Educația financiară- ce beneficii aduce copiilor?

461 1
bani

Mami, câți bani mai trebuie să strâng ca să îmi cumpăr lego cu avionul? mă întreba de curând fiul meu, în timp ce își aranja banii în pușculiță.

După vârsta de 4 ani a început să fie interesat de subiectul bani. Mă gândeam când am învățat eu despre bani. Singurele amintiri despre bani din copilărie sunt cele legate de certurile din cauza banilor între părinții mei.

De aceea, la Social Media for Parents, cea mai inedită prezentare pentru mine a fost cea a lui Adrian Asoltanie, trainer pe educație financiară la Selftrust Academy.

De ce au nevoie copiii de educație financiară?

Educația financiară nu e despre bani, e despre viață, tot astfel cum educația sexuală nu este despre sex, ci despre sănătate.

Dacă părinții nu îi educă pe copii în privința banilor, aceștia vor căuta să se informeze din alte surse (internet, gașca etc.) tot așa cum o fac în cazul sexului dacă nu primesc informația de care au nevoie. Copiii trebuie învățați de mici valoarea banilor. Este nevoie să înțeleagă eforturile pe care părinții le fac ca să le cumpere diverse lucruri scumpe. Dacă te apuci să calculezi prețurile în ore de muncă, poți fi foarte șocat. Se pare că replica „Măcar el să aibă dacă eu nu am avut” aduce deservicii în acest caz.

Așadar, copiilor trebuie să li se explice că atunci când își vor dori un Iphone mai scump, un laptop nou sau orice alte gadgeturi, practic, își vor trimite părinții să lucreze în plus.

Când le vorbim copiilor despre bani

Copiii ne dau semnalele că sunt interesați de subiect, atunci când încep să ne pună întrebarea: cât costă? Odată identificat interesul pentru bani, putem începe discuția cu copiii despre acest subiect. În acest mod, putem afla lururi despre copilul nostru: de ex. de ce își dorește un anumit lucru, dacă se compară cu altcineva, dacă îl face să se simtă mai valoros lucrul respectiv etc.

Dacă copilul își dorește mult o jucărie/un gadget/o haină și nu ne permitem/nu vrem să o cumpărăm nu-i spunem niciodată copilului nu avem bani și gata. Îl rugăm să căutăm împreună o soluție să găsim suficienți bani pentru a cumpăra obiectul respectic. Cum facem?

În această situație copiii fie vin cu soluții, fie își pierd interesul pentru lucrul respectiv.

Pentru copiii mai mari, merge următoarea situație. Când copilul întreabă cât costă un obiect pe care și-l dorește, nu îi dați răspuns imediat. Trimiteți-l să afle cât costă, să caute dacă găsește un produs similar mai ieftin, învățați-l cum să evalueze corect un obiect.

Cum am introdus noi noțiunea de bani copilului nostru după 4 ani jumătate

Am folosit niște carduri de la Gama ca să îi explicăm conceptul de bani. Altădată, am confecționat bani din hârtie. Ne-am jucat de-a magazinul și am fost pe rând cumpărători și vânzători. I-am explicat pe înțelesul lui cum câștigăm noi banii. La ce ne folosesc. I-am oferit o pușculiță unde pune banii primiți de la bunici. Ne-am gândit că de anul viitor să îi oferim și noi o sumă de bani pe lună.

Banii nu se oferă niciodată copilului pentru activități din rutina casnică.

Nu îi vom da bani pentru treburile obișnuite din casă: strânsul jucăriilor, spălatul vaselor, ștersul prafului etc.), ci doar pentru niște sarcini mai deosebite. Ne vom gândi la acel moment care vor fi sarcinile remunerate.

Cum se economisesc banii?

Fiul meu era convins într-o vreme că dacă se termină banii, luăm alții de la bancomat. Sau de la clienții lui tati. Încet, încet a început să înțeleagă că noi muncim pentru bani, că nu ne place să îi risipim și că încercăm să îi cheltuim cu cap. Adrian Asoltanie nerecomandă ca, la început de lună copilul să primească trei plicuri. (exercițiul este util și pentru adulți, doar că acolo sunt necesare mai multe plicuri). Din banii pe care îi primesc sau îi câștigă, copiii pot repartiza banii astfel:

  • 50% în plicul de economii (amânarea gratificării)- pentru ceva mai important ce își doresc (o bicicletă, o tabără)
  • 40% în cel de cheltuieli minore (o ciocolată, o intrare la DinoParc)
  • și 10% în cel de donații (caritate și cazuri umanitare)
Ce îi învață educația financiară pe copil
  • cum să fie creativ (cum să facă rost de bani pentru ceva ce își dorește)
  • să capete încredere în el: „Am putut să îmi cumpăr singur un telefon.”
  • să aibă grijă de lucrurile sale pentru ca să poată apoi să le vândă și să își cumpere altceva. (Adrian ne-a povestit cum fiica sa a avut grijă de telefonul său pentru a-l putea vinde să-și cumpere unul mai nou)
  • ce înseamnă calitatea (să compare lucrurile ca și preț și calitate)
  • învață să fie cumpătat (Oare chiar merită să cumpăr asta?)
  • să ai răbdare (copilul învață că pentru a-și cumpăra ceva trebuie să aibă răbdare să strîngă bani)
  • să își urmărească un obiectiv pe termen lung (Chiar merită să strâng atâtea luni să îmi cumpăr jucăria asta?)
  • să fie consecvenți- să pună bani în fiecare lună

Așadar, între 4 ani jumătate și 10 ani, copiii au nevoie de educație financiară. Și fie vorba între noi, nici nouă adulților nu ne-ar strica astfel de cursuri. Se pare că certurile din cauza banilor sunt un motiv important de divorț.

Copiii au nevoie doar de îndrumare, pentru că sunt creativi și găsesc propriile soluții.

Micul maestru – fiecare copil își pictează propriile tușe, părinții doar îl dirijează.

Total 5 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.

Un comentariu on "Educația financiară- ce beneficii aduce copiilor?"

  1. Pingback: Decalogul nostru sau 10 principii pe care dorim să insuflăm copiilor noștri - SuntPitic - Blog de Parenting

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *