De vorbă cu Alexandra Fejer despre împlinirea de a lucra cu copiii

0

În momentul în care am lansat invitația de participare la campania „Grădinițe și școli fără bullying” în Brașov, Alexandra Fejer a fost printre primele persoane care au răspuns afirmativ și s-a implicat în acest proiect. Apoi, am cunoscut-o pe Alexandra la diferite ateliere pentru profesori. M-a impresionat cu ideile sale creative, cu activitățile frumoase pe care le face cu copiii, cu dragostea sa față de copii și față de profesie. Alexandra este nu numai un cadru didactic de excepție, dar și un om minunat. Vă invit să descoperiți ce activități deosebite face ea cu elevii săi. Despre activitățile sale, puteți citi și pe blogul său Love for teaching, care s-a născut ca o provocare de a deschide ușa clasei și a vorbi despre munca în școală.

1. Cine este Alexandra Fejer?

Sunt profesor învăţământ primar la Şcoala Gimnazială Nr. 14 Braşov. Am absolvit Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, profilul pedagogic, apoi Facultatea de Litere specializarea Română-Franceză a Universităţii Transilvania din Braşov. Îmi place muzica, iubesc să citesc, îmi place să lucrez cu copiii, ador excursiile montane şi, recent, mi-am descoperit o nouă pasiune: călătoriile. Nu am timp să mă plictisesc deoarece mă implic mereu în diferite activităţi care să-mi ofere oportunitatea de a mă dezvolta multilateral. Consider că sunt o persoană introvertită, dar accept şi încep să apreciez provocările care mă scot din zona de confort şi mă ajută să-mi depăşesc limitele. Mă simt extrem de binecuvântată de Dumnezeu, Cel căruia îi datorez tot ceea ce sunt astăzi pentru că orice dar bun şi perfect vine de la El. Sunt căsătorită cu un om minuat şi sunt pe deplin împlinită pe plan familial. Soţul meu este cel care mă ajută să excelez în toate domeniile vieţii mele, „să înfloresc”, cum îi place lui să denumească această stare de împlinire de care mă bucur, stare pe care aş dori să o experimenteze toţi cei din jurul meu.

2. Cum s-a născut această dragoste pentru meseria de dascăl?

Este dificil de identificat un moment anume în care să mi se fi revelat această orientare profesională pentru că de când mă ştiu am fost pasionată de copii. Părinţii mei mi-au povestit că de la o vârstă fragedă căutam să fiu înconjurată de copii, iar în jocurile noastre deveneam foarte repede liderul care organiza şi dirija grupul spre jocuri care implicau învăţarea. O influenţă definitorie în formarea mea a avut-o, cum este de aşteptat, învăţătoarea mea, domnişoara Loredana Gîlmeanu, un model de blândeţe, gingăşie şi dragoste. Ea îmi dădea, încă din clasa I, sarcina de a-i ajuta pe colegii mei să silabisească sau să înveţe înmulţirea încurajându-mă să le explic aşa cum ea „nu poate”: „ca de la copil la copil”. Cred că primele lecţii de metodică de la ea le-am primit şi de-a lungul anilor am considerat-o a fi un exemplu de profesionalism şi dăruire. Cea care mi-a orientat efectiv paşii spre această vocaţie a fost mama mea. Sfatul ei a contat mult în momentul în care trebuia să decid ce liceu să urmez. Datorită faptului că ea a apreciat corect înclinaţia mea naturală, iar eu i-am urmat sfatul, profesia ce o am nu este o povară, ci o plăcere, aşa că fac astăzi ceea ce mă pasionează.

