Decalogul nostru sau 10 principii pe care dorim să insuflăm copiilor noștri

1

Cu toții ne dorim ca ai noștri copii să fie fericiți. Dar suntem diferiți. De aceea, viziunea noastră asupra fericirii variază și ea.

Fiecare familie transmite copiilor valorile, principiile personale. Noi ne dorim pentru copiii noștri să devină, în primul rând, oameni în adevăratul sens al cuvântului.

Ne dorim pentru copiii noștri să fie liberi în gândire și în alegeri, atâta vreme cât libertatea lor nu face rău altor oameni sau lor înșiși.

Care sunt cele 10 principii pe care dorim să le transmitem copiilor?

Desigur că modelul personal funcționează cel mai bine în educarea copiilor. Întotdeauna, copiii vor face ce văd acasă. Pentru ei, părinții sunt niște zeități. Noi dorim să le transmitem copiilor în mod firesc principiile și valorile după care ne călăuzim și noi în viață.

1.Să călătorească

Cred că, până acum, deja am reușit să le transmitem dragostea noastră pentru călătorii.  Nu mai este un secret pentru nimeni că a călători înseamnă conectare cu cei dragi, explorare, cunoaștere. Călătoriile deschid noi universuri, noi oportunități, desăvârșesc ființa umană. Oferă libertate, ne fac să fim mai creativi și ne ajută să construim amintiri frumoase pentru o viață întreagă.

2.Să fie perseverenți           

În viață, te lovești de multe obstacole și este important ca cei mici să învețe să nu se lase păgubași cu ușurință. Când fiului meu nu îi reușește ceva, începe să țipe și să plângă. Se supără tare, iar eu mereu îi spun că fiecare problemă are o soluție și trebuie să nu renunțe ușor.

3. Să se bucure de fiecare fir de iarbă  

Se spune că fericirea stă în lucururile simple. Nu ar fi minunat să ne putem bucura de o floare, de o plimbare în parc sau de o întâlnire cu o persoană dragă? Noi, oamenii, complicăm viața, căutăm fericirea în lucuri complicate și de multe ori costisitoare. Atunci când ieșim la plimbare, le atrag mereu atenția copiilor asupra cerului senin, asupra copacilor înfloriți, asupra parfumului unei flori etc.

4. Să prețuiască clipa prezentă

Sau mai degrabă copiii ne învață pe noi acest lucru. Atunci când sunt mici, ei trăiesc prezentul cu mult mai multă intensitate. Vreau acum are pentru ei alte valențe decât pentru noi, căci, pentru ei, viața este un prezent continuu. Din păcate, pierd apoi această trăire conștientă a prezentului. Și devin ca noi. Așteptăm să treacă săptămână să vină weekendul. Copiii așteaptă să vină ziua lor sau Crăciunul ca să primească cadouri, să vină vacanța pentru a sta mai mult cu părinții. În goana lor după viitor, uită cu timpul să trăiască prezentul. Niște tehnici de mindfulness ne-ar prinde bine tuturor.

5. Să respecte munca fiecărui om

Noi am fost învățați să respectăm meseria: adică pe profesori, medici etc sau să îi respectăm pe cei în vârstă. Eu doresc să îmi învăț copiii că fiecare muncă este importantă și că trebuie să respectăm persoana, indiferent că este un copil sau un bătrân, indiferent ce serviciu prestează.

6. Să nu facă risipă

Nu doresc să îmi frustrez sau să stresez copiii cu acest aspect, dar vreau să conștientizeze valoarea banului și cât de importante sunt resursele. Nu îmi place risipa și pentru că orice bun costă bani, pentru care muncim, în detrimentul timpului petrecut cu copiii. Dar nu îmi place nici ideea de risipă a resurselor. Nu sunt de acord să aruncăm mâncarea, să cumpărăm lucruri care nu ne sunt de folos. Nu pierd niciun prilej să îi fac să înțeleagă pe cei mici că există oameni defavorizați de viață, pe care trebuie să îi ajutăm dacă putem să o facem.

