Despre comunicare cu Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut şi formator în metoda ESPERE

Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut şi formator în metoda ESPERE® și-a început cariera, lucrând ca psiholog într-un centru pentru copii abandonaţi, apoi a lucrat într-un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi (copii, tineri sau adulţi), iar acum lucrează de mai bine de 5 ani într-un cămin de bătrâni. În cei peste 10 ani de practică, a parcurs profesional toate grupele de vârstă. Existența sa a fost marcată de întâlnirea cu Jacques Salome, pe care Daniela Dumitrescu o consideră „o întâlnire de destin”. De mai bine de 4 ani scrie pe blogul său: “Fericiţi cei ce comunică : http://danieladumitrescu.blogspot.ro/.

Daniela Dumitrescu va susține un workshop în cadrul evenimentului din 15-16 noiembrie din București: „Dă o șansă în plus educației” despre dificultățile relaționale legate de limbajele simbolice și comportamentele atipice ale copiilor.

1. Cum ați descoperit metoda ESPERE și cum v-a influențat viața această terapie?

Inainte de a vă împărtăşi felul în care am descoperit metoda ESPERE®, aş vrea să fac o precizare cu privire la statutul ei terapeutic. Metoda ESPERE® nu este o terapie, ci o pedagogie relaţională. Pedagogia este, după cum bine ştim, ştiinţa educaţiei, deci, în consecinţă metoda ESPERE® este o ştiinţă care ne educă felul în care comunicăm. Este adevărat că ea are efecte terapeutice, în sensul în care comunicarea are un efect de descărcare, de catharsis şi atunci se instalează o stare emoţională mai bună. O psihoterapie însă este ceva mai mult, este o metodă de tratare a simptomelor psihologice, care dispune de o metodologie clară, de tehnici şi etape distincte de tratament pentru fiecare categorie simptomatică. Metoda ESPERE® ne învaţă cum să comunicăm, indiferent de existenţa sau absenţa unei patologii, a unui simptom sau a unei probleme emoţionale. Reguli rămân neschimbate.

Revenind însă la întrebarea dvs., eu m-am întâlnit cu metoda mai târziu, pentru că mai întâi m-am întâlnit cu Jacques Salomé, creatorul metodei, în mai 2002. Pentru mine a fost un moment crucial şi o consider o întâlnire de destin, deoarece mă aflam la momentul în care îmi finalizam studiile în domeniul psihologiei, dar la care aveam de gând să renunţ, pentru a mă dedica unui alt domeniu.

Jacques Salomé însă m-a repoziţionat pe drumul destinului şi, spun eu, al vocaţiei mele, pentru că el a reuşit să vadă atunci în mine ceea ce eu nu reuşişem încă. Aşa că, după ce am cochetat câţiva ani cu alte abordări psihoterapeutice, am decis să urmez şi o specializare în metoda ESPERE® abia în 2008.

2. Cum putem să ne facem ascultați de ceilalți? Există vreo rețetă minune ?

Nu există reţete, dar există minuni, dacă ar fi să fac o glumă ! Ascultarea are nevoie însă de nişte condiţii. Cele mai importante sunt disponibilitatea celuilalt de timp şi disponibilitatea sa emoţională. Sunt condiţiile de bază. Dacă celălalt nu are timp să asculte sau este sub impactul unei emoţii, fie că este furie, plâns, dar şi bucurie, nu aude, pur şi simplu ! Emoţia blochează ascultare şi asta este de reţinut şi pentru situaţiile când copii, spre exemplu plâng, iar părinţii se apucă să « facă teorie », aruncându-se în explicaţii alambicate, pe care copilul evident nu le aude.

3. Ce înseamnă o comunicare eficientă ?

A comunica înseamnă a pune în comun experienţele, emoţiile, cunoştinţele, acele informaţii pe care doresc să le împărtăşesc despre mine. Consider că este eficientă atunci când mesajul tău a ajuns la celălalt aşa cum ai vrut să-l transmiţi intenţional şi când tu ai primit răspunsul lui mealterat. Până la urmă, principala funcţie a comunicării este totuşi transmiterea de informaţii.

