Bilanț la trei ani de mămicie

0

Când devenim mame, o călătorie minunată începe. Învățăm alături de copiii noștri, creștem odată cu ei. Îmi amintesc de temerile că nu voi fi o mama bună, că voi eșua lamentabil în relația cu copilul meu și de încrederea pe care am căpătat-o încet, încet în abilitățile mele ca mama. Am fost receptivă și am devorat tot ce se putea în materie de parenting. M-au ajutat cărțile, cursurile, experiențele altor mame, grupurile de suport să mă dezvolt și să construiesc zi de zi o relație minunată cu copilul meu. Am râs și am plâns, am procedat corect și am dat greș.

La mai bine de trei ani de la nașterea fiului meu, reușesc să privesc cu detașasare această perioadă, fără încrâncenare. Am făcut un bilanț și iată câteva lucruri importante pe care le-aș face mai bine, le-aș îndepărta, le-aș schimba sau le-aș aduce în viața mea cu surioara lui. Desigur, sunt valabile și pe mai departe pentru băiatul meu.

  1. Să mă opresc din treabă atunci când îmi cere – de multe ori, s-a întâmplat ca timpul de joacă cu mine să nu îi fie suficient, să mă strige, iar eu să spun „imediat” sau „acum”. Cred că o mică pauză pentru o îmbrățișare, un joc scurt sau pur și simplu statul lângă copil și observarea jocului său fac minuni pentru ei.
  2. Să nu țip– reglarea emoțiilor negative este partea cea mai complicată a parentingului. Comportamentul copiilor ne poate duce pe ceea ce Daniel Siegal a numit „drumul în jos” Inside Out. „Ne ieșim din balamale” atunci când suntem obosiți, când nevoile de bază nu sunt satisfăcute, iar gradul nostru de toleranță scade. Copilul meu devine necooperant imediat ce ridic vocea la el.
  3. Să nu ameninț– deși sunt convinsă că amenițarea este o formă de pedeapsă, m-am surprins în câteva momente critice amenințându-mi copilul „dacă nu dormi, nu mai mergem…” (la noi partea cu somnul este câlcâiul lui Ahile, punctul nevralgic). Au fost puține astfel de momente, dar m-am simțit mizerabil după.
  4. Să ne oprim mai des să vedem frumosul și lucruri aparent fără semnificație– am făcut asta și până acum, dar trebuie să ne luăm un răgaz mult mai mare pentru a admira o floare, un copac înflorit, o insect, un fir de iarbă etc.
  5. Să nu îl grăbesc– când era mic și voia să experimenteze, nu aveam întotdeauna timp și răbdare să stau după el și câteodată îl mai grăbeam. Copilul trebuie să aibă vreme să descopere, să nu simtă viața ca pe o stare continua de alertă.
  6. Să transform refuzurile în lucruri jucăușe– cu timpul am învățat că râsul și jocul detensionează, consolidează cooperarea. O atitudine jucăușă este baza parentingului, sporește conectarea dinte copil și părinte, ajută în rezolvarea conflictelor. Multe conflicte aș fi putut aplana prin spiritual jocului.
  7. Să mă distrez mai mult, jucându-mă cu el– pentru adulți joaca cu copiii poate părea plicticoasă, cronofagă (pentru că nu-i așa, adulții au mereu lucruri serioase de făcut), dar dacă reușim să intrăm puțin în jocul lor, putem petrece un timp minunat redescoperind copilăria.
  8. Să nu îl corectez– la început am avut tendința să fac lucruri în locul lui sau să îl corectez, greșeli majore în educația copilului, deoarece ei învață din greșeli.
  9. Să nu mă feresc să pun limite, chiar dacă se rup zăgazurile și se declanșază lacrimile. Desigur vorbim despre limitele puse cu blândețe, dar fermitate. Da, copiii au nevoie de limite ferme, dar puse cu multă dragoste. La început îmi era teamă să nu îi provoc frustrări. Apoi mi-am dat seama că nu ne putem feri copiii de toate frustrările și nici nu este sănătos să o facem.
  10. Să îi ofer de la început mai multă independență– îmi pare rău că nu am mers pe autodiversificare (poate ar fi mâncat mai bine), că nu i-am făcut mai repede Learning Tower, că nu am securizat de la început spațiul și a mai avut interdicții), că nu am avut totdeauna răbdare să îl las să facă totul singur.

De fapt, răbdarea este cuvântul magic în relația cu copiii. Pentru a fi răbdători, în primul rând trebuie să avem grijă de noi, să fim odihniți și apoi să ne îndreptăm atenția către nevoile copiilor noștri. Să înțelegem fiecare etapă în care aceștia se află și să nu avem așteptări nerealiste. Să nu uităm că timpul trece repede și nu apucăm să ne bucurăm de copiii noștri.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

Total 1 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author