3. Cum se desfășoară o zi obișnuită de școală în clasa ta? Ce aduci nou în lecțiile tale?

De obicei, începem dimineaţa cu o scurtă discuţie despre cum ne simţim. Acum am clasa pregătitoare şi îmi doresc ca elevii mei să înveţe să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile. Le dau ocazia să spună cum se simt, iar eu le spun la rândul meu cum mă simt şi care sunt motivele pentru care mă simt aşa. În funcţie de starea lor, fiecare copil alege dacă în continuare participă la activitatea de muzică şi mişcare sau doar colorează. Cei mai somnoroşi aleg, bineînţeles, să coloreze în băncuţa lor, dar cei mai mulţi dintrei ei aleg mişcarea. Cântăm cât mai multe cântecele din repertoriul nostru şi reuşim în acest fel să ne trezim şi să ne intrăm în ritm. Urmează activităţile integrate, în care putem începe fie cu activităţi de Comunicare în limba română, fie cu activităţi de Matematică şi Explorare a mediului, în funcţie de scopul zilei. Iubesc foarte mult predarea integrată şi deşi acesta nu este un element nou în sistemul nostru de predare, totuşi, este abordarea care mi se potriveşte cel mai bine, abordarea pe care îmi place să o practic cât mai mult. Povestea săptămânii, citită lunea, introduce tema săptămânii şi apoi cântecelul săptămnii. La Matematică şi explorarea mediului pun accent foarte mult pe formarea simţului numerelor şi folosesc mult material concret pe care elevii îl pot manipula (cuburi, floricele perforate, jucării aduse de copii, pufuleţi, jeleuri, sticksuri). Trebuie să menţionez aici că exemplul Claudiei Chiru şi al Claudiei Badiu mi-a dat curaj să îndrăznesc să aplic ceea ce simţeam că este în beneficiul copiilor. Încerc să ofer elevilor mei şi contexte în care implicăm senzorialul în învăţre: scriem litere/cuvinte în mălai sau zahăr, efectuăm scăderi folosind jeleuri sau sticksuri pe care le mâncăm efectiv pentru a asocia practic operaţia de scădere cu conceptul abstract de „a lua”, „a mânca”. De asemenea, la Muzică şi Mişcare învăţăm şi cântecele în limba engleză, pregătindu-ne astfel pentru un viitor intercultural.

4. Cu ce probleme te-ai confruntat până acum în activitatea ta la școală? Cum ai știut că ești pe drumul cel bun?

Cred că o problemă majoră cu care ne confruntăm în spaţiul învăţământului românesc este reticenţa faţă de noutate, prezentă atât la părinţi, cât şi la unele cadre didactice. Din fericire, am stabilit relaţii în mediul virtual cu colege care sunt o inspiraţie pentru noi toţi şi de la care eu personal preiau metode noi şi idei creative de predare. Claudia Chiru, Claudia Badiu, Violeta Daniela Nedelcu, Ema Patrichi (de la emalascoala.ro), Alexandra Moşoiu, Cornelia Melcu, Mirela Barcan sunt doar câteva dintre persoanele care activează în diverse grupuri de Facebook dedicate profesorilor împărtăşind din ideile şi experienţa lor şi încurajând şi pe alţii să îndrăznească să predea altfel. O certificare a faptului că sunt pe drumul cel bun au fost şi resursele Twinkl disponibile şi în România datorită Ioanei Sima, resurse care mi-au oferit prilejul „de a arunca un ochi” în sistemul de învăţămând britanic, de a prelua şi aduce la clasă metode inedite, materiale didactice deosebite, conţinuturi atractive. Am învăţat astfel (şi continui să învăţ) să gândesc outside the box, pregătindu-i pe copii pentru un context cultural diferit de ceea ce am trăit noi şi părinţii noştri. Mă inspiră şi prietenele mele Trisha Prodan şi Felicia Lee care îmi împărtăşesc din metodele şi materialele pe care le folosesc în activităţile lor educative (homeschooling), în special în predarea matematicii după metoda singaporeză.

5. Ai o clasă numeroasă. Cum reușești să îți desfășori activitățile în mod armonios în aceste condiții?

Da, aşa este! Am o clasă numeroasă: 33 de copii, iar unul dintre ei este diagnosticat cu autism. Ţin cont de stările lor, de preferinţele lor, abordăm teme care îi interesează. Negociem mult. Facem multe jocuri, activităţi în perechi, în echipe, iar ei sunt ajutoarele mele: fiecare copil este priceput la ceva şi poate fi util ajutând în acel domeniu. Avem „experţi la închis penarele”, „experţi la încheiat fermoare”, „experţi la legat şireturi”, „experţi” care m-au ajutat să pot răspunde tuturor cerinţelor celor mici. În cadrul activităţilor îi întreb mereu cum ne putem îmbunătăţi modul de lucru pentru a fi mai eficienţi şi ei vin cu idei. Implementez ideile lor pentru că, venind de la ei, au putere transformatoare mare. Ideile lor pot consta în: rezolvarea unui exerciţiu în perechi în loc de a fi rezolvat individual, în alcătuirea unor fişe de lucru cu exerciţiile care le-au plăcut cel mai mult sau în jocuri pe care să le jucăm împreună. Sunt extrem de implicaţi în activităţile pe care şi le aleg singuri şi le plac. Iar cei care nu prea rezonează la momentul respectiv cu ideea majorităţii, acceptă provocarea majorităţii ştiind că data viitoare ideea lor poate fi cea implementată. Negociem aşadar la secţiunea CUM să învăţăm, nicidecum la CE învăţăm (deocamdată) sau la CÂT învăţăm.

