Nu mă mai satur să o privesc pe fiică-mea și să mă minunez de fiecare moment din evoluția ei. Mă bucur din plin de fiecare clipă pe care o petrecem împreună, pentru că știu că nu se mai întoarce. Pentru că știu că trece repede. Pentru că, atunci când era bebeluș, nu am putut să trăiesc momentul așa cum mi-aș fi dorit. Eram epuizată de nopțile nedormite și de toddlerul din dotare. În prima perioadă de după nașterea bebelușei, am fost mult mai atentă la nevoile emoționale ale celui mare, bulversat de schimbările din viața noastră.
Prin ce transformări trece bebelușul în cel de-al doilea an
Perioada celui de-al doilea an din viața bebelușului mi se pare cea mai spectaculoasă din punct de vedere al exploziei de achiziții. Progresele sunt foarte vizibile, iar salturile se pot remarca de la o săptămână la alta. Copilul este din ce în ce mai sigur pe picioarele sale, aleargă, se cațără. Este curios, explorează mediul înconjurător, debordează de energie. Apar primele semne de independență, vrea să mănânce sau să se îmbrace singur.
De ce îmi place această perioadă la fetița mea
Nu mă mai satur să mă cufund în ochii ei albaștri, care mă privesc senin, să o vad cum descoperă lumea cu inocență și bucurie. Îmi place când o aud cum vine „pâș-pâș și spune „vleau țiți”.
Nu mă mai satur să o aud cum râde cu tot sufletul, atunci când fratele ei, Zeul suprem, se îndură să o bage în seamă. Îmi place cum comunică ei doi și cum se înțeleg între ei, deși ea vorbește pe limba ei. Cu toate astea, râsetele lor împreună sunt molipsitoare.
Nu mă mai satur să o aud cum mă strigă „mami, mami” și cum îmi explică hotărâtă și mă face să înțeleg ce dorește.
Sunt uimită de cât de ușor e să ne conectăm cu ea. Nu mă ma satur să aud cum chicotește când suntem amândouă în pat și se răsfață.
Îmi place să o ascult cum povestește ea toată ziua, cum își citește singură din cărți. Îmi place să o văd cum își găsește de lucru și meșterește serioasă câte ceva, cum se cațără ea să își dea drumul la apa de la chiuveta din baie sau să își ia ce îi trebuie de pe rafturile superioare.
Îmi place să o văd cum descoperă gusturile și cum mănâncă cu poftă. Îmi place să o văd cum dansează când aude muzică. Sunt încântată de cum înțelege ea ce îi cerem și cum merge lipa-lipa să îndeplinească sarcina. Îmi place mutrița ei ghidușă atunci când face o prostioară. Este atât de simpatică, de exemplu, când își pune turbanul în cap și se așază în castronul în care facem salata.
Nu mă mai satur să o îmbrățișez și să mă îmbrățișeze, să o acopăr de sărutări în timp ce se răsfață șăgalnic în brațele mele. Nu mă mai satur să îi sorb parfumul de bebeluș și să mă bucur de ultimele zvâcniri bebelușești. Mă așez lângă ea noaptea când doarme și o țin în brațe. Îi ascult respirația ușoară și îi privesc chipul senin.
Copiii în această etapă sunt delicioși. Dacă reușești să treci peste provocările acestei perioade și să te bucuri conștient de cei mici, fericirea îți inundă sufletul și ajungi să trăiești clipe magice. Și, desigur, care nu se mai întorc niciodată.
Text de Eliza Biro
Credit photo: Sharpfont Creative
