Și pentru că nu există concediu fără mare, am ales ca ultimă destinație a călătoriei noastre Coasta de Azur. Acum câțiva ani mi s-ar fi părut un vis intangibil să-mi petrec concediul pe Coasta de Azur, despre care se știe că este foarte scumpă. Dar se poate face o vacanță decentă aici și fără să-ți faci credit la bancă.
Aveam biletele de TGV luate cu câteva luni înainte (prinsesem o promoție). De la Paris la Grenoble ne-au costat 70 de euro, iar de la Grenoble la Nisa – 50 de euro pe amândoi. Sistemul de transport este atât de bine pus la punct, încât din Grenoble, neavând TGV direct exista un autocar care făcea legătura până la Valence, de unde puteai lua TGV-ul pentru Nisa sau Marsilia. Persoanele bătrâne, cele cu dificultăți în deplasare, cu handicap erau ajutate să urce în autocar, apoi preluate la destinație și ajutate să schimbe trenul.
În Valence, am avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută. Din cauza unui incident feroviar toate TGV-urile fuseseră deturnate din gara specială de TGV-uri în altă gară din Valence. Peste tot se anunța acest lucru, erai direcționat spre peronul unde trebuia să aștepți legătura până în gara respectivă, controlorul (o doamnă drăguță) se plimba și dădea fiecăruia în parte explicații. Cu o întârziere de vreo 2 ore, am plecat în sfârșit spre Nisa. Aceleași condiții faine în tren, ca cele de pe primul tren până la Grenoble: curățenie, spațiu, confort, loc de schimbat copilul (foarte important) la un drum cu bebelușul. Pișcoțel și-a făcut de lucru cu niște ziare, ne-am mai uitat pe cărți, pe fereastră. Personalul trenului a fost foarte amabil, ne-a ajutat cu vaccinul care trebuia pus la rece (pe care l-am plimbat cu grijă prin jumătate de Franța și l-am uitat în frigider la Nisa). Au împărțit niște cutii la fiecare călător pentru a se scuza că au întârziat. Făceam comparație cu CFR-ul nostru care nu numai că nu ți-ar fi oferit nimic, dar te-ar fi lăsat să aștepți fără nicio explicație, ridicând din umeri și eventual spunându-ți că dacă nu-ți convine, mergi cu mașina. În cutie am găsit o apă, un suc natural, niște biscuiți și un pliant în care se spunea că-ți poți recupera o parte din bani, dacă faci reclamație. Ni se părea ireal de corect. Chiar că eram în altă lume.
Cu toate astea, întârzierea ne-a stricat puțin apele. Gazda noastră era impacientată, ea nu înțelegea de ce nu ajungem, iar noi nu reușeam să dăm de ea decât pe internet, care ne costa scump. Ne-a indicat o stație de tramvai unde să mergem să ne dea cheile. Ajunși acolo, am fost nevoiți să așteptăm cam o oră, Pișcoțel era mort de oboseală, mârâit și nu putea să adoarmă. Drăguțul s-a comportat mult peste așteptări. Respectiva nu dădea niciun semn. Ne gândeam ce putem face dacă nu apare. Era seară, noi nu aveam nici mâncare (noroc cu apa primită pe tren), aveam un copil obosit și ieșit din ritmul lui normal (oboseala noastră nu mai conta). Într-un final apare grațioasă, gazda noastră, calmă și surâzătoare, de parcă nu ar fi întârziat o oră fără nicio avertizare. Fără vreo urmă de jenă sau de stres, ne-a spus că a adormit. Nu era nici locul, nici momentul să mai comentez ceva, am luat cheia fericită, adresa, am mai cerut câteva indicații și ne-am urcat în primul tramvai. Apartamentul ne-a mai ridicat moralul, căci era frumos, cu toate dotările, iar balconul…îți tăia răsuflarea. Am culcat repede copilul, apoi am făcut planul pentru ziua următoare.
Având experiența abonamentelor, ne-am cumpărat câte un abonament pe 7 zile cu 15 euro, care și-a scos banii cu prisosință. Abonamentul trebuie și aici validat atunci când urci în mijlocul de transport. Altfel riști să primești amendă.
În prima zi la Nisa, am vizitat cel mai important punct de interes pentru turiștii cu buget limitat și anume Carrefour-ul care din fericire era foarte aproape de noi. Era imens, cu atâtea specialități și cu o varietate de produse că am fi putut rămâne o zi acolo. Dar cum scopul nostru nu era shoppingul decât pentru supraviețuire, am terminat cu el în vreo două ore.
Am vizitat bineînțeles Oficiul de turism, de unde ne-am înarmat cu hărți, orare de autobuze. Pentru că era deja târziu, am ales să mergem la Saint Paul cu autobuzul 400, care se ia chiar din apropierea Oficiului de turism (Saint Paul se poate cupla cu Vence, deoarece este chiar înainte de acesta) Saint Paul este o așezare medievală superbă, cu străduțe înguste, case albe, fântâni și multe galerii de artă, butic-uri cochete, obiecte de artă și multe flori. A fost o plimbare plăcută, într-un loc parcă dintr-o altă lume. Pișcoțel s-a bucurat de fiecare plimbare, mai în manduca, mai în brațe, mai pe jos. Multă lume se uita ciudat la noi și la copilul agățat de noi, probabil ne compătimea, însă noi mai degrabă îi compătimeam pe cei cu cărucioare, căci mi se părea deosebit de greu de urcat pe scări, de strecurat printre lume, de cotit pe străduțele acelea mici.