7. Să nu cadă în plasa consumerismului

Tot legat de risipă este și acest principiu. Societatea modernă este bazată pe consumerism. Omul devine sclavul cumpărăturilor. Îmi place filozofia minimalismului, conform căreia, fiecare ar trebui să își cumpere doar strictul necesar. Și să scape de balastul care umple viața inutil. Noi i-am explicat deja lui Eric cum stă treaba cu reclamele și care este rolul lor și acum le ignoră (Alma este încă prea mică pentru astfel de explicații) Atunci când  fiul meu își dorește un obiect mai costisitor, încercăm să aflăm de ce își dorește acel obiect și dacă este cu adevărat relevant pentru el. Căutăm mereu un echilibru între a cumpăra fără sens doar de dragul cumpărăturilor și a nu îi frustra pe copii că nu primesc niciodată bunurile pe care și le doresc.

8. Să iubească natura

De mici, am încercat să le insuflăm copiilor dragostea pentru natură. I-am luat pe munte, la plimbare prin păduri, pe dealuri. Mereu căutăm locuri frumoase pe care să le descoperim împreună. Omuleții își găsesc mereu ce să facă în natură, nu au nevoie nici de jucării, nici ca noi să îi ghidăm. Imaginația lor este vie și mereu în acțiune în mijlocul naturii.

9.Să fie autentici, să nu renunțe la plăcerile lor

Adulții generației mele au fost educați să le facă altora pe plac, să nu spună „nu” pentru a nu supăra pe cineva, au fost învățați că este rușine să își arate slăbiciunile sau sentimentele. Mie mi-a fost mult timp greu să spun „nu”. Am făcut lucuri pe care nu mi le doream, din rușinea de a nu fi judecată de alții sau de a nu îi supăra pe ceilalți. Eu doresc să îmi învăț copiii să fie autentici, să fie sinceri și asertivi. Desigur, nu îmi doresc să jignească pe cineva sau să răspundă nepoliticos celorlalți. Îi învăț să fie empatici la sentimentele celorlalți, dar să fie atenți și la ce îi face pe ei fericiți. Și aici se aplică regula cu libertatea care se termină acolo unde facem rău celorlalți.

10. Prietenia adevărată nu ține cont de vârstă, de limbă sau de etinie

Eric e dornic să își facă prieteni, doar că se atașază mai greu de cineva. Dar apoi nu mai dorește să se despartă de persoana respectivă. Noi am încercat să îi explicăm mereu ce înseamnă o prietenie și că ne putem atașa de alți oameni, chiar dacă vorbesc o altă limbă decât noi sau nu sunt de vârsta noastră. În vară, în vacanța din Grecia, Eric s-a atașat foarte mult de Aris, gazda noastră, un domn pe la 45-50 de ani, foarte simpatic și care l-a îndrăgit și el imediat pe fiul meu. S-au jucat împreună, cu toate că nu vorbeau aceeași limbă. Și-au promis că se vor vizita. Și acum își amintește de prietenul lui din Grecia și ne întreabă când vine în vizită.

Desigur, că sunt multe lecții pe care le oferim copiilor noștri. Nu pierdem niciun prilej să îi învățăm câte ceva în mod simplu, fără a le impune sau a-i forța să facă ceva. Cei mici sunt foarte receptivi și curioși, să folosim așadar aceste oportunități și să le oferim mereu stimuli adecvați vârstei și nivelului lor de dezvoltare în acord cu principiile și valorile noastre.

Și să nu uităm că noi punem bazele educației lor și ce sădim în ei, sădim pentru toată viața!

Voi ce principii credeți că i-ar face pe copiii voștri fericiți atunci când vor fi adulți?

Dacă v-a plăcut acest text sau credeți că i-ar fi util cuiva, vă invit să îi dați share. Dacă doriți să urmăriți articolele mele, puteți să dați like paginii mele de Facebook.

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.