Cum ne pregătim copilul pentru apariția unui frățior sau a unei surioare

3

Relaționarea cu ceilalți constituie o problemă delicată pentru primii ani de viață ai copilului. Mediul sigur și protector al copilului, familia, este cea care îi oferă și primele experiențe de relaționare cu alte persoane. Tot aici, micuțul își însușește primele competențe sociale și se pregătește pentru întâlnirile cu frații, verișorii sau alți copii.

Pentru părinți, situația cea mai delicată este pregătirea copilului mai mare pentru apariția unui frate sau soră pentru a diminua conflictele inevitabile cauzate de rivalitățile dintre frați. Sunt nerealiste așteptările că nu vor exista gelozii între copii, dar este important să știm să le gestionăm pentru ca relațiile între aceștia în timp să devină armonioase.

Nu se poate pregăti real un copil pentru apariția frățiorului sau a surioarei, deoarece acesta nu are cum să știe ce va urma. Dar, totuși, este esențial să-i informăm pe copii de ceea ce se va schimba în viața familiei.

În funcție de vârsta copilului putem:

  • să-i arătăm micuțului poze și filmulețe de când era bebeluș, să-i povestim despre nașterea sa, despre primele sale luni de viață etc.
  • să discutăm cu el despre transformările prin care trece mama în lunile de sarcină, despre venirea pe lume a unui nou membru.
  • să jucăm cu el jocuri simbolice cu păpuși sau cu animale de pluș.
  • să îi citim cărți și să îi arătăm poze despre diferitele etape ale evoluției bebelușului în burtica mamei. (O carte indicată în acest sens ar putea fi Așteptând un frățior sau o surioară, Catherine Dolto)
  • este important să nu îi creăm copilului impresia că va avea un partener de joacă în persoana frățiorului sau a surioarei, pentru a nu-i produce acestuia dezamăgire când va descoperi cât de puține lucruri poate face un bebeluș.
  • să îi povestim că frățiorul sau surioara va fi cât se poate de neajutorat și că va avea nevoie de îngrijiri.
  • pe măsură ce se apropie data nașterii, copilul trebuie să știe ce se va întâmpla: cum și unde se va naște copilul, unde va fi mama, unde va fi bebelușul, cine va avea grijă de el atunci când părinții vor fi la maternitate etc.

Unele familii le permit acum copiilor să asiste la nașterea noului membru. În acest caz, se recomandă unele pregătiri suplimentare. El trebuie să știe totul despre travaliu și despre stadiile sale și este nevoie să i se spună exact ce se așteaptă din partea lui. De asemenea, pentru a evita posibilele dezamgiri, e o idee bună să i se explice tot ce se întâmplă, ca și tot ce poate interveni. Este bine să i se spună că mama nu este bolnavă, dar că pe parcursul nașterii nu va putea răspunde nevoilor sale și că va fi ocupată cu noul născut. Un adult ar fi bine să se ocupe de copil pe toată durata nașterii.

Chiar dacă micuțul nu va înțelege exact noua situație, este bine să fie pregătit din vreme și să se repete aceste proceduri în diferite rânduri pentru a accepta mai repede și mai ușor că nu va mai fi singurul copil al familiei. După nașterea celui de-al doilea copil, părinții trebuie să se concentreze pe gestionarea rivalităților dintre copii pentru a nu răni sentimentele niciunuia dintre ei și a nu afecta relația acestora.

Alte articole pe tema rivalităților între frați, puteți citi aici, aici sau aici.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

About The Author

3 comentarii on "Cum ne pregătim copilul pentru apariția unui frățior sau a unei surioare"

  1. Pingback: Anxietatea de separare - SuntPitic - Blog de Parenting

  2. Pingback: Ce frustrări acumulează fratele mai mic? - SuntPitic - Blog de Parenting

  3. Pingback: 10 soluții pentru a diminua rivalitățile între frați - SuntPitic - Blog de Parenting

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *