În curând, sosește momentul în care concediul meu de creștere copil ia sfârșit, iar fetița mea rămâne în grija bonei. Am ales să stau acasă doi ani cu fiecare copil. Chiar dacă uneori a fost greu și uneori am simțit nevoia să socializez, să port discuții intelgente cu adulții, să ies din rutina zilnică, nu regret nicio clipă decizia luată. Am fost lângă copiii mei atunci când au avut nevoie de mine, am văzut fiecare progres al lor și m-am bucurat de fiecare noutate din viața lor. I-am ținut în brațe de câte ori au vrut, i-am implicat în treburile casnice, le-am întors zâmbetele atunci când mi le-au oferit, m-am jucat cu ei, am dormit cu nasul în părul lor și m-am îmbătat de parfumul lor bebelușesc.
Ce alegere am făcut cu primul copil?
Acum trei ani, fiul meu a mers la creșă. Nu mult, pentru aproximativ șase luni. Nu a fost o experiență traumatizantă, dar nu aș mai repeta-o. Și în niciun caz la o creșă de stat. Știu că atunci am ales cea mai bună dintre variantele posibile. A avut noroc de o doamnă educatoare minunată și de o îngrijitoare de care și acum își amintește cu drag.
De ce aleg acum bona pentru fetița mea?
Studiile recomandă ca intrarea în colectivitate să se facă după vârsta de trei ani. Până atunci copilul are nevoie de atenție unu la unu, nu de socializare. Noi am optat pentru o bonă, pe care o cunoaștem de când Alma avea 5 luni. Este obișnuită cu ea și o iubește. Vine des la noi și petrece timpul cu ea, atunci când eu am urgențe de rezolvat.
Îmi place ideea ca fetița mea să aibă parte de timp dedicat numai ei în mediul său. Să se joace liber, să iasă zilnic afară, să aibă un program regulat de masă-somn.
Eu îi voi pregăti și materiale educative, pe care bona i le va propune și pe care le vor face în ritmul și după interesul său.
Îmi doresc să controlez ceea ce mănâncă și să îi gătesc eu. Nu vrea să o trezesc dimineața, să o grăbesc și să o târăsc după mine prin mijloacele de transport ca să ajungem la timp la creșă, iar eu la serviciu. În plus, cred că se va îmbolnăvi mai puțin dacă rămâne acasă.
Cum am cunoscut-o pe bona noastră
Îmi place să cred că destinul ne-a făcut un cadou. A apărut în viața noastră parcă la momentul potrivit.
Pentru că nu avem bunici disponibili mereu, am hotărât la al doilea copil să căutăm pe cineva, la noi în cartier, cu care să putem lăsa copiii atunci când avem treabă. Lucru greu de făcut, mai ales când este pentru o perioadă scurtă de timp.
Când Alma avea 5 luni, urma să susțin o serie de cursuri pentru părinți și aveam nevoie de câteva ore pe zi în care să reușesc să îmi pregătesc materialele. Așa că într-o seară am postat pe un grup de mămici anunțul meu. La nici 5 minute, cineva mi-a spus că tocmai postase un anunț cu o doamnă care căuta să aibă grijă de un copil chiar în cartierul nostru. A doua zi, deja mă întâlneam cu doamna. I-am spus că îmi doresc ca timp de o săptămână să îmi plimbe fetița timp de 2-3 ore. Și că nu vreau să o încurc, deoarece eu nu am nevoie în fiecare zi. Îmi amintesc și acum cum mi-am lăsat fetița cu inima strânsă cu o străină (chiar dacă era recomandată de o cunoștință). Și acum râd când mă gândesc că am rugat-o să se plimbe doar în jurul blocului cu ea.
După câteva săptămâni, mi-am dat seama că doamna îmi căzuse cu tronc, că aveam nevoie uneori de ajutor și că nu doream să o pierd. Am sunat-o și m-am bucurat când mi-a spus că este încă disponibilă. M-am simțit ca după o împăcare adolescentină după o ceartă prostească cu iubitul.
Ea nu își dorea neapărat un program full time, simțea doar nevoia să se facă utilă. I-am spus că pentru început să vină să o plimbe pe Alma de 2 ori pe săptămână, iar alteori mai mult, în funcție de nevoile noastre.
De atunci vine mereu atunci când o chemăm și ne ajută. Acum este ca un membru în familie și ne este dor de ea în zilele în care nu o vedem.
Cum este bona noastră
Este o persoană caldă, are multă energie, chiar dacă are peste 60 de ani. Este atentă și grijulie cu ea, fără să o sufoce. Nu îi îngrădește libertatea și obține cooperarea ei într-un mod jucăuș. Îmi place că știe să se poarte cu copiii, chiar dacă nu are studii de specialitate. Nu știu cum, dar ei îi vine așa, natural. Are un car de răbdare și îi arată zilnic cât de mult o iubește. Mă simt în siguranță când fetița mea este cu ea. Este deschisă să afle noutăți despre educația copiilor. Chiar dacă uneori i se par șocante obiceiurile noastre (legate de dulciuri, pufuleți), atitudinea noastră față de tantrumuri, față de plâns etc., acceptă explicațiile mele. Uneori îmi dă dreptate. Nu mai folosește „bravo” și „nu e voie” la fiecare pas. Îmi respectă alegerile și regulile, chiar dacă probabil nu îi plac toate.
Ce creșă aș alege eu în lipsa bonei
Ce fi ales dacă nu am fi cunoscut-o pe Florina? Cu siguranță dacă nu ar fi Florina, am fi ales o creșă privată. Și nu, nu orice creșă privată.
Una unde copilul să fie respectat și în realitate, nu doar din vorbe sau pe hârtie, una cu personal cald și iubitor, cu cunoștințe despre educația pozitivă.
Educatoarele să știe să gestioneze conflictele între copii și să nu ignore emoțiile celor mici. Să nu fie mai mult de 10 copii în grupă, pentru ca fiecare să beneficieze de atenția cadrelor didactice. O creșă unde copiii să iasă zilnic afară. Meniul să fie unul echilibrat și sănătos. Să se respecte regulile de igienă, iar jucăriile să le provoace creativitatea micuților și să îi incite să inventeze jocuri noi.
Știu că alegerea pe care am luat-o este cea mai bună pentru acest moment. Am început pregătirile cu cărți, jocuri și explicații.
Chiar dacă îi va fi greu să se despartă de mine, pentru că este desigur foarte atașată acum, sunt sigură că faptul de a rămâne în mediul său familiar și cu o persoană în care are încredere, o va ajuta să depășească ruptura temporară de mine. Și pe mine să trec peste dorul care o să mă mistuie când voi fi departe de copila mea cea dulce și senină.
