Tantrumurile, „fițele”, țipetele, conflictele între copii, toate pălesc în fața situației în care copilul este bolnav. Nimic nu se compară cu momentul când îți vezi copilul fără vlagă. Când îl vezi că nu are chef să se joace. Sau putere să se ridice din pat. Că nu are poftă de mâncare și tu i-ai făcut cea mai apetisantă supă doar, doar, o mânca ceva să se înzdrăvenească. Și ca să nu își ia medicamentul pe stomacul gol. Stresul ăla că starea i se poate înrăutăți. Pendularea continuă între creșterea temperaturii și scăderea ei. Bucurie când febra îi mai dispare și începe să fie mai vioi. Dezamăgire când valorile din termometru încep să urce iar, iar starea generală este din nou deplorabilă. Nopțile dormite iepurește, cu o mână pe copilul bolnav. Trezit și ascultat cum respiră, verificat dacă a transpirat sau dacă febra își mai face de cap. Frustrarea că pentru câteva zile nu mai poți face nimic, strategii să aranjezi celelalte treburi. Și când crezi că respiri ușurat și că totul a trecut, boala revine iar.
Eric nu a fost un copil bolnăvicios și a cam dus pe picioare episoadele de boală. Dar, acum, gripa a lovit chiar de ziua lui. După Legile lui Murphy sau pe principiul „de ce ți-e frică, de-aia nu scapi”, chiar de ziua lui, a primit cadou un episod de gripă în toată splendoarea, cu toate simptomele ei minunate.
Și dacă e greu când ai un copil bolnav, este și mai greu când ai doi copii, iar cel de-al doilea este gelos pe fratele său bolnav.
Nu a fost de ajuns că a trebuit să am grijă de un copil care nu se putea da jos din pat, care mă voia lângă el, să îl țin în brațe, să îl mângâi, să îl consolez că trebuie să amânăm sărbătorirea zilei lui de naștere, atât de mult așteptată. (Dacă este, totuși, ceva care îmi place – în caz că se poate numi plăcere – în episoadele de boală, este cum vin ei și se lungesc cât sunt de mari în brațe, cum se cuibăresc și stau așa cu orele. Și îți amintești de când erau mici și îi puteai ține în brațe atât cât doreai. Că, altfel, sunt ca argintul viu, nu îi mai prinzi în brațe, mai mult de câteva secunde).
În primele zile de boală, s-a declanșat cu toată puterea gelozia surioarei, care și ea dorea să fie bolnavă. A urlat din toți rărunchii că vrea și ea medicamente, de fiecare dată când primea fratele ei. A vrut atenție tot timpul. S-a cățărat peste fratele ei. I-a stricat jocurile. Nu m-a lăsat să îl culc. În fine, tot tacâmul. Nu cred că a uitat nimic din tot arsenalul de care dispune pentru a ne întinde nervii la maxim. Apoi, încet, încet s-a liniștit și a acceptat faptul că, de data asta, fratele său are mai multă nevoie de atenție. Ba chiar, s-au jucat împreună în momentele lor bune.
Să vă mai spun câtă bucurie am simțit când Eric a început să sară de pe pervaz, pe canapea, pe masă. Sau când strigătele lor de luptă au umplut toată casa. Însoțite de râsete și de voie bună. Nu a mai contat gălăgia generală, nici faptul că toată casa părea un câmp de luptă cu jocuri desperecheate și cu haine răvășite, amestecate cu perne, pături și creioane colorate. Atunci când copilul învie după o boală și părintele își vine în simțiri.
Și trece și gripa asta, așa cum trec toate bolile copiilor, cu o rețetă specială: multe sărutări, îmbrățișări, mângâieri. Cu multă iubire și joacă, așa ca paharul să fie plin. Sau găleata, vorba lui fiu-meu.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