Comunicare nu înseamnă nici să convingi, nici să manipulezil nici să îl faci să înţeleagă că tu ştii mai bine, nici să pui presiune, nici să te laşi convins, etc. Comunicare înseamnă, până la urmă, alăturarea de opinii, nu confruntare lor. Prin alăturarea opiniilor ne putem îmbogăţi cu viziunea celuilalt, în loc să ne limităm la propria viziune. A cunoaşte opinia celuilalt, nu înseamnă însă a o accepta, ci pur şi simplu a o percepe.

4. Ce consecințe pot avea cuvintele nespuse ?

Intrebarea aceasta mă face să mă gândesc la un text de pe blogul meu « Fericiţi cei ce comunică », pe care vi-l şi recomand : « Cuvintele nespuse se pierd… oare ? »

http://danieladumitrescu.blogspot.ro/2012/01/cuvintele-nespuse-se-pierdoare.html

Cuvintele nespuse vor ţâşni pe undeva, comportamental ! Nu rămân nespuse practic niciodată, doar că atunci când ele nu-şi găsesc întruparea în cuvinte, şi-o vor găsi în alte forme, în general în emoţii. Dacă însă ele continuă să fie sugrumate, atunci vor găsi forme din ce în ce mai « auzibile », ajung chiar la somatizări, adică la dezvoltarea de simptom, fără cauzalitate fizică.

5. Cum poate influența comunicarea relația părinți-copii ?

Comunicarea este seva relaţiei, este cea care întreţine, hrăneşte, fertilizează relaţia, indiferent de tipul ei. Aşa că fie că vorbim de relaţii parentale, profesionale, sociale etc, comunicarea este cea care le încheagă. Relaţia părinte – copil are particularitatea de a fi şi o relaţie formativă, o relaţie modelatoare, deoarece adultul devine model comunicaţional pentru copil. Aşa că o comunicare defectuoasă, va genera o relaţie tensionată… şi invers. Este un cerc vicios care se autoîntreţine ! In egală măsură, o mai bună comunicare, va dezvolta şi o relaţie mai împlinitoare.

6. Cum pot construi părinții o comunicare autentică cu copiii lor ?

Fiind autentici ! Nu poţi să construieşti ceva ce nu eşti, pentru că altfel nu eşti autentic ! Nu ne învaţă nimeni să comunicăm şi în mod paradoxal, în epoca cu cele mai multe mijloace de comunicare, avem poate cea mai defectuoasă comunicare. Avem iluzia că suntem comunicaţionali, dar realmente suntem într-o criză comunicaţională.

Aşa că nu poţi construi o relaţie cu copilul tău sau cu orice alt cineva, dacă nu înveţi mai întâi tu însuţi să comunici. Comunicare se învaţă, nu este un dat, ca dovadă faptul că unui copil îi ia câţiva ani de zile să-şi însuşească limbajul.

7. Ce vor afla părinții care vor participa la atelierul Comunicarea relaţională a copilului prin limbajul corpului: comportamente atipice şi somatizări ?

Sunt încântată să fiu alături de Antonia Noel la evenimentul din 15 – 16 noiembrie ! Mărturisesc că a fost iniţiativa ei, ca urmare a numeroaselor discuţii pe care le-am avut împreună pe diverse teme.

După mai bine de 10 ani de experienţă clinică, în care am ascultat terapeutic sute de copii, cred că pot să afirm că am început să înţeleg lumea fascinantă a copiilor. Copiii au minunata particularitate de a comunica rapid cu tot corpul ! Ei pot somatiza spre exemplu în câteva minute ! Câţi dintre copii nu fac febră sau nu acuză dureri abdominale, doar pentru că nu vor să meargă la grădiniţă !

In atelierul Comunicarea relaţională a copilului prin limbajul corpului: comportamente atipice şi somatizări voi transmite celor prezenţi modalităţi concrete de ascultare terapeutică a unei somatizări, de la primele manifestări. Cum pot să recunoască o somatizare, ce trebuie să facă şi să nu facă, ce soluţii pot oferi copilului şi voi lucra şi câteva cazuri concrete pe care îmi doresc să le primesc din public.

Vă aştept cu entuziasm şi ştiu că după participarea la acest workshop veţi privi diferit comportamentele atipice şi somatizările.