6. Cum reușești să dezvolți relații frumoase între copiii din clasa ta? Dar propria ta relație cu elevii?

În ce priveşte relaţia dintre ei, am realizat încă din prima zi de şcoală activităţi care să le formeze conceptul de „muncă în echipă” şi care să-i conştientizeze de principiul „unde-s mulţi, puterea creşte”. Le-am citit multe poveşti despre unitate şi echipă, îi provoc mereu să se gândească la cum se simte cel de lângă ei. Apoi, e foarte important exemplul personal. Mă dau lor ca exemplu: exemplu de vorbire, de purtare, de atitudine, de respect, de abordare.

În orele de consiliere cu părinţii, am căutat să identific care este „limbajul de iubire al copilului”, adică modalitatea în care ei recepţionează şi apoi exprimă iubirea. Acţionez apoi, în consecinţă, demonstrându-le astfel că sunt iubiţi şi apreciaţi în acest colectiv. Am clădit (încă clădesc!!!) şi încrederea lor în deciziile mele. Încerc să-i conştientizez că fiecare decizie pe care o iau este din dragoste pentru ei şi în beneficiul lor viitor chiar dacă acesta nu este prea evident imediat. Aceasta implică multe discuţii, sacrificarea pauzelor ori timp individual cu fiecare (nu mereu, după nevoie). Chiar dacă cere multă dedicare, consecvenţă, sacrificiu, ştiu că vom culege, mai târziu, împreună, roadele unei relaţii deosebite.

7. În ce alte proiecte și activități extrașcolare te-ai implicat cu elevii tăi?

În urmă cu 5 ani am demarat un parteneriat foarte frumos cu Junior Achievement România şi Raiffeisen Bank. Acesta constă în desfăşurarea unor activităţi financiare sau de educaţie antreprenorială potrivite vârstei copiilor, foarte atrăgătoare şi apreciate de copii datorită materialelor didactice deosebit de frumoase puse la dispoziţie în mod gratuit şi datorită lecţiilor interesante, de actualitate.

De anul trecut şcolar, sunt membru în echipa de implementare a unui proiect Erasmus+ KA II intitulat „Eureka! Past, Present and Future!”, pe tema „Invenţii şi inventatori”. M-am implicat în acest parteneriat intercultural anul trecut şcolar pentru elevii mei care erau în clasa a IV-a ştiind că o astfel de experienţă e unică în viaţă şi le-ar putea influenţa viitorul în mod pozitiv. Mă bucur că din cele 16 mobilităţi acordate elevilor şcolii noastre, trei au fost câştigate de elevii mei, o fată având oportunitatea să călătorească în Grecia, iar doi băieţi vor călători alături de mine în Scoţia, în luna iunie.

Pe lângă acestea, desfăşurăm în mod frecvent diverse activităţi în cadrul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”, Secţia pentru Copii şi Tineret, activităţi menite să-i apropie pe copii de universul cărţilor. Obişnuim să mergem la spectacole de Operă, la concerte simfonice şi la teatru, organizăm în fiecare an cel puţin o excursie şi o ieşire la picnic, iar pe parcursul celor cinci ani pe care elevii îi petrec cu mine, reuşim să vizităm toate muzeele şi punctele de atracţie turistică din Braşov.

Cu elevii din seria trecută (cei care acum sunt clasa a cincea), am desfăşurat pentru trei ani de zile „Clubul de lectură” în cadrul căruia am citit lunar câte o carte. În ultima vineri a fiecărei luni, am sărbătorit cu ceai, prăjituri şi pizza şi am desfăşurat după programul şcolar activităţi distractive sau interdisciplinare inspirate de acţiunea cărţii pe care şi eu o citeam cot la cot cu ei. Am reuşit să creăm, practic, în cadrul aceluiaşi spaţiu şcolar, o atmosferă diferită de cea formală care le-a oferit copiilor posibilitatea să socializeze, să consolideze realaţiile, să dobândească anumite competenţe şi abilităţi de viaţă necesare pentru viitor. Pot să spun că de fiecare dată, distracţia a fost maximă!

