multe situații, uneori înainte de debutul travaliului, alteori după ce acest proces a început deja. Firește că sunt motive care impun o cezariană: suferința fetală, restricția de creștere asociată cu suferința fetală, prolapsul de cordon ombilical, dezlipirea prematură de placentă, prezentațiile distocice ale copilului, hipertensiunea, placenta praevia veritabilă.

Există tot mai multe studii care ne avertizează asupra riscurilor cezarienei efectuate înaintea declanșării spontane a nașterii, pentru că bebelușul nu este pregătit și hormonii travaliului nu sunt eliberați. Întotdeauna există o balanță riscuri/ beneficii, iar în măsurarea rezultatelor trebuie să ținem cont de cele mai bune rezultate pentru mamă și copil, nu de alți factori externi.

6. Multă lume consideră nașterea pe cale vaginală ca fiind nașterea naturală. Ce este de fapt nașterea naturală? Ce efecte adverse pot avea procedurile care însoțesc nașterea naturală?

Nașterea naturală este, cred eu, acea naștere care se desfășoară fără „ajutor”. Adică fără medicalizare, fără proceduri de rutină. Nu contează că are loc la spital sau la domiciliu, ba chiar idealul este că nașterea naturală să fie regulă (acolo unde nu există complicații, firește) în spitale, pentru a redefini imaginea nașterii în România, pentru a deveni calea dezirabilă de a naște; și pentru a preveni alegerile riscante ale femeilor care aleg să nască la domiciliu neasistat, sau asistat de către persoane fără competențe și răspundere medicală și fără a avea la dispoziție un plan pentru complicații și urgente. Procedurile care au devenit rutină în unele spitale pot fi: declanșarea artificială a travaliului, perfuzii cu ser, glucoză, oxitocină, augmentarea (grăbirea) travaliului, interzicerea mâncatului sau băutului în travaliu, imobilizarea la pat pentru monitorizare continuă, expulzia pe masa ginecologică, în decubit dorsal, epizotomia de rutină, clamparea imediată a cordonului ombilical, separarea copilului de mamă imediat după naștere, aspirarea de rutină a nou-născuților, efectuarea măsurătorilor, băiței, vaccinului și a vitaminei k imediat după naștere în salonul de neonatologie, grăbirea delivrentei (nașterii placentei). Toate aceste proceduri sunt fie dăunătoare, fie inutile ca rutină. Studiile ne spun că ele perturbă firescul travaliului, cresc rata de experiențe negative la naștere, interferează cu atașamentul post-partum, precum și cu alăptarea, deci ne duc la rezultate dăunătoare din punct de vedere al sănătății fizice și psihice atât a mamei, cât și a copilului. Cu un plan de naștere discutat și stabilit cu furnizorii de servicii medicale, ne putem minimiza riscurile ca astfel de practici să fie aplicate la nașterea noastră.

7. Epiziotomia cât este de necesară ? Poate fi ea evitată ?

Epiziotomia este necesară numai și numai în cazul apariției suferinței fetale, adică într-un procent foarte mic. În alte țări, în centrele de naștere sau spitalele unde naștera este asistată de moașe sau de către medici dar respectând reomandările și protocoalele bazate pe dovezi, rata epiziotomiei nu depășește 10%. La nașterile pe care le-am asistat până în acest moment, am ajuns la o rată de epiziotomii de mai puțin de 5%. Este de preferat ruptura fiziologică unei epiziotomii. Epiziotomia poate fi evitată în primul rând evitând un cadru medical care o practică de rutină la naștere. Apoi evitând poziția pe masă ginecologica și alegând poziția pentru expulzie conform confortului și dorinței mamei. Firește, stilul de viață din timpul sarcinii, practicarea unor exerciții de educare perineala, practicarea unui sport, a înotului, sunt toate măsuri foarte utile în minimizarea riscului de ruptură perineala la naștere. Dar cel mai important lucru rămâne, în opinia mea, mediul de la naștere. O sală de nașteri prietenoasă, în care lumina este diminuată, personalul medical vorbește încet, mama este liberă să aleagă poziția pentru expulzie, nimeni nu o grăbește (vorbim despre cazurile, majoritare, unde nu apare nicio complicație), nașterea cu perineu intact sau cu rupturi minime este posibilă și foarte probabilă.

8. Există o pregătire prealabilă pentru o naștere naturală? Ce ar trebui să facă gravidele în acest sens?

Cred că, în momentul asta, putem vorbi despre necesitatea unei pregătiri pentru o experiență frumoasă a nașterii. Nașterea naturală ar trebui să fie regulă, ar trebui să fie ceea ce ni se recomandă și oferă a priori oriunde ne-am duce. Din nefericire, în România, încă nu este așa. Ce nu mi se pare corect este că, dacă ne dorim o naștere medicalizată sau o cezariană, e perfect, găsim asta oriunde. Dar dacă ne dorim cel mai sănătos fel de a naște, atât pentru noi cât și pentru copilul nostru, atunci lucrurile devin un pic mai dificile. Tocmai de aceea femeile au nevoie de informații corecte pentru a putea face alegeri în cunoștință de cauză și pentru a putea identifica nevoile și dorințele lor în acest proces al nașterii. E nevoie de stabilirea unui plan de naștere și de alegerea furnizorului de servicii medicale pentru naștere în funcție de varianta care acoperă cel mai bine acest plan.

Încă întâlnesc gravide care își doresc foarte tare să alăpteze, dar aleg să nască într-un spital care separă copilul de mamă nu numai imediat după naștere, ci pe întreaga perioadă a spitalizării. În București, încă mai există două astfel de maternități, Elias și Giulești. Dacă startul în alăptare este îngreunat, sau chiar ratat, lucrurile devin cu atât mai dificile apoi. Cel mai bine cred că este să prevenim aceste complicații alegând un spital baby-friendly și solicitând respectarea statulutui respectiv, asigurându-ne încă dinainte de naștere că vom avea copilul pe pieptul mamei cel puțin în prima oră după naștere și apoi în salon cu mama, pe toată durata spitalizării.

9. În ultimul timp, multe femei aleg să nască natural după cezariană. Cât de periculoasă este o asemenea practică?

Nașterea naturală după cezariană (nvdc) este prima recomandare pentru modul nașterii după cezariană. Este bine ca tot mai mulți medici recomandă nvdc și că tot mai multe paciente nasc așa. Procentul de reușită este de peste jumătate întotdeauna, iar dintre nașterile la care am participat/ asistat (aprox 50 de cazuri), nașterea naturală a avut loc în peste 80% dintre cazuri. Dacă știm ce să urmărim, singurul risc al unei nvdc este să se ajungă la o nouă cezariană.