A doua zi, am ales o destinație mai apropiată, St. Jean Cap-Ferrat și Beau-lieu-sur-mer, unde se putea ajunge cu autobuzul 81 (din Piața Garibaldi), pe care puteam folosi și abonamentul nostru (abonamentul mergea pentru autobuzele cu 2 cifre). Aici era un loc minunat de plajă (printre singurele din zonă), iar Pișcoțel a făcut pentru prima dată cunoștință cu marea. După-amiază ne-am retras într-un parc superb cu umbră, iar Pișcoțel s-a bucurat de un loc de joacă cu multe atracții. În zonă se mai poate vizita Vila Kelios (pe care noi însă nu am mai vizitat-o).
Ziua a treia am rezervat-o plimbării prin Antibes, care m-a impresionat într-un mod foarte plăcut. Portul de iahturi, plaja, orașul vechi, fiecare a avut farmecul său. Antibes este o destinație perfectă pentru o vacanță liniștită și chiar un loc unde aș putea trăi. Aici am mâncat cele mai bune scoici, care i-au plăcut și lui fiu-mei care nu se mai oprea din mâncat. Am renunțat să mergem cu autobuzele, care sunt pline, circulă prost din cauza traficului îngreunat și am optat pentru tren, chiar dacă am plătit puțin mai mult (până la Antibes pentru două persoane un bilet a costat 9 euro).
În ziua a patra, am mers la Eze. Am luat autobuzul 82 din Vauban (din nou puteam folosi abonamentul). În Eze se află o cetate medievală, ruinele unui castel și Grădina exotică suspendată peste Marea Mediterană. Aici am plătit o intrare de 6 euro parcă. De sus albastrul clar al Mediteranei te fermeca. Priveliștea era ireal de frumoasă. De acolo se putea coborî pe dumul lui Nietzche la plaja din Eze sur mer, un drum de aproximativ 40 de minute. Din întâmplare am urcat în autobuzul 84 care ducea la Beau-lieu-sur mer (unde ne gândeam noi să mergem la plajă, dar făcând un ocol în sensul invers, trecând prin Nisa. Am scutit astfel cel puțin două ore de timp și de oboseală. Puteam rămâne să facem plajă și în Eze sur mer, căci 84 trecea și pe acolo, dar am ales locul acela frumos pe care îl cunoșteam deja, parcul cu palmieri și locul de joacă unde Pișcoțel își făcuse și o prietenă pe care a și revăzut-o.
Ziua a cincea a fost destinată celebrului Monaco. Și aici se poate ajunge cu autobuzul (200), dar pentru 4 euro am ajuns în 18 minute cu TGv-ul. Gara mi s-a părut dintr-un SF. Totul grandios, robotizat parcă. Am mers pe jos până la Palatul Princiar, am prins și schimbul de gărzi de la ora 12.00, ne-am lăsat furați de atmosfera orașului vechi, am vizitat o catedrală, ne-am plimbat prin niște grădini etajate foarte frumoase (atenție acestea nu sunt Grădinile exotice, așa cum credeam noi după ce am citit pe net). Acelea sunt mai departe, necesită un drum cu autobuzul și costă 7 euro intrarea. Aceste informații le-am aflat la întoarcere, de la un punct de informații din gară, după ce le căutasem de ne venise rău. Am admirat marea, casele grandioase. Curățenia, simplitatea, discreția bogăției, bunul gust m-au surprins plăcut. Am vizitat Muzeul Oceanografic și Acvariul. Intrarea a fost de 14 euro (iar noi aveam câte un voucher reducere 2 euro de persoană,luat dintr-un oficiu de turism) A meritat toți banii. Chiar și Pișcoțel a fost uimit de imensitatea acvariilor și privea fascinat peștii. Au și ecrane interactive unde poți citi despre toate speciile de vietăți marine. Fascinant!
Ultima zi a rămas să vizităm ceea ce nu apucasem decât fragmentat, adică orașul care ne găzduia. Ne-am lăsat pierduți pe străzile orașului vechi, am căutat suveniruri, am urcat pe cetate, am văzut cascada, am mâncat celebra înghețată din Piața Rossetti și tradiționala soca, care pe noi nu ne-a încântat deloc, în schimb Pișcoțel nu știa cum să mănânce mai mult.
A fost o zi scurtă, deoarece era ziua plecării. În graba plecării, am uitat vaccinul în frigider și marea dezamăgire este că tipul trimis de proprietară să ia cheile nu ne-a mai răspuns nici la telefon, nici pe net. Apoi am căutat un autobuz, a cărui stație nu am găsit-o, care să ne ducă la aeroport, iar în final am apelat la autobuzul care făcea transferul direct aeroport care a mai costat 6 euro de persoană. Dar tot răul spre bine, căci acesta mergea direct la aeroport, iar celălalt nu știu unde ne-ar fi lăsat. Cu aceste mici peripeții, am ajuns cu bine în țară, iar Pișcoțel a dormit liniștit aproape tot drumul.
Lui Pișcoțel i-a priit tare bine vacanța, a făcut progrese, a spus pentru prima dată „mama”, a fost fericit că a avut non-stop atenția noastră. Nu mi-aș putea imagina o vacanță fără el. Nu este chiar imposibil să pleci cu copilul într-o călătorie. Abia așteptăm concediul următor!
Despre partea I a vacanței în Franța (Paris), puteți citi aici și despre partea a II-a, Grenoble, aici
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
.