8. Temele reprezintă un subiect controversat la ora actuală. Ce părere ai despre teme? Sunt ele necesare? Pot fi temele (sau lipsa lor) evaluate cu notă sau calificativ?

Aşa cum este sistemul de învăţământ acum, consider că temele sunt necesare. Lucrând cu colective mari de elevi, este imposibil (chiar dacă îţi doreşti) să oferi fiecăruia, în mod individual, la fiecare materie, momentul acela de consolidare şi de sedimentare a noţiunilor. De asemenea, temele pot oferi momente de reflecţie sau de exprimare creativă pe un anumit subiect, contribuind la dezvoltarea multilaterală a copilului. Nu sunt adeptul unui volum mare de teme sau al temelor constând în exerciţii de nivel maxim, în contextul în care la clasă s-a lucrat la un nivel minim sau mediu de dificultate. Nici cu evaluarea lor prin notă sau calificativ nu sunt de acord, dar cred că elevul trebuie responsabilizat să-şi facă partea în actul învăţării. Am dat totdeauna teme ce presupuneau activităţi de consolidare sau de creativitate şi cred că o singură dată am dat temă de vacanţă. Cu toate acestea, în fiecare vacanţă elevii mei aveau de citit.

9. Ce ai învățat de la elevii tăi de-a lungul timpului?

Cred că cea mai importantă lecţie a fost să nu îi subestimez, să am curajul să le las în mâini (din când în când) hăţurile propriei învăţări, având grijă doar să aprind fitilul curiozităţii lor. Am mai învăţat să las problemele la uşă şi să încerc să le uit când sunt în faţa lor, am învăţat că mai presus de ceea ce ei trebuie să înveţe la şcoală este sufletul lor. Copiii au nevoie ca cineva să aibă încredere în ei, să creadă în potenţialul şi în reuşita lor şi astfel să le dea aripi.

10. În fiecare clasă există copii cu probleme mai mici sau mai mari de comportament. Te-ai confruntat cu devieri comportamentale? Cum le-ai rezolvat?

Cred că în fiecare clasă există elevi cu personalităţi mai puternice, elevi mai puţin docili, elevi care manifestă un anumit grad de violenţă verbală şi, uneori, fizică. În general, cu susţinerea părinţilor şi prin discuţii individuale cu copiii, am reuşit să depistăm cauza acelor manifestări şi să venim în sprijinul copilului încurajându-l să-şi exprime trăirile, emoţiile, temerile şi învăţându-l strategii de gestionare a emoţiilor mai puternice. În urma experienţei acumulate, înţelegând că în spatele fiecărui comportament de bullying se ascund sentimente neexprimate, frici sau chiar traume, am început să pun bazele inteligenţei emoţionale încă din primele săptămâni ale clasei pregătitoare. În acest sens, m-am alăturat proiectului „Şcoala mea fără bullying” susţinut de suntpitic.ro şi iniţiat de Radio ItsyBitsy desfăşurând activităţi în cadrul cărora am vorbit amănunţit despre emoţii, învăţându-i pe copii să le recunoască şi să le gestioneze.

11. Cum îi determini pe copii să le placă să învețe, să afle lucruri noi?

Îmbinând utilul cu plăcutul, îmbrăcând sarcinile de învăţare în ambalaj atrăgător. Lansându-le provocări, spunându-le curiozităţi. Îi laud frecvent pentru orice iniţiativă de a se apropia de carte sau de cunoaştere, pentru orice carte pe care o aduc la şcoală sau orice noutate descoperită. Facem acum la clasa pregătitoare expoziţii pe diverse teme, expoziţii la care pot aduce enciclopedii, cărţi, imagini sau jucării despre tema respectivă. Citim apoi enciclopediile şi cărţile aduse sau îi provoc să le răsfoiască în pauză. Fotografiez desenele colorate frumos, caietele îngrijite, facem expoziţie pe holul şcolii cu cele mai frumoase lucrări de la Arte vizuale şi Abilităţi practice, expoziţie la care (bineînţeles!) expun toate lucrările ca încurajare a efortului depus de fiecare elev. Acestea sunt doar câteva exemple ce îmi vin în minte acum, dar în fiecare zi încerc să-i surprind cu câte ceva, să aprind fitilul curiozităţii şi fur idei, de fapt, tot de la ei.

