Fiecare părinte are propria sa filozofie de abordare a educației copilului, care provine dintr-un amestec între instinctul părintesc, felul în care el însuși a fost crescut, temperamentul său, experiența de viață, modelul cultural. Toți acești factori influențează interacțiunea părintelui cu copilul său într-un mod unic. Cu toate acestea, specialiștii au identificat câteva tipare psihologice în modul în care părinții abordează relația cu copiii lor la nivel comportamental și emoțional. Psihologii și sociologii au demonstrat că metodele de creștere și educare a copiilor își pun amprenta în mod definitiv pe viața lor de adulți. De aceea este important să descoperim care este stilul nostru parental și ce metode putem aplica pentru a ne îmbunătăți relația cu copiii noștri.

Care sunt stilurile parentale ?

În funcție de gradul de control exercitat de părinți și de  gradul de cooperare, specialiștii vorbesc despre patru stiluri parentale.

1. Stilul autoritar se bazează pe controlul total exercitat asupra copiilor, pe principiul „ Eu te-am făcut, eu te omor.” Părinții impun reguli stricte și aplică pedepse copiilor. Aceștia nu au dreptul să-și exprime punctul de vedere, preferințele, ei au doar obligația de a respecta regulile părinților. Copiii sunt supuși unei discipline stricte. Din această relație lipsește exprimarea afectivității, a sentimentelor, părinții autoritari fiind adepții zicalei : „copilul trebuie pupat numai în somn să nu și-o ia în cap”. Ei consideră manifestarea afecțiunii un semn de slăbiciune. Cei care adoptă acest stil au așteptări mari de la copiii lor, de multe ori acestea fiind nerealiste. Acest tip de parenting dă rezultate pe termen scurt. Mulți copii crescuți într-un astfel de mediu pot dezvolta comportamente deviante, se revoltă, devin distanți cu părinții lor. Relația cu aceștia va fi deficitară. Alții vor avea tendința să fie toată viața supuși unei autorități fără a avea curajul să reacționeze, fiind întotdeauna dependenți de recunoașterea și confirmarea celorlalți oameni.

2.  Stilul permisiv sau indulgent

Constă în absența regulilor și a stricteții. Părinții nu își controlează copiii, le oferă acestora libertate totală în luarea deciziilor. În relația cu copiii, aceștia nu reprezintă autoritatea, ci imaginea unor prieteni. Își manifestă din plin afecțiunea față de copii. Nu au așteptări mari de la copiii lor, le tolerează acestora și comportamentele negative, chiar și atunci când le aduc prejudicii copiilor. Avantajul acestui stil este gândirea liberă pe care și-o formează cei crescuți astfel. Dezavantajele stilului sunt că poate duce la lipsa autodisciplinei, la nesiguranță. Copiii devin confuzi atunci când nu li se trasează limite și pot avea comportamente deranjante pentru cei din jur. De multe ori, oamenii confundă acest stil permisiv cu educația liberă.

  3. Stilul democratic

Acest stil este o îmbinare a stilului autoritar și a celui permisiv. Părinții democratici sunt empatici, nu îngrădesc libertatea copilului lor, îl privesc ca pe un membru cu drepturi egale al familiei, îi oferă respect și iubire. Educația va fi făcută într-un mod pozitiv. Părinții impun copiilor limite, dar într-un mod în care să nu le știrbească personalitatea și să nu le reducă stima de sine. Aceștia rezolvă problemele ivite cu calm și iubire. Sunt deschiși și comunică eficient cu copiii lor. Scopul principal al adepților acestui stil de parenting este să crească și să educe un copil fericit. Copiii crescuți în această manieră vor deveni indivizi echilibrați, armonioși, încrezători în forțele proprii.

4. Stilul nepăsător sau neglijent

Părinții care adoptă acest stil parental sunt foarte pasivi în interacțiunea cu copiii lor. Ignoră nevoile acestora și nu se implică în educația lor. Sunt părinți absenți din viața copiilor lor, nu sunt deschiși comunicării. Nu manifestă căldură în relația cu copiii și nici nu exercită un control asupra lor, nu impun limite sau reguli.

Copiii crescuți în acest mod pot deveni instabili emoțional, sunt emotivi, le lipsește stima de sine, se simt marginalizați. Devenind adulți, se pot îndepărta de părinții lor.

Care este cel mai bun stil parental?

Calea de mijloc e cea mai bună în toate situațiile. Pentru a nu exista frustrări în familie, fiecare membru trebuie să se simtă respectat, să aibă nevoile împlinite și bateriile încărcate. Părinții nu trebuie să perceapă copiii ca o renunțare totală la viața lor, ca un sacrificiu.

De obicei, în fiecare familie se regăsește o îmbinare între două sau mai multe stiluri. Abordarea educației se poate schimba pe măsură ce copilul crește. Nu există o rețetă  ideală care să se potrivească pentru toți copiii. Fiecare părinte trebuie să învețe să-și cunoască copilul și „să crească” împreună cu acesta. Indiferent de metodele de parenting adoptate, părintele trebuie să împlinească nevoile autentice ale copilului, să-l privească cu respect și să-l iubească. Și nu în ultimul rând, fiecare familie trebuie să-și găsească echilibrul și armonia pentru a oferi stabilitate tuturor membrilor.

Voi în ce stil parental vă regăsiți?

Text de Eliza Biro