Mulți părinți se întreabă dacă este normal că bebelușii și copiii mici să plângă atunci când ies din raza lor vizuală sau când pleacă de acasă. Se îngrijorează că poate  micuții sunt prea răsfățați, că nu vor deveni niciodată independenți sau că este ceva în neregulă cu ei.

Ce este anxietatea de separare ?

Anxietatea de separare este o etapă normală în dezvoltarea bebelușului care apare prima dată în jurul vârstei de 7 luni și poate dura până la 3- 4 ani. Bebelușul își schimbă comportamentul în preajma altor persoane în afara celor care îl îngrijesc în mod constant. Copilul devine nervos, se manifestă zgmotos, plânge neconsolat atunci când mama dispare din raza lui vizuală. Pe măsură ce bebelușul crește și se dezvoltă, el își dă seama că este o ființă distinctă de mama sa și îi este teamă că ar putea fi părăsit. Anxietatea de separare poate apărea și după 3-4 ani în momentele în care copilul trece prin schimbări majore : apariția unui frate/ surori, mersul la grădiniță, divorțul părinților etc.

Cum vă puteți da seama că bebelușul trece prin anxietatea de separare?

• Copilul începe să protesteze imediat ce mama iese din încăpere.
• Bebelușul începe să plângă neconsolat, să devină foarte agitat, să țipe dacă mama sa dispare din raza sa vizuală chiar și pentru puțin timp.
• Se trezește deseori noaptea și se calmează doar în brațele mamei.
• Nu stă cu altcineva decât dacă este mama sa prin preajmă.
• Când își vede unul dintre părinți că pleacă, îndeosebi mama, bebelușul se agață cu disperare de ea.

Cum îl puteți ajuta să depășească mai ușor anxietatea de separare ?

Perioada în care se manifestă anxietatea de separare este dificilă atât pentru părinți, cât și pentru copil. Părinții se simt vinovați de câte ori trebuie să plece. Problema cea mai mare este când mama este nevoită să se reîntoarcă la serviciu, câteodată chiar foarte repede, iar copilul rămâne cu bona, bunicii sau merge la creșă. Iată câteva metode pentru a-l putea ajuta pe micuț să depășească mai ușor anxietatea de separare :

• Păstrați-vă calmul pentru a nu-i transmite stările de agitație bebelușului. Dacă vă vede îngrijorată și agitată, starea lui de neliniște se va accentua.
• De câte ori plecați, chiar și dacă mergeți în altă cameră, asigurați-l că vă reîntoarceți.
• Atunci când plecați, nu încercați să-l păcăliți, nu vă furișați când doarme sau când este prins cu o altă activitate, deoarece se va simți înșelat și abandonat.
• Luați-vă rămas bun întotdeauna când plecați, spuneți-i unde mergeți și că vă veți întoarce în câteva ore.
• Jucați-vă „cucu-bau” cu el cu o eșarfă, cu pătura, cu mâinile etc. Strigați-l pe nume și întrebați-l unde este. Cu timpul, copilul începe să se ascundă singur și așteaptă să-l găsiți.
• Puteți să jucați un joc în care să-l implicați și pe tată. Spuneți-i copilului că mergeți în altă cameră și că vă întoarceți repede. Tatăl întreabă : „Unde este mama ?” apoi o strigă. Vorbiți cu bebelușul fără să vă vadă, apoi apăreți îl salutați și îl îmbrățișați.
• Obișnuiți-l din timp cu persoana care va avea grijă de el, în cazul întoarcerii la muncă. Persoana respectivă este bine să vină în spațiul lui familiar și să ia parte la ritualul zilnic al copilului. Creșteți progresiv timpul pe care îl petreceți departe de el.
• Nu îl lăsați cu altcineva în momente vulnerabile, atunci când vă necesită prezența : când îi este foamne, somn sau este bolnav.
• Puteți lăsa bunicii, o altă rudă sau o prietenă să mai petreacă din când în când puțin timp cu copilul, să se joace cu el, să-l plimbe pentru a-l obișnui și cu alte persoane.
• Nu îl lăsați cu altcineva într-un spațiu cu care nu este familiar.

• Jucați-vă cu el și atunci când faceți curățenie pe hol, când sunteți la baie sau la bucătărie. Puteți să mai băgați capul pe ușă și să spuneți „bau”, puteți să-l strigați și să-i spuneți „mama este ….”, „mama face…”, „mama vine imediat”, iar când vă reîntoarceți îl salutați și îl îmbrățișați.
• Pentru a-l pregăti pe copil pentru diferite situații speciale din viața sa, cu o încărcătură mare emoțională puteți apela la cărți tematice.

Anxietatea de separare – etapă firească în crearea atașamentului

Este firesc ca bebelușul să dorească să stea în permanență cu părinții lui, deoarece ei reprezintă reperul său de stabilitate. Niciodată bebelușul nu trebuie lăsat să plângă singur pentru a nu-i adânci această stare de anxietate și a nu-i provoca traume. Dacă copilul mic nu plânge când plecați, nu înseamnă întotdeauna că nu îl deranjează, că s-a acomodat cu situația, ci doar că s-a resemnat.

Nu comparați copiii între ei, nici măcar frații pentru că fiecare copil este diferit. Pentru a nu fi dezamăgiți, încercați să nu aveți prea multe așteptări legate de independența copiilor în primii ani de viață.

Independența se dezvoltă treptat, iar copilul cu atașament sănătos se va desprinde singur atunci când va fi pregătit.

Despre experiența noastră cu anxietatea de separare și primii pași spre independență puteți citi aici.

Voi cum ați gestionat anxietatea copiilor? Când au început cei mici să se desprindă de voi?

Dacă v-a plăcut acest articol, mă bucur dacă îl apreciați cu un like sau îl dați mai departe:) Pentru a fi la curent cu ultimele articole, urmăriți pagina noastră de Facebook sau de Instagram.