12. Ce părere ai despre sistemul recompenselor și al pedepselor? Îl folosești la clasă? Cu ce crezi că ar putea fi înlocuit?

Ca să fiu sinceră, până acum am aplicat sistemul recompenselor (al pedepselor mai rar, doar în contexte în care copiii au fost expuşi la pericole). Recent, am citit recenzia Claudiei Badiu la cartea „Pedepsiţi prin recompense”, recenzie care m-a determinat să pun această carte pe lista mea de studiu pentru vară. Am fost formată pe acest tipar al recompensării prin buline şi l-am aplicat fiind chiar mulţumită de rezultate. De exemplu, anul acesta şcolar, am adoptat o metodă americană de încurajare a comportamentelor frumoase numită „Jocul comportamentului” care presupune acumularea a 20 de abţibilde zâmbitoare de fiecare elev pentru a primi o diplomă de super-erou, abţibilde acordate la sfârşitul fiecărei zile pentru respectarea unor reguli de comportare. Citesc tot mai mult despre acest subiect şi înclin tot mai mult spre înlocuirea recompenselor cu acele „buline emoţionale” cum le spune Oana Moraru, adică educarea motivaţiei intrinseci, descoperirea puterii lui „Eu pot!” şi descoperirea satisfacţiei realizării lucrului în sine. Poate un echilibru între aceste două abordări, cel puţin la nivelul învăţământului primar, ar fi soluţia cea mai bună pentru copii.

13. Te rog, recomandă părinților sau profesorilor o carte pe care tu o consideri importantă pentru educație.

Îmi este tare greu să recomand doar o carte, de aceea voi îmbogăţi lista propusă de colegele mele în interviurile anterioare cu încă 3 titluri. Prima carte pe care aş recomanda-o ar fi „Efectul televizorului asupra minţii umane” scrisă de Virgiliu Gheorghe care să constituie pentru părinte un semnal de alarmă cu privire la multiplele efecte negative pe care televizorul le are asupra creierului, mai ales în contextul unor vizionări îndelungate ce alunecă spre dependenţă la vârste foarte fragede.

În aceeaşi direcţie, recomand şi cartea autobiografică „Şi tu ai creier!” scrisă de binecunoscutul neurochirurg pediatru Benjamin Carson, primul doctor care a separat gemeni siamezi prin operaţie pe creier. El povesteşte cum din „prostul clasei” a devenit cel mai cult şi iscusit elev datorită înţelepciunii mamei lui care, intuitiv, credea în extraordinara capacitate a creierului uman şi a ştiut să canalizeze energia copiilor ei spre lectură, limitând totodată timpul petrecut de copii la televizor.

Cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii copiilor” scrisă de Gary Chapman mi-a deschis ochii asupra diverselor modalităţi în care copiii recepţionează şi transmit afecţiunea. Este cartea care m-a determinat să vorbesc fiecăruia pe limbajul său ca semn că în clasa noastră fiecare copil este dorit, iubit, apreciat şi stimulat conform profilului lui afectiv. O recomand cu căldură tuturor colegilor profesori care-şi exercită profesia cu pasiune şi doresc să înţeleagă profiul afectiv al elevilor lor.

 

Acest articol face parte din campania „Oameni frumoși în învățământ”, dedicată oamenilor frumoși din învățământ, care au curajul să fie altfel, care se luptă să schimbe mentalități. Pedagogi care sunt promotori ai unor idei inovatoare, care inspiră!

Dacă cunoasteți un educator/învățător/profesor cu adevărat deosebit, pe care doriți să îl recomandați pentru Campania #Oamenifrumoșiînînvățământ, aștept sugestiile voastre. Dacă doriți, puteți să îmi scrieți ce v-ați dori să se schimbe în sistemul de învățământ și ce soluții vedeți pentru ca lucrurile să meargă în direcția potrivită. Poate că cineva citește și are sens ceea ce citește. Poate se schimbă ceva pentru copiii noștri. Împreună suntem o comunitate!

În categoria educație, găsiți celelalte articole din cadrul acestei campanii.

Total 13 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.